Redactat de Grupul „Lucrători” al CESE

În medie, în Europa, femeile câștigă cu 14% mai puțin decât bărbații. În unele țări, situația se îmbunătățește lent, în altele se deteriorează. Se presupune că diferența de remunerare în Uniunea Europeană va dispărea, în medie, până în secolul XXII, însă în țări precum Franța, va mai dura 1 000 de ani.

Motivele care determină decalajul variază: segregarea sectorială (femeile sunt suprareprezentate în sectoarele cu salarii mici); echilibrul dintre viața profesională și cea privată (femeile petrec mai mult timp prestând muncă neremunerată la domiciliu); plafonul de sticlă (mai puțin de 10 % dintre directorii generali sunt femei); pura discriminare, în ciuda legii.

Pentru a aborda diferența de remunerare între femei și bărbați și a pune capăt discriminării salariale, Comisia Europeană a prezentat propunerea privind transparența salarială care cuprinde mecanisme de asigurare a respectării legii, menite să consolideze punerea în aplicare a principiului remunerației egale pentru muncă egală sau pentru muncă de valoare egală. Propunerea include conceptul fundamental de măsuri obligatorii privind transparența salarială și ameliorează accesul la justiție.

În timp ce transparența salarială nu este singurul instrument de combatere a discriminării salariale, capacitatea de a identifica structurile care au la bază prejudecățile de gen este esențială pentru abordarea diferențelor de remunerare.

CESE a propus îmbunătățiri ale propunerii originale a Comisiei într-un aviz, în care se solicită consolidarea directivei prin garantarea faptului că toți lucrătorii pot beneficia de acest avantaj, nu doar cei care lucrează în societăți mari. Succesul acestor măsuri depinde de angajamentul real al partenerilor sociali.

Garantarea unor salarii echitabile și eliminarea discriminării salariale sunt obiective-cheie în materie de protecție a drepturilor fundamentale ale tuturor lucrătorilor din Europa.