Tetiana Ogarkova

La începutul lunii martie a acestui an am părăsit Kievul cu inima foarte grea. Mă îndreptam spre Franța, unde urma să asist la un simpozion de două zile dedicat Ucrainei. Nu am putut participa, așadar, la o importantă ceremonie care avea loc la Kiev. Prietena noastră, poeta Svitlana Povaliaeva, se afla în Maidan, piața centrală a capitalei, unde organiza o ceremonie de ultim omagiu adus fiului său cel mare, Vasil, care, la vârsta de 28 ani, a căzut pe câmpul de luptă. Fratele mai mic al acestuia, Roman, a fost ucis în bătălia din vara anului 2022, pe când era eliberată regiunea Harkov. Avea 24 de ani.

Am urcat în tren cu un nod în stomac. Îmi lăsasem acasă cei trei copii. Nu era prima oară de la începutul războiului când plecam pentru câteva zile în străinătate. De această dată eram însă copleșită de spaimă.

Știam că nu o să primesc nicio alertă pe telefon în cazul unei amenințări cu rachete balistice rusești. Aveam să fiu, timp de câteva zile, la 2 000 de kilometri de casă, fără să știu dacă fiicele mele sunt în siguranță. Era insuportabil.

Dacă sistemul de avertizare risca să nu funcționeze era pentru că Statele Unite întrerupseseră furnizarea de informații Ucrainei, inclusiv pentru detectarea timpurie a rachetelor balistice lansate de pe teritoriul rus. SUA suspendase și ajutorul militar, mergând până la blocarea echipamentelor deja trimise în Polonia.

Câteva zile mai târziu, m-am întors în Ucraina. Cât lipsisem, avuseseră loc negocieri între delegația ucraineană, cea americană și cea saudită. Ucraina era pregătită pentru o încetare totală și imediată a focului – dacă și Rusia era la fel de pregătită. Donald Trump era mulțumit. Transmiterea de informații americane a fost reluată, la fel ca și ajutorul militar convenit în timpul administrației Biden.

A dispărut însă încrederea. Odată trădat, este greu să te prefaci că totul este în ordine.

Oare și Europa are aceeași senzație de trădare? S-a sfârșit era cadrului de securitate oferit de NATO sub conducerea americană. Susținătorii mișcării MAGA ne întorc spatele. Ei încearcă să reducă la minimum prezența militară și umanitară în Europa, ajutând, în schimb, la ieșirea Rusiei, țară agresoare, din izolarea sa diplomatică și economică.

Trump vrea să obțină o încetare a focului în Ucraina cât mai repede și indiferent în ce condiții, pentru că nu dă importanță situației dificile a Ucrainei. El nu vrea decât să reducă la minimum costurile pentru bugetul SUA. SUA nu mai participă la reuniuni precum cele care au avut loc la baza militară Ramstein, iar pentru anul curent nu mai este planificată nicio altă asistență militară din partea SUA.

Obținerea păcii cu prețul înfrângerii Ucrainei nu afectează în niciun fel administrația SUA. Trimișii Steve Witkoff și Keith Kellogg au prezentat planuri de divizare a Ucrainei în două sau trei zone – o imagine în oglindă a situației Germaniei naziste de după război. Ca și cum Ucraina ar fi agresorul și ar fi pierdut războiul.

Europa este însă și ea amenințată. Dacă Trump intenționează să reducă trupele americane din Europa și cere din partea fiecărei țări membre a NATO o contribuție de 5 % din PIB la bugetul de apărare este pentru că el consideră că apărarea Europei este o problemă europeană.

Rusia stă și observă. Pentru Rusia, NATO fără conducere americană nu este nici forță de apărare, nici factor de descurajare. Cât ar dura crearea unei „Europe a apărării” capabile să își asigure singură propria securitate? Dacă această întrebare vi se pare prea abstractă, încercați să răspundeți la următoarea: cine dintre europeni va merge să apere țările baltice dacă Rusia lansează un atac după exercițiile militare pe care le-a efectuat în Belarus în septembrie 2025?

După ce a fost trădată de America, Europa are o alegere clară de făcut: să apere astăzi Ucraina ca și cum s-ar apăra pe sine sau să înfrunte mâine, pe propriul teritoriu, armata rusă. Lupta nu va fi ușoară, dar nimic nu este pierdut dinainte.

La sfârșitul lunii martie mi-a atras atenția un sondaj de opinie publică din Ucraina. Peste 80 % dintre ucraineni sunt pregătiți să continue lupta împotriva Rusiei, chiar și fără sprijin din partea SUA.

Rămâne de văzut câți europeni vor fi alături de noi.