Redactat de Sandra Parthie

Perturbări, tranziții, transformări, schimbări structurale - este clar că trăim „vremuri interesante”. Europenii se confruntă astăzi cu mai multe megatendințe simultan: schimbările climatice și necesitatea de a ne decarboniza economiile; digitalizarea și necesitatea de a regândi organizarea locului de muncă; deglobalizarea și necesitatea de a ne păstra puterea economică.

În sectorul industrial, concurența este din ce în ce mai acerbă și mai globală. De ceva timp, europenii s-au obișnuit să fie factori de decizie la nivel mondial, să se afle în avangarda evoluțiilor tehnologice și să beneficieze de un nivel din ce în ce mai ridicat de bunăstare socială și economică. Toate aceste „certitudini” sunt însă amenințate în prezent. Există riscul ca Europa să capete rolul de terț incomod în noua ordine globală dominată de axa China-SUA.

„Și ce dacă?”, ne-am putea întreba. Ei bine, iată de ce este important: Europa nu are resurse naturale și, timp de secole, și-a bazat prosperitatea economică și bunăstarea socială pe comerțul internațional și pe accesul la resurse și pe utilizarea acestora, de la argint la mirodenii, petrol și gaz. Ea și-a dominat adesea partenerii comerciali și a modelat regulile și normele comerciale în interesul său. Acest lucru a fost posibil pentru că Europa avea putere de piață, era competitivă și inovatoare.

Acum, situația s-a schimbat. Deși UE lucrează la finalizarea pieței sale unice, persistă multe obstacole interne, iar numeroase interese naționale îngreunează procesul. În timp ce statele membre se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește detaliile de reglementare, puterea generală de piață a UE este în scădere, în special în ceea ce privește Asia. Se preconizează că, până în 2030, nu mai puțin de 85 % din creșterea economică va avea loc în afara UE. Ceea ce înseamnă pe piețe externe și în conformitate cu regulile și normele elaborate de alții, și acolo unde valorile europene, de la protecția socială la drepturile lucrătorilor, dialogul social și standardele de muncă și de mediu, nu sunt importante. Ceea ce înseamnă, de asemenea, că accesul la resursele atât de necesare devine din ce în ce mai dificil pentru întreprinderile și antreprenorii europeni. Nu numai pentru că cererea globală și, prin urmare, concurența pentru aceste resurse sunt în creștere, ci și pentru că protecționismul și acțiunile coercitive sau de retorsiune împotriva țărilor, întreprinderilor și economiilor sunt, de asemenea, în creștere. Toate aceste evoluții afectează accesul la resurse, cum ar fi pământuri rare și materii prime de care are nevoie industria noastră producătoare pentru a funcționa și a asigura locuri de muncă de calitate.

Apelul la „autonomie” strategică nu va rezolva această problemă. Orientarea către protecționism și urmărirea autonomiei economice reprezintă o fundătură. Europa nu poate fi autonomă, din cauza lipsei sale de resurse. Ea trebuie să continue să lupte pentru un sistem de comerț internațional funcțional,

dar are nevoie de o strategie care să o călăuzească în acest sens. Europa trebuie să-și reducă dependențele unilaterale pe cât posibil, să modifice modelele de consum și de producție bazate pe utilizarea intensivă a resurselor, să își sporească capacitățile de prelucrare și să investească, pentru a le dezvolta, în instalații de producție în sectoarele orientate către viitor, în special pentru bunurile cu valoare ridicată, domeniu în care este esențial să se păstreze potențialul tehnologic și de inovare al UE.

Prin urmare, durabilitatea și neutralitatea climatică devin, pe bună dreptate, principiile călăuzitoare pentru activitățile noastre economice. Un factor major care influențează competitivitatea Europei este energia – modul în care aceasta este produsă și prețul ei. Creșterea recentă a prețurilor la energie se află în prezent printre primele puncte pe agendă și creează multe probleme pentru gospodăriile private, dar și pentru industrie și politicieni. Această situație are, de asemenea, un istoric de implicații geopolitice îngrijorătoare. Europa continuă să depindă în mare măsură de producătorii externi pentru aprovizionarea cu energie. Schimbarea acestei situații va avea un impact pozitiv asupra economiilor noastre la mai multe niveluri: investițiile în noi energii din surse regenerabile și descentralizarea furnizării de energie vor impulsa producătorii europeni, vor reduce emisiile de CO₂, vor limita dependența de carburanții fosili cu prețuri volatile, și vor determina scăderea prețului la energie pe termen lung. Din acest motiv, ea reprezintă o politică prioritară pentru Europa.

Dar, în același timp, UE nu este un bloc monolitic. Astfel, capacitățile de adaptare la aceste noi nevoi și de abordare a factorilor perturbatori variază foarte mult de la o regiune la alta și de la un stat membru la altul. Tranziția necesită investiții în cercetare și inovare, în infrastructură, în atragerea întreprinderilor, în condiții favorabile de producție și fabricare pentru întreprinderi, în noi tehnologii și materiale, dar și în măsuri de sprijin pentru lucrătorii și angajații din sectoarele afectate de schimbările structurale, în educație și în actualizarea și adaptarea competențelor.

Nu toate statele membre sunt în măsură să abordeze la fel de bine aceste cerințe. În plus, pandemia a adâncit inegalitățile dintre statele membre, iar guvernele au liste de acțiuni sau de priorități foarte diferite. Însă aceste diferențe nu ar trebui să încețoșeze viziunea liderilor politici – schimbările climatice nu vor aștepta următoarele alegeri; sunt disponibile fonduri pentru investiții digitale și ecologice, iar îmbunătățirea capacităților și a bunei guvernanțe a administrațiilor publice nu ține de vrăjitorie, ci este o chestiune de voință politică. Cetățenii sunt conștienți de schimbările structurale în curs. Pentru a-i convinge să susțină acțiunea politică de adaptare la acestea va fi nevoie de activități de amplă consultare și de comunicare, în special cu partenerii sociali și cu reprezentanții societății civile.

Sandra Parthie este directoarea biroului de la Bruxelles al Institutului Economic German, membră a Grupului „Angajatori” al Comitetului Economic și Social European și raportoare a avizului CESE „Cum vor contribui ecosistemele industriale identificate la autonomia strategică a UE și la bunăstarea cetățenilor săi?”