European Economic
and Social Committee
CESE solicită condiții mai precise și armonizate pentru un ciclu de viață mai durabil al bateriilor în UE
În sesiunea sa plenară din luna martie, CESE a adoptat un aviz în care sunt propuse mecanisme și instrumente de guvernanță mai precise și operaționale în scopul punerii în aplicare a noului regulament privind bateriile, prin implicarea tuturor părților interesate. În opinia CESE, acesta ar putea contribui la dezvoltarea unui cadru al Uniunii care să acopere întregul ciclu de viață al bateriilor în UE.
La 10 decembrie 2020, Comisia Europeană a publicat o propunere de regulament privind bateriile și deșeurile de baterii. Propunerea este conformă cu Pactul verde european, care promovează decarbonizarea economiei UE pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Avizul adoptat de CESE sprijină măsurile prevăzute de regulament: cu noile sale norme în materie de durabilitate a bateriilor, Comisia va promova, totodată, la nivel mondial, tranziția verde și va defini un plan pentru noi inițiative în cadrul politicii sale privind produsele durabile.
Cu toate acestea, în avizul său, CESE solicită să se definească mecanisme și instrumente de guvernanță mai precise și operaționale în scopul punerii în aplicare a noului regulament, prin implicarea tuturor părților interesate. Raportorul Bruno Choix a afirmat următoarele: „Regulamentul propus are ca scop dezvoltarea unui cadru la nivelul Uniunii care să acopere întregul ciclu de viață al bateriilor și să includă norme armonizate și mai ambițioase în privința bateriilor, a componentelor, a deșeurilor de baterii și a materialelor reciclate. Prin acest regulament, Comisia intenționează să promoveze inovarea, precum și dezvoltarea și punerea în aplicare a expertizei tehnologice a UE”.
Coraportorul Frank Uhlig a explicat că acest sprijin poate îmbrăca diferite forme: „În ceea ce privește punerea în aplicare a obligației de diligență pentru monitorizarea lanțului de aprovizionare al bateriilor, CESE solicită o transparență totală în privința implementării acestui sistem de supraveghere. Reciclarea, recondiționarea și reutilizarea bateriilor permit consolidarea securității lanțului valoric în amonte. Sprijinirea cercetării și a dezvoltării în domeniul proiectării ecologice reprezintă un factor indispensabil”.
CESE propune să se ofere un răspuns la provocările din acest domeniu prin consolidarea rolului și mijloacelor aflate la dispoziția Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) și a Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (OSHA).
CESE propune ca noțiunea de „sfârșit al perioadei de utilizare” să fie introdusă ca o completare a celei de „sfârșit al ciclului de viață”, pentru a favoriza reutilizarea, recondiționarea sau a doua viață și reciclarea bateriilor.
Bateriile introduse pe piața UE ar trebui să devină durabile, de înaltă performanță și sigure de-a lungul întregului lor ciclu de viață. Aceasta înseamnă baterii produse cu cel mai redus impact posibil asupra mediului, utilizând materiale obținute cu respectarea deplină a drepturilor omului, precum și a standardelor sociale și ecologice. Bateriile trebuie să fie de lungă durată și sigure, iar la sfârșitul ciclului lor de viață ar trebui să fie reutilizate, refabricate sau reciclate, aducând materiale valoroase înapoi în economie. (ks)