De Andrey Gnyot

Ca să sfârșești prin a fi arestat în Belarus, ajunge să-ți alegi profesia nepotrivită. Se pare că o astfel de greșeală fatală poate face să fii deținut chiar și în mijlocul Europei, de pildă în Serbia. Iar o organizație internațională atât de prestigioasă precum Interpolul va înlesni acest lucru. Vorbele mele sunt pline de sarcasm și de amărăciune, dar nu exagerez cu nimic. Numele meu e Andrey Gnyot. Sunt regizor și jurnalist din Belarus și fost deținut politic. Iată povestea mea.

Am decis să devin jurnalist în 1999. Televiziunea și radioul au fost pasiunea mea, visul meu și hobby-ul meu. Putea cineva în vârstă de 17 ani să-și imagineze că, în țara lui, jurnalismul independent va fi etichetat drept extremism și că toate celelalte mijloace de comunicare nu vor mai fi decât un simplu instrument de propagandă? Nu, niciunul dintre noi nu se aștepta ca acest lucru să se întâmple în Europa secolului XXI. Totuși, exact asta se întâmplă astăzi în regimul dictatorial din Belarus, țară în care nu există un singur canal de presă independent. Toate structurile mass-media sunt în mâna statului. Acesta exercită un control strict asupra politicii editoriale, lucru simplu de făcut. Puterea autoproclamată a lui Lukașenko este elogiată, oricine îndrăznește să o critice, chiar și în mod constructiv, fiind etichetat „dușmanul poporului”, calificativ moștenit de la trecutul comunist.

Așa se face că, la mijlocul anilor 2000, un tânăr și naiv absolvent de jurnalism a încercat să își croiască drum în această profesie. În timpul și după încheierea studiilor, am dobândit multă experiență practică în domeniul televiziunii și radioului, știind exact ce vreau. Dar șansele de a reuși se epuizau rapid: posturile de radio private au fost închise sau au fost preluate de stat, în timp ce posturile de televiziune independente nu mai beneficiau de nicio frecvență de emisie. Așa încât nu prea mai aveam de ales: fie mă puneam în slujba propagandei, fie mă feream de chestiunile sensibile, fie mă limitam la emisiuni anoste de divertisment. Jurnalismul a supraviețuit în Belarus doar mulțumită câtorva ziare și portaluri internet independente. Mulți jurnaliști și-au părăsit profesia, mulți dintre ei devenind victime ale represiunii. Ministerul Informațiilor din Belarus emitea în mod regulat avertismente către canalele media, dar trei avertismente erau suficiente pentru revocarea unei licențe. Potrivit Asociației Jurnaliștilor din Belarus, numărul ziarelor a scăzut cu 21 % în perioada 2020-2024. Pe piața din Belarus au rămas numai publicații aseptizate, precum cele destinate proprietarilor de case de vacanță, amatorilor de reviste umoristice și împătimiților de cuvinte încrucișate. Toate publicațiile sociopolitice independente fie au fost închise de autorități, fie au renunțat să fie publicate, din cauză că le era imposibil să mai funcționeze.

Din fericire, am reușit să găsesc o soluție de compromis pentru mine, exprimându-mi public dorința de a mă ocupa cu activități creative și de regie, domenii în care am avut mare succes. În același timp, mi-am continuat activitatea jurnalistică ca voluntar, fără a-mi dezvălui numele, pentru a nu mă expune public. Aceasta s-a dovedit a fi o tactică eficace. Pe baza întregii mele experiențe și a contactelor profesionale, am fost în măsură să pun la dispoziția mass-mediei independente noi înregistrări video din 2020 și am fost, de asemenea, în măsură să mă angajez în activism civic și politic, devenind cofondator al mișcării civile pentru drepturile omului „Asociația liberă a atleților din Belarus – SOS.BY”. Nu cred că pot fi acuzat de prejudecăți și implicare, deoarece am ales să fiu de partea poporului din țara mea – o dictatură nu are nicio legătură cu obiectivitatea, la fel cum propaganda nu are nicio legătură cu jurnalismul.

În 2021, Belarus s-a situat pe locul 158 din 180 în clasamentul libertății presei. Comparativ cu 2020, a coborât cinci locuri. „Belarus este cea mai periculoasă țară din Europa pentru lucrătorii din mass-media”, avertizează organizația internațională pentru drepturile omului, Reporteri fără Frontiere.

