Stefano Mallia, președintele Grupului „Angajatori” al Comitetului Economic și Social European

Cu experiența acumulată în ultimele două decenii și cele șapte valuri de extindere de la începutul proiectului european, ar fi probabil oportun să sărbătorim aniversarea celei mai cuprinzătoare runde de extindere din 2004 cu fapte și cifre, pentru a înlătura astfel discuțiile emoționale dinaintea alegerilor europene din iunie.

Războiul din Ucraina, intrat în al treilea său an, a readus chestiunea extinderii în prim-planul agendei geopolitice europene. Statutul de țară candidată care a fost conferit rapid Ucrainei, Moldovei, Bosniei și Herțegovinei și Georgiei, precum și negocierile de aderare care au fost deschise în cele din urmă cu Macedonia de Nord și Albania reprezintă progrese pozitive pentru o politică care stagnează de mai mulți ani.

Pentru a ne asigura că rămânem în logica acestei dinamici, ar trebui să facem un scurt bilanț al argumentelor de ordin economic.

Desigur, democratizarea și statul de drept sunt principii incontestabile, la fel ca și abordarea bazată pe merit a procesului de extindere, care nu permite luarea unor scurtături. Dar, în definitiv, oamenii trebuie să știe care sunt potențialele câștiguri economice și de prosperitate pentru următoarea generație de europeni.

Dacă considerăm că trecutul ne poate oferi vreo indicație despre viitor, putem spune fără a greși că argumentele economice sunt incontestabile. Schimburile comerciale dintre vechile și noile state membre au crescut de aproape trei ori în cursul procesului oficial de preaderare din 1994 până în 2004 și de cinci ori între noile state membre. UE-15 din acea vreme a crescut în medie cu 4 % pe an de la începutul procesului de aderare până în 2008, procesul de aderare contribuind la jumătate din această creștere, generând 3 milioane de noi locuri de muncă între 2002 și 2008.

Pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina au demonstrat că UE trebuie să își regândească reziliența economică, în special în contextul tranzițiilor ecologice și digitale. REPowerEU prevede o intensificare a producției europene de energie din surse regenerabile. Regulamentul privind industria „zero net” și Actul privind materiile prime critice prevăd ca 40 % din lanțurile valorice ale materiilor prime și din lanțurile valorice ale materiilor ecologice să fie redirecționate către UE. Țările candidate la aderarea la UE, în special Ucraina, pot juca un rol important, oferind o mai mare securitate economică.

În ceea ce privește resursele naturale, Ucraina deține cele mai mari rezerve de gaze din Europa, după Norvegia. Țara produce, de asemenea, unele dintre cele mai mari cantități de energie hidroelectrică din Europa și ar putea crește producția împreună cu alte surse de energie verde, cum ar fi energia eoliană, solară și biomasa. Ucraina este, de asemenea, un exportator important de metale și găzduiește depozite de litiu și pământuri rare, care sunt esențiale pentru industriile verzi și digitale.

În același timp, sectorul agricol al Ucrainei este unul dintre cele mai mari din lume. Integrarea Ucrainei pe piața unică ar spori substanțial securitatea alimentară a UE.

Beneficiile pentru țările din Balcanii de Vest ale unei participări sporite la piața unică sunt, de asemenea, foarte clare. Cu titlu indicativ, PIB-ul Croației a crescut constant de la aderarea sa la UE în 2013, ceea ce înseamnă venituri mai mari pentru cetățenii săi, cu o creștere medie a PIB-ului pe cap de locuitor de 67 % (de la 10 440 EUR în 2013 la peste 17 240 EUR).

Drumul către aderarea la UE pentru până la nouă noi țări va fi delicat, dar nu există nicio alternativă: dacă UE dorește să fie o putere globală, ea trebuie, mai întâi, să devină o putere locală.