Cele mai recente inițiative ale Comisiei privind drepturile copiilor invită factorii de decizie europeni și naționali să acționeze în slujba binelui comun al tuturor copiilor care cresc în UE. Cele două inițiative au o abordare ambițioasă și îndrăzneață, care urmărește să asigure fiecărui copil o viață lipsită de orice discriminări și s-au bucurat de aprobarea CESE.

Comitetul Economic și Social European (CESE) și-a exprimat sprijinul față de Strategia UE privind drepturile copilului și față de propunerea de recomandare a Consiliului de instituire a unei garanții europene pentru copii, cu caracter juridic obligatoriu. CESE crede că punerea în aplicare a acestor inițiative va sprijini eforturile de la nivelul UE și de la nivel național pentru promovarea bunăstării copiilor și reducerea sărăciei în rândul acestora.

În avizul pe tema Garanția europeană pentru copii, adoptat în sesiunea plenară din iulie, CESE a subliniat că lupta împotriva sărăciei în rândul copiilor, a discriminării, a privațiunilor și a excluziunii sociale necesită o abordare coordonată la nivel european și la nivelul întregii societăți, care să garanteze că drepturile copiilor sunt integrate în diferite politici și că aceste politici au efecte de capacitare și de lungă durată asupra sănătății și bunăstării copiilor.

„Faptul că unul din patru copii din UE crește în condiții de expunere la riscul de sărăcie este inacceptabil. Avem nevoie de politici și cadre juridice solide pentru a întrerupe ciclul defavorizării, adesea intergenerațional, și pentru a inversa această tendință. Trebuie să ne propunem un obiectiv ambițios, care să vizeze scoaterea tuturor copiilor din sărăcie până în 2030, și nu doar a cinci milioane de copii, care este în prezent ținta în materie de combatere a sărăciei în contextul Pilonului european al drepturilor sociale (EPSR)”, a declarat raportoarea avizului, Kinga Joó.

„Copiii necesită atenție din partea tuturor nivelurilor societății. Consolidarea drepturilor acestora ar trebui să fie o prioritate pentru UE. În acest scop, avem nevoie de o strategie incluzivă, transversală și intersectorială, de o adevărată politică bazată pe echitate, pentru a asigura șanse egale și incluziune pentru toți copiii, indiferent de condițiile în care se găsesc”, a declarat coraportoarea Maria del Carmen Barrera Chamorro.

Potrivit datelor Eurostat pentru 2019, 18 milioane de copii, adică 22,2 %, erau expuși riscului de sărăcie și de excluziune socială în UE. Potrivit CESE, sărăcia digitală și energetică afectează în egală măsură copiii; prin urmare trebuie și ea abordată în cadrul Garanției pentru copii. În medie, 5,4 % dintre copiii de vârstă școlară din Europa trăiesc în gospodării fără calculator sau conexiune la internet. Aproximativ 25 % dintre europeni trăiesc în gospodării sărace din punct de vedere energetic, ceea ce afectează, de asemenea, calitatea vieții și sănătatea copiilor.

Pentru a scoate copiii europeni din sărăcie, CESE a recomandat ca toate statele membre să aloce, în acest scop, cel puțin 5 % din finanțarea FSE+. În conformitate cu noul regulament, numai statele membre în care sărăcia în rândul copiilor depășește media UE de 23,4 % sunt obligate să aloce acest procent din resursele lor financiare ale FSE+ pentru a o combate. Până în prezent, acest lucru s-a întâmplat în doar 11 țări. (ll)