Declarația președintelui Grupului „Angajatori” din cadrul CESE, dl Stefano Mallia

Angajatorii din UE salută acordul privind Brexitul și adresează călduroase felicitări echipei de negociatori ai Comisiei Europene, condusă cu profesionalism de Michel Barnier. Cu toate acestea, întrucât întreprinderile încearcă să înțeleagă cele 1 200 de pagini ale tratatului comercial, ele solicită o perioadă de adaptare ca să poată parcurge această abruptă curbă a învățării.

Angajatorii europeni apreciază realizarea unui Brexit ordonat și menținerea integrității pieței interne. Chiar dacă nu se percep taxe vamale sau nu se impun cote restrictive pentru mărfurile comercializate, totuși o întreagă serie de noi controale vamale și de reglementare, inclusiv reguli de origine și cerințe stricte privind conținutul local, vor crea birocrație, ceea ce ar putea încetini procesele, iar lanțurile de aprovizionare vor avea nevoie de timp pentru a se adapta la noua realitate. 

De aceea întreprinderile au nevoie de o perioadă de adaptare pentru a se conforma modificărilor. Pentru a sprijini toate întreprinderile, și mai ales IMM-urile, pe parcursul punerii în aplicare a acordului trebuie instituit un sistem robust și eficace, cum ar fi SOLVIT for BREXIT (SOLVIT pentru BREXIT).

În același timp, este în mod clar nevoie să se revină la masa negocierilor pentru a include în acord sectorul serviciilor, a asigura fluxul eficient de date între UE și Regatul Unit și a garanta recunoașterea reciprocă a calificărilor.

Dacă dorim ca Europa și Regatul Unit să mențină o legătură strânsă, va trebui să continuăm eforturile în relația dintre noi. În relația cu UE, Regatul Unit nu va fi niciodată o țară terță oarecare. Acordul trebuie să reprezinte o platformă solidă pentru cooperarea viitoare într-o serie de domenii cu impact major asupra mediului nostru competitiv, de la schimbările climatice la transformarea digitală, cercetare și inovare și standarde. Acest acord este însă doar începutul unei noi relații.

În special societatea civilă și angajatorii trebuie să se lupte să mențină deschise canalele comerciale și să construiască o structură solidă în acest scop. (dv/kr)