Rolul esențial al materiilor prime a fost discutat pe larg în cadrul unei conferințe la nivel înalt găzduite de CESE la 31 ianuarie. Conferința s-a axat în mod specific pe două aspecte principale: rolul fundamental al materiilor prime critice în scopul asigurării autonomiei strategice a UE în tranziția verde și digitală, și importanța circularității în raport cu necesitatea de a crea o piață a materiilor prime secundare în Europa.

„Europa, care depinde puternic de restul lumii pentru majoritatea materiilor prime, trebuie să dea exemplul, demonstrând că acest sector poate fi sustenabil în termeni de mediu și pe plan uman”, a declarat președinta CESE, dna Christa Schweng, care a subliniat, totodată, necesitatea încheierii unor parteneriate strategice cu alte țări din lume care împărtășesc aceeași optică.

Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă, a adresat în cadrul conferinței un mesaj video: „Până în 2050, vom avea nevoie de o cantitate de litiu de 60 de ori mai mare decât cea utilizată în prezent. Nu am nicio îndoială că, pentru materiile prime, economia circulară va deveni noua modalitate de funcționare. Aceasta va deveni un alt instrument esențial pentru a asigura siguranța și reziliența lanțurilor noastre de aprovizionare. În această privință, CESE și Comisia Europeană se află pe aceeași lungime de undă.”

Agnès Pannier-Runacher, secretară de stat pentru industrie din Franța, a recunoscut că materiile prime critice reprezintă o chestiune esențială pentru autonomia Europei în tranziția către o economie verde și digitală bazată pe un model circular. În contextul în care autonomia energetică a Europei se numără printre prioritățile Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene, a afirmat ea, „nu ne putem permite ca dependența actuală de combustibilii fosili să se transforme într-o nouă dependență de aceste metale strategice”.

Participanții la masa rotundă au convenit asupra faptului că Europa trebuie să-și demonstreze poziția de lider mondial în acest domeniu, ridicându-și standardele de mediu, sociale și de guvernanță la niveluri fără precedent.
„CESE este pe deplin conștient de necesitatea urgentă de a aborda această chestiune și consideră că acțiunile avute în vedere de Comisia Europeană sunt esențiale, dacă dorim să menținem și să consolidăm baza industrială a UE”, a declarat președintele Comisiei consultative pentru mutații industriale din cadrul CESE, Pietro Francesco De Lotto, care a prezidat conferința.

În concluzie, instituțiile publice trebuie să continue să-și unească forțele și să acționeze, iar societatea civilă trebuie să se implice în continuare în acest domeniu.

Conferința se numără printre activitățile desfășurate de CESE în cadrul Conferinței privind viitorul Europei. (ks)