Redactat de Grupul „Lucrători” al CESE

10 noiembrie a fost Ziua Europeană a Egalității Salariale 2021, o ocazie de a sensibiliza publicul cu privire la diferența de remunerare între femei și bărbați, care se ridică, în medie, la 14 % în întreaga Europă, ajungând la valori mult mai mari în unele țări. În unele cazuri, situația tinde să se îmbunătățească, în timp ce, în altele, ritmul actual de evoluție va duce la rezultate satisfăcătoare de-abia peste câteva mii de ani...

La baza acestei diferențe se află problema locurilor de muncă nesigure, care afectează, în general, femeile în mai mare măsură decât bărbații (femeile ocupă 58% din totalul locurilor de muncă remunerate cu salariul minim, în Europa). Salariile mici îi afectează pe toți lucrătorii, dar au impactul cel mai puternic asupra persoanelor celor mai vulnerabile. O modalitate de a elimina această disparitate constă în creșterea salariilor minime în Europa, garantând că toată lumea câștigă un venit de subzistență.

Astfel cum arată Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), creșterea salariilor minime la 60% din salariile mediane și la 50% din salariile medii ar reduce diferențele de remunerare între femei și bărbați cu 25% în România, 19% în Grecia, 12% în Polonia, 11% în Slovacia, și 10% în Spania și Luxemburg. Acesta reprezintă un alt motiv pentru care consolidarea directivei UE privind salariile minime adecvate este fundamentală.

După cum a arătat CESE în luna martie 2021, asigurarea unui nivel decent al salariilor minime și consolidarea negocierii colective sunt imperative pentru o societate stabilă și inovatoare și pentru promovarea bunăstării. Cu toate acestea, veniturile de subzistență sunt, de asemenea, importante pentru a eradica sărăcia în rândul populației și pentru a proteja cetățenii în acest sens, precum și pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și de trai ale persoanelor vulnerabile, printre care, din păcate, se numără încă și femeile. Diferența între femei și bărbați nu se limitează la salarii, ci include pensiile: în cazul persoanelor aflate la pensie, ea se ridică la 30%, ca urmare a diferențelor considerabile în ce privește contribuțiile de asigurări sociale de-a lungul vieții profesionale a persoanelor din fiecare grup. În unele cazuri, cum ar fi Malta, diferența de pensii între femei și bărbați se ridică la peste 42%.

Societatea civilă și partenerii sociali, împreună cu instituțiile europene și guvernele naționale, trebuie să continue să depună eforturi pentru eliminarea acestei diferențe. Aceste eforturi reprezintă o parte esențială a unei campanii mai ample de asigurare a echității și a justiției sociale și de construire a unui viitor mai bun pentru Europa. (prp)