Transport

O politică ambițioasă și dinamică

Transporturile constituie un sector de importanță vitală pentru Europa, care cuprinde unul dintre cele mai semnificative domenii de acțiune ale UE și are un impact major asupra bunăstării sociale și de mediu, atât în orașe, cât și în zonele rurale. Numeroase avize ale Secțiunii pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională (TEN) au ca subiect transporturile.

Progresele în sectorul transporturilor implică în mod clar crearea unei infrastructuri mai bune și mai ecologice, care va stimula creșterea economică și va intensifica schimburile comerciale. Însă acest lucru înseamnă și reducerea emisiilor de CO2 și a consumului de energie, precum și combaterea congestionării și a lipsei de acces, care pot izola persoanele – în special persoanele în vârstă sau persoanele cu handicap – în casele lor. Sectorul transporturilor ar trebui, de asemenea, să rămână competitiv și inteligent, ca parte a unei tranziții echitabile din punct de vedere social către energia din surse curate și către digitalizare. CESE analizează și evaluează politicile UE în domeniul transporturilor din punctul de vedere al nevoilor și intereselor tuturor sectoarelor și al preocupărilor societății civile europene.

Implicarea actorilor societății civile

Este recunoscut faptul că realizarea ambițiilor UE în domeniul transporturilor necesită o implicare mult mai puternică și mai incluzivă a societății civile, atât în procesul de elaborare a politicilor, cât și în cel de punere în aplicare a acestora. Secțiunea TEN a creat un grup de studiu tematic pentru a promova un nivel ridicat de participare și de implicare a societății civile în procesele decizionale legate de transporturi.