Trebuie remarcate preferințele cetățenilor belaruși în 2020, un an marcat de acțiuni de protest: internetul și platformele de comunicare socială au reprezentat principalele surse de știri pentru 60 % dintre respondenți. Televiziunea – numai în cazul a 11 % dintre respondenți. Presa scrisă – pentru 7 %, și radioul – pentru 5 % dintre ei. După ce a înțeles acest lucru, regimul dictatorial a început să intervină dur și nemilos. Principala născocire a fost lupta împotriva „extremismului”, folosită de atunci ca argument pentru cenzură și persecuție. Autoritățile blochează accesul la conținutul canalelor mass-media care își continuă activitatea din străinătate, iar orice cooperare cu acestea este considerată drept o formă de extremism.

La sfârșitul anului 2023, în Belarus erau încarcerați 32 de jurnaliști. În centrele de detenție, jurnaliștii au fost supuși presiunilor și unor tratamente inumane. Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, bloggerul și jurnalistul Igor Losik la „Radio Liberty” a intrat în greva foamei pentru o lungă perioadă în colonia penitenciară, după care și-a tăiat venele și gâtul. A fost condamnat la 15 ani de închisoare. Urmărirea penală pentru orice formă de cooperare cu mass-media independentă care est etichetată „formațiune extremiste” s-a intensificat. O nouă tendință constă în persecutarea nu numai a reprezentanților societății civile, ci și a cetățenilor obișnuiți care comentează orice eveniment social și politic în fața jurnaliștilor.

La 31 octombrie 2024, regimul din Belarus a catalogat contul meu personal de Instagram drept „material extremist”. Aceasta înseamnă că nu numai eu, ci și toți abonații mei din Belarus vor fi urmăriți penal pentru că mi-au urmărit contul. Peste 5 000 de resurse internet din Belarus au fost declarate „extremiste” de către dictatură. Probabil că nicio altă țară europeană nu se poate lăuda cu astfel de cifre impresionante! Credem noi, belarușii, că se acordă suficientă atenție problemei jurnalismului din această țară? Vă voi spune pe șleau că nu. Nu numai că instituția jurnalismului este pe cale de a fi desființată în Belarus, dar și profesioniștii din domeniul jurnalismului sunt eliminați fizic.

Dictatura încearcă, de asemenea, să-i persecute pe jurnaliștii și activiștii din afara Belarusului. Exemplul meu este o ilustrare vie a acestui gen de persecuție. Regimul a învățat cum să utilizeze instituțiile democratice pentru a-și atinge obiectivele inumane. Jurnaliștii, activiștii, bloggerii și cetățenii activi pe plan politic au fost urmăriți penal pentru infracțiuni fiscale, în principal pentru că nu au plătit impozitele în trecut. Acesta s-a dovedit a fi un ecran de fum perfect pentru a disimula motivațiile politice aflate la baza persecuției. Ales Bialiatski, activist pentru drepturile omului și laureat al Premiului Nobel, se află în închisoare, fiind acuzat infracțiuni financiare. Redactorul-șef al canalului media independent „TUT.BY” (desființat de regim în 2020) și colegii săi se află în spatele gratiilor în virtutea aceluiași articol de lege referitor la fraudele financiare. Articolul privind criminalitatea financiară a fost reținut de Interpol pentru a mă pune sub urmărire. Organizației Interpol i-a luat aproape opt luni pentru a efectua o anchetă internă și a ajunge la concluzia că urmărirea mea încălca articolele 2 și 3 din statut. Cu toate acestea, am fost arestat și încarcerat în închisoarea centrală din Belgrad timp de șapte luni și șase zile. Am petrecut cinci luni în arest la domiciliu, supus unor restricții severe. Curtea Supremă a Serbiei a decis de două ori să mă predea regimului dictatorial din Belarus. În două rânduri, avocatul meu și cu mine am contestat cu succes această hotărâre. Una peste alta, mi-a fost răpit un an din viață, sănătatea mea fizică și mentală fiind afectate. Și asta doar pentru că mi-am ales profesia greșită într-o țară nepotrivită. Și numai pentru că am avut o opinie și mi-am exprimat-o făcând uz de cetățenia activă.

Din fericire, am reușit să am câștig de cauză – altfel nu ați citi aceste cuvinte. Mulțumită solidarității incredibile dintre jurnaliști, oamenii politici, societatea civilă și organizații, am părăsit Serbia și am ajuns în siguranță la Berlin. Dar povestea mea nu s-a încheiat. În fața mea stau încă un proces îndelungat de redresare și multe bătălii de dat. Știu că nu mi-am ales din întâmplare vocația, chiar dacă unii o consideră o formă de extremism. Sunt convins că jurnalismul independent face parte integrantă dintr-o societate democratică, de genul celei pe care doresc să o construiască cetățenii belaruși. Și sperăm că nu va trebui să străbatem de unii singuri acest drum atât de important.