Comitetul consultativ mixt (CCM) UE-Macedonia de Nord este o platformă a societății civile instituită între CESE și societatea civilă din Macedonia de Nord (parteneri sociali și alte organizații ale societății civile). Acesta își are temeiul juridic în Acordul de stabilizare și de asociere și a fost înființat ca urmare a unei decizii politice adoptate la cea de a patra reuniune a Consiliului de stabilizare și de asociere, care a avut loc la 24 iulie 2007. Comitetul consultativ mixt cuprinde membri de fiecare parte.
CCM permite organizațiilor societății civile din ambele părți să monitorizeze drumul Macedoniei de Nord către UE și să adopte recomandări în atenția guvernului din această țară și a instituțiilor UE. CCM cu Macedonia de Nord a organizat opt reuniuni înainte de a deveni inactiv, în octombrie 2013, în lipsa negocierilor de aderare. Activitatea CCM ar urma să fie reluată odată cu începerea negocierilor de aderare la UE. Între timp, vor fi organizate în continuare audieri periodice în această țară.