Alberto-Horst Neidhardt

La o lună de la încetarea regimului brutal al lui Bashar al-Assad, răspunsul oficial al UE rămâne în mare măsură limitat la anunțarea asistenței pentru dezvoltare și stabilizare economică. Nu este clar dacă și când vor fi ridicate sancțiunile împotriva Siriei. Sprijinul european va depinde de protecția minorităților și de alte garanții, care rămân incerte. Dinamica politică, de securitate și umanitară complexă a Siriei sugerează că o consolidare democratică va fi lungă și dificilă. Este un test pentru capacitatea UE de a vorbi cu o singură voce și de a acționa împreună cu privire la viitorul țării. În schimb, unele țări europene nu au ezitat să pună accentul pe o prioritate imediată și comună: repatrierea sirienilor strămutați. În decembrie, la doar câteva zile după ce regimul Assad a pierdut orașul Damasc, Austria – unde liderul FPÖ, Herbert Kickl, a primit mandatul de a forma un nou guvern – a anunțat acordarea unui „bonus de returnare” și un program de deportare pentru persoanele cu cazier judiciar. În Țările de Jos, guvernul de coaliție condus de naționalistul de dreapta Geert Wilders intenționează să identifice zone sigure pentru returnări. Germania a anunțat, de asemenea, că protecția acordată sirienilor va fi „revizuită și revocată” în cazul în care țara se stabilizează. Alte țări europene au făcut declarații similare sau urmăresc îndeaproape situația. În acest context, chiar și decizia privind ridicarea sancțiunilor poate fi determinată mai degrabă de obiectivul de punere în aplicare a returnărilor decât de o schimbare a opiniilor cu privire la noua conducere a Siriei.

În situația în care sprijinul pentru partidele de extremă dreaptă și anti-migrație crește în întreaga Europă – iar alegerile federale din Germania se arată la orizont –, viziunea statelor membre cu privire la Siria riscă să fie dictată de priorități interne și de calcule electorale pe termen scurt. Între 2015 și 2024, peste un milion de sirieni au primit protecție din partea statelor membre ale UE, majoritatea în Germania. Prezența lor a devenit o problemă politică și societală controversată. În contextul unor incidente de securitate larg mediatizate, al inflației ridicate și al creșterii costurilor energiei, publicul din multe țări care găzduiesc refugiați este tot mai puțin primitor. În urma acestei schimbări a percepției, retorica și politicile ostile au devenit o normalitate. În ciuda solicitărilor Comisiei Europene și ale UNHCR de a adopta o abordare prudentă în ceea ce privește returnările, această dinamică ar putea determina guvernele europene să le accelereze, chiar și unilateral.

De la căderea regimului Assad în decembrie, peste 125 000 de refugiați s-au întors deja în Siria, în principal din țările învecinate. Totuși, perspectivele lor sunt sumbre. Chiar și înainte de evenimentele recente, peste jumătate din populația Siriei s-a confruntat cu insecuritate alimentară, trei milioane de persoane suferind de foamete gravă. Întrucât multe case au fost distruse în conflict, adăposturile sunt deja la capacitate maximă. Potrivit UNHCR, este nevoie de aproape 300 milioane EUR pentru cei care se întorc, pentru adăpost, hrană și apă. Deși UE și statele membre ar trebui să elaboreze abordări coordonate pentru a facilita repatrierea sigură și voluntară a sirienilor pe termen lung, în acest context, prioritatea imediată ar trebui să fie abordarea nevoilor umanitare ale țării. Presiunea exercitată asupra refugiaților pentru a se întoarce rapid într-o țară afectată de război și instabilă ar putea avea consecințe opuse celor scontate, limitând și mai mult accesul la alimente, energie și adăpost. Returnările la scară largă ar putea, de asemenea, să perturbe structura etnică și socioeconomică a regiunilor deja fragile. O abordare echilibrată și durabilă este justificată și de contribuția potențială a diasporei siriene la eforturile de reconstrucție. Țara va avea nevoie de ingineri, medici, administratori și profesori, și de muncitori cu diferite niveluri de competențe. Sirienii au dobândit competențe și experiență valoroase în Europa în toate sectoarele relevante, inclusiv în educație, construcții și asistență medicală, dar recrutarea profilurilor adecvate nu va fi ușoară. Nici întoarcerea permanentă nu ar fi o condiție prealabilă pentru a contribui la reconstrucție: transferul de bani din Europa ar putea juca un rol crucial în reducerea sărăciei și în dezvoltarea durabilă. Prin implicarea diasporei, sirienii cu reședința în Europa ar putea contribui și la consolidarea legăturilor diplomatice și culturale dintre UE și Siria post-Assad.

Cu toate acestea, statele membre pot să întâmpine dificultăți în a adopta o abordare echilibrată și să nu reușească să urmărească o agendă coordonată. Unele țări ar putea acorda prioritate stabilității pe termen lung și reconstrucției Siriei, permițând ca returnările să aibă loc în mod spontan. Altele se pot grăbi să ofere stimulente financiare pentru repatrierea voluntară sau chiar să revizuiască sistematic statutul sirienilor de îndată ce situația umanitară se îmbunătățește, chiar și numai ușor. Cu toate acestea, punerea în aplicare a unei revizuiri sistematice a statutului de refugiat se va confrunta cu obstacole juridice semnificative și va implica costuri financiare și administrative considerabile. Între timp, orice fel de stimulente pentru întoarcere vor trebui să țină seama de faptul că majoritatea sirienilor strămutați în Europa s-au stabilit deja aici, peste 300 000 dintre aceștia dobândind cetățenia UE. În același timp, perspectivele economice și de muncă sumbre ale țării îi pot descuraja chiar și pe cei mai motivați să se întoarcă. O chestiune fundamentală, în acest context, va fi dacă sirienilor li se vor permite așa-numite „mișcări pendulare” – întoarcere pentru perioade limitate, în timp ce țările-gazdă europene continuă să ofere oportunități durabile pentru o întoarcere mai permanentă. Aceste întrebări vor fi în mod inevitabil interconectate cu discuții mai ample privind politica UE în domeniul migrației. Viitoarele negocieri privind reforma Directivei UE privind returnările, pentru care se așteaptă în curând o propunere din partea Comisiei Europene, ar putea câștiga un impuls decisiv în funcție de evoluția discuțiilor cu privire la returnările sirienilor. Însă reforma directivei ar putea, în mod similar, să ducă la apariția unor noi diviziuni între statele membre ale UE. Având în vedere că politicile în domeniul migrației necesită o regândire fundamentală pentru a înfrunta în mod eficace provocările actuale, abordarea UE în ceea ce privește sirienii strămutați va constitui probabil un prim punct critic de cotitură în noul ciclu.