Noul Pact al UE privind migrația și azilul, considerat o etapă istorică în momentul adoptării sale, în mai 2024, nu și-a demonstrat încă utilitatea. Provocările cu care se va confrunta în 2025 vor fi însă considerabile: dat fiind contextul geopolitic extrem de incert, complexitatea inerentă a pactului și termenul scurt prevăzut pentru a-l implementa vor necesita prudență și un adevărat exercițiu de echilibristică – o analiză de Camille Le Coz, de la Migration Policy Institute Europe (MPI Europe)

Începutul anului 2025 aduce întrebări presante cu privire la viitorul politicilor în domeniul migrației în Uniunea Europeană (UE). Noua Comisie Europeană a stabilit o direcție clară în planul său de punere în aplicare a noului Pact privind migrația și azilul, însă schimbarea circumstanțelor amenință să devieze atenția politică și resursele către alte obiective. Viitoarele alegeri din Germania adaugă un nou element de incertitudine, alături de consecințele prăbușirii regimului Assad și de traiectoria imprevizibilă a războiului din Ucraina. Discuțiile privind modelele de externalizare continuă, însă aceste eforturi se desfășoară adesea mai curând ca manevre politice izolate, decât ca parte a unei strategii europene coerente. Între timp, migrația este utilizată în continuare ca o armă la frontiera poloneză cu Belarus, iar această instrumentalizare suscită tot mai multe abateri de la legislația UE. Anul acesta va fi esențial pentru a afla dacă Uniunea Europeană poate urma o abordare care să promoveze încrederea și să asigure acțiunea colectivă atât de necesară, sau dacă se va confrunta cu o fragmentare suplimentară.

În mai 2024, mulți factori de decizie europeni au salutat adoptarea pactului ca pe o etapă istorică, după ani de negocieri dificile. La acel moment, cu puțin timp înainte de alegerile europene, acordul a demonstrat capacitatea blocului european de a se uni și de a aborda unele dintre cele mai dificile probleme. În centrul obiectivelor pactului se află abordarea tensiunilor legate de responsabilitate și solidaritate, evitarea percepției că criza migrației nu se va încheia niciodată și armonizarea discrepanțelor dintre procedurile de azil din statele membre. Deși noul cadru se bazează în mare măsură pe sistemul existent, el introduce măsuri mai stricte, cum ar fi procedura sistematică de screening, procedurile consolidate de azil la frontieră și de returnare, precum și excepții de la normele comune în timpul unei crize. Pactul susține, de asemenea, o mai mare europenizare, caracterizată de solidaritatea obligatorie, de roluri consolidate pentru instituțiile și agențiile UE și de creșterea finanțării și a supravegherii la nivel european.

Această creștere a credibilității UE în ceea ce privește gestionarea în comun a migrației ar putea fi însă de scurtă durată dacă europenii nu reușesc să pună în aplicare noile norme până în mai 2026. Termenul foarte scurt creează mari probleme, deoarece pactul impune instituirea unui sistem complex, mobilizarea de resurse, precum și recrutarea și formarea personalului, în special pentru statele membre din prima linie. Deși statele membre au elaborat planuri naționale de acțiune, o mare parte a lucrărilor s-a desfășurat în spatele ușilor închise, fără mesaje politice. Lipsa acestor mesaje generează un risc tot mai mare, deoarece, pentru a menține echilibrul fragil la nivelul UE, este esențial să se asigure o orientare politică.

În plus, punerea în aplicare a noului sistem necesită formarea unor coaliții de părți interesate. Agențiile naționale pentru azil joacă un rol central în transpunerea textelor legislative complexe în cadre practice, iar agențiile UE, în special Agenția UE pentru Azil, au deja un rol esențial în acest proces. La fel de importantă este și implicarea organizațiilor neguvernamentale pentru a le valorifica expertiza și pentru a asigura, printre altele, accesul la consiliere juridică și la supravegherea noilor proceduri. Pentru a sprijini aceste eforturi, sunt necesare mai multe abordări bazate pe colaborare, inclusiv consultări periodice, mecanisme solide de schimb de informații și grupuri operative operaționale care să se reunească periodic.

Între timp, s-a acordat o atenție deosebită strategiilor de externalizare, un număr tot mai mare de capitale europene considerându-le soluția rapidă la provocările cu care se confruntă UE în materie de migrație. Acordul Italia-Albania a stârnit numeroase dezbateri cu privire la capacitatea sa de a gestiona mai bine migrația mixtă, poziționând-o pe Giorgia Meloni ca figură marcantă în acest domeniu în întreaga Europă. Cu toate acestea, el nu a avut încă niciun rezultat și rămâne un acord bilateral, excluzând contribuțiile din partea altor parteneri europeni. Între timp, alte guverne propun diverse modele alternative, cum ar fi centrele de returnare, și modalități de a le integra într-o abordare la nivelul UE.

Este de așteptat ca returnarea să ocupe un loc central în dezbaterea politică din lunile următoare. Într-adevăr, o parte a pactului depinde de accelerarea returnărilor, în special în cazul persoanelor care fac obiectul procedurilor la frontieră în statele din prima linie. Comisia și statele membre încearcă să abordeze această urgență, lăsând în același timp o marjă pentru proiecte-pilot de centre de returnare, în timp ce propunerile de revizuire a Directivei privind returnarea sunt așteptate în luna martie. Având în vedere termenele scurte, există riscul ca europenii să nu reflecteze pe deplin asupra învățămintelor desprinse de pe teren, în pofida progreselor înregistrate în ultimul deceniu în domenii precum informarea, consilierea, sprijinul pentru reintegrare și învățarea reciprocă la nivelul UE. În plus, Europa trebuie să dea dovadă de prudență, astfel încât experimentele cu modele de externalizare să nu îi afecteze relațiile cu țările de origine și nici statutul de care se bucură, în general.

Acest exercițiu delicat de echilibristică se desfășoară într-un mediu extrem de incert, ceea ce face ca punerea în aplicare a pactului să devină un test nu numai pentru gestionarea migrației, ci și pentru proiectul european, în general. Situația de la frontiera poloneză, în special, evidențiază provocări specifice în ceea ce privește respectarea normelor obligatorii sub presiunea unui vecin ostil. În ceea ce privește Siria și Ucraina, capitalele europene trebuie să fie pregătite pentru evoluții neprevăzute. În anul următor, va fi esențial ca UE să se dovedească un lider puternic pentru a pune în aplicare noi norme și pentru a continua explorarea inovațiilor care se aliniază la o abordare comună și, totodată, o consolidează. Aceasta implică concentrarea eforturilor pe construirea de parteneriate reziliente cu țările prioritare și evitarea deturnării resurselor prin manevre politice.

Camille Le Coz este directoare asociată la Migration Policy Institute Europe, un institut de cercetare cu sediul la Bruxelles, care urmărește o gestionare mai eficace a sistemelor de imigrație, de integrare a imigranților și de azil, precum și obținerea unor rezultate pozitive pentru nou-veniți, familiile de imigranți și comunitățile-gazdă.