Sunt un om norocos. Jocurile Olimpice de la Paris sunt cea de-a noua ediție a acestui eveniment la care am participat, prima fiind cea de la Barcelona, în 1992. Am participat și am urcat pe podium la patru dintre aceste ediții. Am trăit experiența celorlalte cinci ediții din toate perspectivele posibile: în calitate de spectator, în calitate de membru al Federației internaționale de haltere și în calitate de antrenor al echipei naționale a Statelor Unite ale Americii. În aceste decenii în care am evoluat în sfera olimpică, am asistat la numeroase schimbări. Pe lângă locul în care sunt găzduite, Jocurile Olimpice au mai multe caracteristici. Evoluția în ceea ce privește difuzarea de către televiziuni le-au permis spectatorilor să fie mereu mai aproape de sportivi – în prezent, sunt capabili să citească emoțiile pe fețele lor. Introducerea de noi sporturi în programul olimpic a atras publicul tânăr și ne-a familiarizat cu discipline de care nu auziserăm înainte. În același timp, conceptul de securitate ne reamintește tuturor că trăim vremuri tulburi, într-o lume imprevizibilă.

Astfel, totul se schimbă la Jocurile Olimpice. Totul, cu excepția principiilor olimpismului și a visurilor sportivilor care participă. În lumea de astăzi, idealurile olimpice sunt mai relevante ca niciodată. În plus, olimpismul este adesea cu un pas înaintea vremurilor. Concepte precum incluziunea, acceptarea diversității și coexistența armonioasă constituie spiritul olimpic de decenii încoace, cu mult înainte ca ele să fie dezbătute în cadrul societăților. Cu toate acestea, în calitate de sportiv, în calitate de olimpic care cunoaște durerea provocată de participarea la competiții sportive la un nivel atât de ridicat, mă concentrez în primul rând pe sportivi. Pentru mulți dintre acești tineri, Jocurile Olimpice reprezintă scopul existenței lor, ceva care le dă sens vieții și le definește visurile. Din acest motiv, pentru mine, personal, a fi spectator la Jocurile Olimpice nu se rezumă la a privi tabelul rezultatelor sau clasamentul. Ceea ce contează sunt expresiile de pe fețele sportivilor. Bucuria și tristețea lor. Lacrimile lor și strigătele lor de bucurie. Ceea ce contează, sunt acești oameni care luptă pentru a-și depăși limitele.