Jan Štuka, în vârstă de 11 ani, din Zagreb, Croația, are spina bifida și poate umbla doar cu ajutorul unui aparat ortopedic și al unui premergător, dar acest lucru nu îl împiedică să fie un sportiv împlinit. Câștigătorul premiului pentru cel mai bun jucător junior de para-baschet din Croația, în 2023, Jan a concurat și la înot și acum practică schiul nordic. În timpul liber, joacă fotbal cu prietenii săi și înscrie goluri cu mâna. Jan și mama lui, Jasmina Bogdanović, au vorbit cu noi despre oportunitățile sportive pentru copiii cu handicap și ne-au explicat de ce este important ca ei să fie tratați cât mai puțin posibil ca persoane cu nevoi speciale.
JAN:
Când ai început să faci sport și ce sporturi ai practicat până acum?
Am început înotul la școala de înot când aveam doi ani. La vârsta de patru ani, m-am mutat la clubul de înot Natator Para, unde am învățat toate tehnicile de înot și am participat la concursuri. Am renunțat la înot când aveam 11 ani pentru că a devenit cam plictisitor.
La opt ani am început să practic para-schiul nordic și să joc baschet într-un scaun cu rotile. Practic în continuare aceste două sporturi care sunt preferatele mele.
Am încercat și cățăratul de câteva ori și mi-a plăcut mult, dar nu am timp să exersez și acest sport. De asemenea, am făcut antrenamente de Krav Maga timp de o vară. Mi-a plăcut mult și aș vrea să mai fac ocazional în viitor.
Ce premii ai câștigat și care este cel mai important pentru tine?
Am câștigat mai multe premii cu clubul de baschet, iar favoritul meu este premiul pentru cel mai bun paralimpic junior 2023 la categoria mea, care este decernat de Asociația Zagreb Para Sports.
Cum se desfășoară o zi în care ai antrenament? Cât te antrenezi de obicei în fiecare săptămână?
Merg la școală dimineața. După școală, mai întâi îmi fac temele și mă întâlnesc cu prietenii, iar seara merg la antrenament. Până acum, am mers la antrenament de schi pe uscat o dată pe săptămână, la baschet o dată pe săptămână și la înot o dată sau de două ori pe săptămână. Începând din acest an școlar, nu voi mai merge la înot și voi intensifica antrenamentul de schi, de 2-3 ori pe săptămână.
Iarna merg și în tabere de schi, la Planica, în Slovenia și în unele stațiunile de schi austriece. Îmi plac aceste tabere pentru că și prietenii mei merg, deci, pe lângă antrenamente, avem și ocazia de a socializa.
Uneori mergem la meciuri de baschet în alte orașe din Croația. Toamna trecută am fost și la Roma și am jucat un meci împotriva echipei de baschet din Lazio.
E vreun sportiv/vreo sportivă pe care îi admiri? Vrei să participi cândva la o competiție sportivă internațională importantă?
Sportivul meu preferat era Luka Modrić, dar, în prezent, nu am niciun idol, deci nu urmăresc pe nimeni în mod special.
Mi-aș dori să particip la competiții sportive internaționale... sper atât la baschet, cât și la schi.
JASMINA:
Cât de multă atenție se acordă sportului pentru copiii cu handicap în Croația?
În calitate de părinte, consider că se acordă într-adevăr multă atenție. Din nefericire, părinții nu sunt suficient de bine informați cu privire la posibilități, iar cluburile caută noi membri și este păcat că asta este situația. Desigur, situația este mult mai favorabilă în orașele mai mari.
Un copil cu handicap are suficiente oportunități și stimulente pentru a practica sportul sau este nevoie de implicarea în mare măsură a părinților?
Copiii au oportunități și stimulente... dacă ei și părinții lor doresc acest lucru. Cum am spus, părinții nu sunt suficient de informați, iar unii dintre ei fie nu doresc sarcini suplimentare, fie se tem că copilul va suferi leziuni făcând sport... Este păcat că gândesc așa. De altfel, sportul pentru persoanele cu handicap este gratuit și, în opinia mea, foarte stimulant atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mintală și, cu siguranță, pentru integrarea socială. Nu cred că implicarea părinților este mai mare decât în cazul copiilor sănătoși de aceeași vârstă. Desigur, există excepții legate de un diagnostic specific: de exemplu, Jan trebuie însoțit de unul dintre noi în taberele de schi sau când joacă în deplasare, dar pe măsură ce crește, probabil va fi tot mai puțină nevoie și, sperăm, va fi opțional pentru noi. Obiectivul este să devină independent în toate aceste situații. Merge la antrenamentele regulate fără ajutorul nostru.
Ce ați adăuga în calitate de părinte al unui copil cu nevoi speciale?
Tratați-i cât mai puțin posibil ca persoane cu nevoi speciale și includeți-i în activitățile zilnice în funcție de vârsta și abilitățile lor, astfel încât ei să se perceapă ca atare. Ei vor avea o imagine despre ei înșiși ca copii obișnuiți, care fac unele lucruri „puțin diferit”, dar le fac totuși! Jan merge pe o bicicletă cu trei roți, nu cu două; înoată și se scufundă la fel ca toți colegii lui, dar își folosește picioarele mai puțin sau deloc; joacă fotbal cu echipa, dar înscrie goluri cu mâna. „Putem face de toate, doar că s-ar putea să facem unele lucruri puțin altfel” – dacă ei înșiși se acceptă așa, și alții îi vor accepta în felul acesta.
Jan Štuka este un elev de 11 ani din Zagreb, în prezent, în clasa a cincea. A fost membru al Clubului de înot Natator. Este membru al KKI Zagreb (baschet în scaune cu rotile) și al clubului Monoski Zagreb Ski pentru persoanele cu handicap, unde se antrenează în mod regulat în programul de schi nordic pentru persoanele cu handicap.
Jasmina Bogdanović are o diplomă de design, obținută la Școala de design din cadrul Facultății de arhitectură din Zagreb. A lucrat în diferite agenții de marketing timp de 20 ani. În prezent, lucrează cu fracțiune de normă și de la distanță într-un mic studio grafic, ceea ce îi permite să-l însoțească pe Jan în taberele de schi și în timpul altor activități sportive. De asemenea, este o biciclistă pasionată, care se deplasează pretutindeni cu bicicleta.
