În cursul primelor perioade de restricții de deplasare a persoanelor, în contextul pandemiei de COVID-19, procentul telelucrătorilor în cadrul forței de muncă din UE a cunoscut o creștere spectaculoasă – de la 5 % la 40 %. Un an mai târziu, în condițiile în care este probabil ca telemunca să continue pe termen lung, impactul ei asupra angajatorilor, angajaților și societății în ansamblu este încă greu de analizat în mod corect. CESE subliniază necesitatea unor cercetări aprofundate și a unei perspective pe termen lung, pentru a valorifica beneficiile acestei forme de muncă și a-i atenua riscurile.

În pofida oportunităților evidente pe care le oferă atât lucrătorilor, cât și angajatorilor – de exemplu, o productivitate sporită, formule mai flexibile de organizare a muncii și o mai mare autonomie – telemunca poate avea totuși un impact negativ asupra vieții profesionale și a celei private. În timpul pandemiei, frontierele dintre ele s-au estompat tot mai mult, ducând la un volum de muncă excesiv, la prelungirea programului de lucru și la un timp de odihnă insuficient.

Într-o cultură a conectivității permanente („always on”), în care multor lucrători le vine greu să se deconecteze, o astfel de situație poate avea un impact devastator asupra sănătății mentale și fizice și a bunăstării oamenilor. Femeile, care se regăsesc mai frecvent în situația de a munci de acasă și de a jongla în același timp cu sarcinile casnice, sunt deosebit de expuse la efectele negative ale telemuncii, afirmă CESE în două avize privind telemunca, adoptate în sesiunea sa plenară din luna martie.

Cifrele furnizate de un studiu Eurofound arată că, în prezent, 30 % dintre telelucrătorii care lucrează la distanță în mod regulat muncesc zilnic sau mai multe zile pe săptămână în timpul lor liber, iar circa 20% dintre ei lucrează mai mult de 48 de ore pe săptămână. Circa 40 % dintre telelucrătorii care muncesc la distanță în mod regulat se odihnesc, zilnic, mai puțin de 11 ore.

Pentru a minimiza riscurile asociate cu telemunca în perioada de după pandemie și a-i maximiza beneficiile, CESE solicită, prin urmare, partenerilor sociali din statele membre să elaboreze norme adaptate situației din fiecare țară, fiecare sector și fiecare întreprindere, în cadrul dialogului social și al sistemelor de negociere colectivă existente.

Telemunca ar trebui să fie reglementată în mod adecvat; este important să se garanteze că acest regim va fi reversibil de îndată ce criza provocată de COVID-19 va lua sfârșit și că munca la distanță este efectuată în continuare pe o bază voluntară. Telelucrătorii ar trebui să aibă aceleași drepturi individuale și colective și același volum de muncă ca și colegii lor care lucrează la sediul angajatorului respectiv. Condițiile de muncă în regim de telemuncă trebuie să fie consemnate în scris și să garanteze tratamentul egal și condiții egale în materie de sănătate și securitate în muncă, a afirmat CESE.

„Telemunca va fi o trăsătură caracteristică a piețelor muncii în viitor, însă nu putem permite ca ea să ducă la regres social și la izolarea lucrătorilor. Munca la distanță îi ajută pe oameni să-și concilieze viața profesională și cea personală, dar discriminările sau diferențele de tratament între cei care lucrează de acasă și cei care decid să meargă la birou sunt inacceptabile”, a declarat raportorul avizului pe tema „Provocări în materie de telemuncă”, Carlos Manuel Trindade.

Având în vedere rapiditatea cu care se extinde acest regim de muncă și învățămintele desprinse în perioada pandemiei, ar trebui ca acordurile existente la nivelul UE care acoperă telemunca să fie evaluate, pentru a se garanta că rămân eficace și în noile circumstanțe, a observat CESE.

În acest context, Acordurile-cadru din 2002 și 2020 privind telemunca și, respectiv, digitalizarea, semnate de partenerii sociali de la nivelul UE, sunt deosebit de relevante. Ele ar trebui luate în considerare de statele membre și partenerii sociali atunci când elaborează cadre naționale pentru întreprinderile și lucrătorii care recurg la această formă de muncă.

În plus, s-ar putea lansa eventual o inițiativă legislativă la nivel european, în conformitate cu dispozițiile TFUE privind politica socială și/sau la nivel de stat membru, pentru a proteja și a pune în aplicare dreptul de a se deconecta.

UE și statele membre ar trebui, de asemenea, să utilizeze legislația existentă, precum Directiva privind timpul de lucru și Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată, care se aplică pe deplin muncii la distanță. Aceste directive ar trebui transpuse în dreptul național și puse în aplicare în mod corespunzător, dat fiind că astfel se va „contribui în mod cert la îmbunătățirea condițiilor de muncă ale telelucrătorilor”.

CESE atrage totodată atenția asupra riscului de a utiliza telemunca pentru a impune o sarcină dublă de muncă remunerată și neremunerată. Activitățile casnice nu sunt încă împărțite în mod egal între femei și bărbați, fiind asumate în cea mai mare parte de femei, ceea ce le reduce acestora capacitatea de a fi productive în cadrul muncii remunerate și le-ar putea submina, de asemenea, perspectivele profesionale.

„Atât societatea în ansamblul său, cât și întreprinderile trebuie să facă tot posibilul pentru eliminarea acestor stereotipuri de gen și recunoașterea femeilor ca lucrătoare depline, pe lângă multe alte roluri și calități ale lor. Costul economic și social al acestor prejudecăți este foarte mare pentru societate”, a declarat raportoarea acestui aviz, Milena Angelova.

În acest context, CESE a solicitat, de asemenea, un „pact în materie de îngrijiri pentru Europa”, subliniind că asigurarea unei infrastructuri de servicii de îngrijire disponibile, accesibile și abordabile ca preț pentru copii, persoanele cu nevoi speciale și persoanele în vârstă reprezintă o altă condiție prealabilă pentru desfășurarea telemuncii în condiții care asigură egalitatea de gen.