Interviu exclusiv cu Matthew Caruana Galizia, jurnalist de investigație și director al Fundației Daphne Caruana Galizia din Malta.
„Lucrez în cadrul Fundației Daphne Caruana Galizia din Malta, care a fost numită astfel în memoria mamei mele, Daphne. Mama mea a lucrat ca jurnalistă timp de 30 ani, investigând cazuri de corupție la nivel înalt și probleme sociale din Malta; ea a fost ucisă la 16 octombrie 2017, în timp ce desfășura una dintre cele mai importante anchete din cariera ei. Am fost martor la asasinarea ei, iar de atunci, împreună cu familia mea, am luptat fără încetare pentru a i se face dreptate”.
CESE Info: Situația jurnaliștilor s-a îmbunătățit în vreun fel în perioada de după asasinarea mamei dumneavoastră?
Matthew Caruana Galizia: Pentru jurnaliști, în general, se poate vorbi, ca element nou, de recunoașterea, în cadrul Comisiei, a importanței jurnalismului de investigație și a gravității problemelor cu care ne confruntăm. Suntem pe calea cea bună, dar nu cred că situația s-a îmbunătățit suficient pentru jurnaliștii de investigație.
Capacitățile lor de a ancheta asupra crimei organizate, a corupției și a spălării banilor s-au îmbunătățit, fără îndoială. Ori de câte ori au întreprins anchete în colaborare, ei au devenit tot mai eficace în munca pe care o desfășoară.
Exemplul cel mai recent în acest sens este cazul Pandora Papers – o investigație incredibil de eficace și de bine structurată. Autorii acestei investigații au realizat un lucru extraordinar, cu foarte puține resurse, însă, la nivel global, munca noastră nu a devenit mai ușoară, deoarece autoritățile nu reușesc să țină pasul cu lupta împotriva corupției.
Dezvoltarea de noi instrumente la nivel mondial care să poată fi utilizate pentru a combate crima organizată și corupția a fost foarte lentă, ceea ce înseamnă, în continuare, că jurnaliștii care publică dovezi și rapoarte prin care denunță corupția și crima organizată sunt expuși unor riscuri importante.
Cum poate veni societatea civilă în sprijinul jurnaliștilor de investigație?
Organizațiile foarte mari, care dispun de fonduri substanțiale, sunt în măsură să finanțeze activitatea de investigație și să sprijine munca jurnaliștilor independenți asupra unor dosare de investigație importante.
Organizațiile din domeniul drepturilor omului denunță încălcările dreptului la libertatea de exprimare și recurgerea la hărțuirea judiciară pentru a-i reduce pe jurnaliști la tăcere.
De exemplu, familia mea a primit un sprijin uriaș din partea organizațiilor societății civile; fără el, nu am fi putut face progresele de până acum în lupta pe care o ducem pentru ca mamei să i se facă dreptate.
Bineînțeles însă că acele organizații ale societății civile depind la rândul lor de finanțarea din partea instituțiilor europene, a organismelor europene, a anumitor cetățeni, a membrilor și așa mai departe.
Organizațiile neguvernamentale sunt acuzate și defăimate – ele însele au devenit o țintă. Prin urmare, și ele trebuie protejate.
Ce altceva poate face Uniunea Europeană pentru a-și demonstra angajamentul față de libertatea presei?
Am convingerea că odată cu schimbarea conducerii Comisiei Europene, jurnaliștii și activiștii pentru drepturile omului, apărătorii dreptului la libertatea de exprimare pot găsi în Comisia Europeană un aliat, așa cum un alt aliat este Parlamentul European, care a înființat recent un premiu cu numele mamei mele, Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism.
Această inițiativă demonstrează în mod clar, concret și tangibil sprijinul pe care cea mai importantă instituție a UE îl acordă jurnalismului de investigație.
După părerea mea, acțiunea acestor instituții este frânată de statele membre ale UE, care, de exemplu, nu au reușit să implementeze Directiva privind avertizorii de integritate și Directivele privind combaterea spălării banilor.
În anumite țări din Uniunea Europeană, de exemplu, nu există registre publice privind proprietatea asupra întreprinderilor. Cipru este una dintre ele. Astfel de situații îngreunează munca jurnaliștilor.
Vreau să fac tot ce-mi stă în putință ca să mă asigur că mama mea nu a murit în zadar. Asta este cauza pentru care lupt: vreau să se tragă învățăminte din asasinarea mamei mele, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată. De fapt, s-a întâmplat deja din nou, ceea ce arată cât de multe mai sunt de făcut. Ján Kuciak a fost ucis, iar după el un jurnalist din Grecia și încă unul din Țările de Jos. Prin urmare, drumul care ne așteaptă este încă lung, dar suntem pe calea cea bună. Trebuie numai să nu ne dăm bătuți.