Libertatea de exprimare este un drept care se cere prețuit și apărat

Rețelele sociale par să se hrănească tot mai mult din violență în primul rând. Acest lucru poate conduce la violență verbală sau fizică împotriva oricărei autorități, fie ea politică, polițienească, instituțională sau privată. Impresia este că pe platformele de comunicare socială se poate spune orice, totul poate fi apărat, atât adevărul, cât și minciuna. Un individ poate să simtă, de exemplu, că insatisfacția sa personală este legitimă și să ajungă chiar să-l pălmuiască în Franța pe șeful statului.

Ținând seama de acest context și în calitate de președinte al Grupului ad-hoc privind drepturile fundamentale și statul de drept, unde considerați că trebuie plasată linia roșie în raport cu drepturile fundamentale și libertățile individuale, în special libertatea de exprimare?

Cristian Pîrvulescu: Libertatea de exprimare este o valoare centrală în societățile noastre democratice. Este un drept fundamental, fără de care democrația nu poate fi exercitată. De altfel, este emblematic că toată lumea sau aproape oricine îl invocă, inclusiv cei între ale căror intenții nu intră întotdeauna și apărarea democrației și a drepturilor omului pentru fiecare.

Cu toate acestea, libertatea de exprimare este un drept care – adesea – este înțeles greșit. Mulți consideră că este un drept absolut și utilizează acest argument pentru a justifica toate excesele posibile. Uneori, excesele de limbaj pregătesc terenul pentru violențe veritabile, inacceptabile. Este ceea ce am putut constata în ultimul timp, cu ocazia anumitor evenimente tragice care pun în centrul dezbaterii chestiunea reglementării rețelelor sociale.

Juridic vorbind, autoritățile statale sunt cele care sunt chemate să pună în aplicare drepturile. Ele pot îngrădi libertatea de exprimare, dar numai într-un mod cu totul excepțional și strict controlat: este vorba, de exemplu, de introducerea – într-o societate democratică – a unor măsuri necesare pentru securitatea națională, prevenirea infracțiunilor sau protecția sănătății etc. Într-un stat de drept, îi revine justiției să tranșeze disputele și să traseze liniile roșii. Nici executivul și nici indivizii sau grupurile nu-și pot face dreptate singuri!

De altfel, este cunoscută tentația celor ce dețin frâiele puterii de a restrânge libertatea de exprimare, pentru a îngrădi revendicările și contestarea populară. Însă vechea cenzură nu-și mai găsește locul în epoca rețelelor sociale. Ca atare, plecând de la libertatea de exprimare, asistăm la o deplasare a problematicii către cealaltă față a medaliei: dreptul la informare. În ziua de azi, este foarte greu să faci deosebire între informațiile bazate pe fapte reale și dezinformarea propagată în diverse scopuri.

Sigur este că avocații abordării bazate pe adevăr – de pildă, jurnaliștii de investigații sau apărătorii drepturilor omului – se află în avanposturi. Dacă activitatea lor nu este pe placul unor lideri sau grupuri, acum este mai ușor să fie denigrați online, să fie prezentați în mass-media și pe platformele de comunicare socială ca dușmani ai nației sau ca agenți străini, mai degrabă decât să fie cenzurați. Un exemplu direct îmi vine în minte, și anume cel al jurnalistei Daphne Caruana Galizia. Ea a făcut obiectul mai multor zeci de proceduri judiciare abuzive (celebrele acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice sau „SLAPP” în limba engleză), înainte să fie asasinată. Pentru că nu au reușit să o reducă la tăcere, unii au decis să o ucidă! Recrudescența violenței împotriva jurnaliștilor în Europa scoate și mai mult în lumină ideea libertății de exprimare ca drept pe care trebuie să îl prețuim și să îl apărăm cu tărie în această nouă realitate.