Pachetul Comisiei Europene privind apărarea democrației a făcut obiectul unei dezbateri în sesiunea plenară a CESE din aprilie. Membrii CESE și-au exprimat rezervele cu privire la calendarul și abordarea acestuia, în special în ceea ce privește chestiunea ingerințelor externe. CESE susține că pachetul nu numai că este ineficient, dar ar putea afecta și spațiile civice din Europa.

În pofida intențiilor sale declarate de a îmbunătăți transparența și responsabilitatea democratică în Europa, CESE consideră că pachetul privind apărarea democrației are dezavantaje profunde. Comitetul susține că pachetul a ajuns mult prea târziu pentru a avea un impact real asupra viitoarelor alegeri europene din 2024 și nu a dat curs recomandărilor anterioare ale Comitetului pentru consolidarea democrației europene.

În observațiile sale, președintele CESE, Oliver Röpke, a declarat că „atunci când vorbim despre «pericole» la adresa democrațiilor noastre, este important să se sublinieze răspunsul ferm al UE și să se monitorizeze acțiunile actualei Comisii în ceea ce privește apărarea democrației, a drepturilor fundamentale și a statului de drept. De asemenea, CESE a ascultat preocupările exprimate de numeroși actori ai societății civile cu privire la ceea ce aceștia consideră a fi riscuri legate de acest pachet. Trebuie să găsim o abordare comună pentru a combina apărarea democrației și toate garanțiile necesare pentru a conserva spațiul civic.”

Deși sprijină obiectivele de transparență ale propunerii de directivă privind activitățile de lobby desfășurate în numele țărilor terțe, CESE se opune cu fermitate metodelor propuse, atrăgând atenția asupra consecințelor nedorite asupra spațiilor civice. Christian Moos, raportorul CESE pentru avizul „Pachetul privind apărarea democrației”, a afirmat: „considerăm periculoasă această directivă. Ea seamănă cu o lege privind «agenții străini». Are potențialul de a stigmatiza ONG-urile. Evident, propunerea actuală ar trebui retrasă. Ea riscă să agraveze problema restrângerii spațiilor civice în Europa, iar Comisia nu poate dori acest lucru.”

Coraportorul José Antonio Moreno Díaz s-a arătat sceptic cu privire la capacitatea pachetului de a aborda cauzele profunde ale erodării democrației în interiorul frontierelor UE. Pentru că se concentrează excesiv asupra amenințărilor externe, pachetul scapă din vedere eforturile insidioase de destabilizare din interior a democrațiilor UE, creând astfel un unghi mort periculos.

Comisia a recunoscut preocupările legate de impactul pachetului asupra ONG-urilor, dar consideră că există garanții în această privință. (gb)