Reconstrucția după pandemie trebuie să fie o oportunitate de a reconstrui Europa pe o nouă bază de participare democratică. Ar fi o mare greșeală dacă soarta și viitorul atâtor oameni ar trebui să fie decise de atât de puțini. Acestea sunt mesajele auzite în timpul ediției din 2021 a Zilelor societății civile ale CESE.

Ediția intitulată „O redresare durabilă pentru viitorul cetățenilor europeni” a manifestării CESE „Zilele societății civile” s-a desfășurat în perioada 1-5 martie, concretizându-se în cinci zile de dezbateri interactive online, la care au participat mai mult de 1 400 de oameni, cu spectatori conectați din regiuni foarte îndepărtate din Africa, Asia și America de Nord și de Sud.

Vorbitorii au reliefat un aspect pozitiv ce a rezultat din pandemie: chiar dacă a impus amânarea Conferinței privind viitorul Europei, ea a scos în lumină organizațiile societății civile ca element de sprijin pentru guverne în efortul lor de a contracara o criză de proporții. Ce dovadă mai bună – au întrebat ei – că societatea civilă merită un loc la masa unde se va decide viitorul Europei?

„Salut importanța pe care Comisia o acordă participării cetățenilor la Conferința privind viitorul Europei”, a declarat Christa Schweng, președinta CESE. „Puteți conta pe o contribuție substanțială a Comitetului la dezbateri, prin implicarea lucrătorilor, angajatorilor și a societății civile organizate, inclusiv în calitate de multiplicatori și ambasadori care vor anima dezbaterile în organizațiile membrilor noștri”.

Oglindind funcția motrice îndeplinită în cadrul atelierelor de organizațiile tinerilor, Brikena Xhomaqi, copreședintă a Grupului de legătură, care a fost coorganizator al manifestării, a încheiat dezbaterile declarând: „Invit pe toată lumea să facă din solidaritatea intergenerațională un atu în eforturile de relansare durabilă pentru viitorul Europei”.

Concluziile celor opt ateliere au trasat calea către un viitor mai bun pentru cetățenii europeni, subliniind – între altele – necesitatea de:

  • a consolida organizațiile intermediare (organizații ale societății civile, partide, sindicate etc.), a stimula educația civică și digitală și a înființa adunări cetățenești cu caracter decizional;
  • a spori conștientizarea legată de economia socială ca model economic viabil pentru o redresare durabilă care să nu se limiteze la profit și care să contribuie la combaterea inegalităților și a schimbărilor climatice, utilizând fonduri prevăzute de planul de redresare și de NextGenerationEU;
  • a investi în cultură și educație pentru a edifica un viitor mai rezilient și mai durabil pentru Europa. Nu este suficient să investești în infrastructura fizică: în centrul redresării trebuie să se afle oamenii;
  • a adopta un demers depolitizat și a explora mai bine opțiunea unui venit universal de bază și a unor scheme de garantare a locului de muncă, ca soluție viabilă în beneficiul oamenilor și al planetei; 
  • a oferi tinerilor șansa de a participa substanțial și de a se angaja în continuare în toată Europa, făcându-și auzită vocea nu doar în legătură cu teme specifice tinerilor, ci și într-o serie de alte politici diverse;
  • a garanta că Pactul verde european contribuie în mod mai eficient la eradicarea sărăciei, a nedreptății și a inegalităților de gen;
  • a accelera renovarea clădirilor în Europa, sporind sensibilizarea legată de mizele și oportunitățile pe care le reprezintă și mobilizând grupurile societății civile, cum ar fi reprezentanții proprietarilor de clădiri și arhitecții, în vederea realizării obiectivelor inițiativei europene „Valul de renovări ale clădirilor”;
  • a implica îndeaproape organizațiile societății civile în punerea în aplicare a planurilor naționale de redresare, inversând tendința din etapele pregătitoare, în care participarea lor era limitată. Factorii de decizie trebuie să evalueze valoarea acțiunii de voluntariat nu doar ca randament al orelor investite, ci ca o expresie a valorilor europene și ca un exemplu pentru ceilalți de transformări în favoarea unei societăți europene pe care ne-o dorim, bazată pe principiile solidarității, incluziunii și democrației.

Concluziile complete ale Zilelor societății civile vor fi publicate în curând pe site-ul internet al CESE. (dm)