Hélène Theunissen: „Artistul care nu poate crea se simte pustiu”

Artiștii fac parte din daunele colaterale ale acestei pandemii. Teatrele sunt închise, deși – vremelnic – și-au mai deschis porțile. În aceste împrejurări neașteptate, mulți actori, regizori, muzicieni, dansatori sau tehnicieni ai spectacolului își pierd locurile de muncă. Teama de viitor și accentuarea sentimentului de frustrare sunt consecințele principale.
Artistul care nu poate crea se simte pustiu și inutil.

Spre deosebire de cei ce cred că trebuie profitat de această perioadă pentru a citi sau scrie, a reevalua unele proiecte sau a lucra la altele, trebuie spus că muzele nu răspund când le ordoni. Într-un climat de insecuritate și angoasă, inspirația artistului se împuținează. Aceste vremuri „obligatorii”, prin care trebuie să trecem, sunt foarte greu de valorificat, fiind suspendate și neapărând din dorința noastră. Artiștii sunt foarte îngrijorați de această situație. Cu cât ține mai mult, cu atât sunt mai descurajați. E a treia oară într-un an că teatrele sunt închise și spectacolele sunt anulate.
 
La aceasta se adaugă consecințele financiare. Desigur, alocația pentru șomaj tehnic este importantă, dar măsurile administrative iau foarte mult timp și sunt greu de demarat. Banii ajung târziu în conturile bancare, iar șomajul tehnic nu acoperă decât o parte din salariu. Ca atare, mulți artiști se regăsesc într-o situație financiară precară.
 
În ceea ce privește reprogramările, directorii de teatre sunt debordați și trebuie să facă alegeri pentru a amâna spectacolele sacrificate de criza sanitară pentru următoarele stagiuni. Noile proiecte vor fi ultimele luate în considerare. Este o adevărată îmbulzeală a reprogramărilor în teatre, la operă sau în lumea filmului și a manifestărilor culturale. Viitorul este nesigur, iar această situație dă naștere neliniștii.

Devine aproape imposibil să găsești metode de a păstra organizarea în acest climat de nesiguranță.
 
Uneori se afirmă în mass-media că suntem elemente „neesențiale” ale societății, ceea ce este extrem de jignitor, dar le dă și foarte mult de gândit tuturor celor ce lucrează în lumea culturii. Mi-am investit întreaga viață în munca pe care o fac: să auzi că statul consideră tot acest efort „neesențial” este jalnic și descurajant. Ca atare, situația financiară și morală a artiștilor este foarte proastă.
 
Să redevenim esențiali
 
Există și părți pozitive, între care multă solidaritate între artiști. Apoi, unii artiști au început să folosească noile tehnologii, urmărind noi forme de exprimare. A fost necesar să se inventeze noi modalități de manifestare artistică. Dar nu vom înlocui niciodată prezența reală a unui artist pe scenă. Ceea ce este măreț cu spectacolele în direct este comuniunea unică și nemaipomenită cu publicul în carne și oase. Este nevoie neapărat ca artistul și spectatorii să fie prezenți fizic, pentru a naște clipa de har artistic.
 
Oamenii încep să simtă că le lipsește cultura, acest aspect fiind și el pozitiv. Atunci când spațiile culturale se vor fi redeschis, cred că spectatorii se vor mobiliza în alt mod, deoarece își vor fi dat seama cât de vitală este cultura și cât de importanți sunt artiștii pentru libertate și pentru împlinirea colectivă. Să sperăm că oamenii vor dori să se bucure de ele mai mult ca înainte.
 
În meseriile noastre, această criză a complicat situația pentru toate vârstele. Dar cel mai dramatic este pentru tineri. În acest moment, lucrez la Conservator cu elevii mei, cu studenții la actorie, fără să le văd măcar fețele. Pentru ei este o sursă de mare suferință și de mari frustrări. Celor care tocmai au absolvit nu li se poate propune nimic în prezent. Ei nu mai au acces la rețele profesionale. Ca atare, vor avea nevoie de mult sprijin după criză.
 
Dar toate generațiile de artiști sunt afectate de această întrerupere. Pentru că, cu cât ai mai multă experiență, cu atât mai mult dorești să te afli pe scenă. Cei mai în vârstă se tem că nu vor mai fi solicitați și că acest hiatus va fi fost pentru ei ultimul rol al carierei.
 
Ne vom bate cât ne vor ține, pe fiecare în parte, puterile. Unii s-au prăbușit și nu mai sunt căutați de muze. Alții plesnesc de energie și încearcă să fie întreprinzători cu orice preț, de exemplu prin intermediul rețelelor sociale și al noilor tehnologii. Și există alții, ca mine, care azi au energie, ca mâine să nu mai aibă deloc.

Hélène Theunissen