Janusz Pietkiewicz: Serviciile de utilitate publică și pandemia

La cumpăna lunilor februarie și martie, în timpul lucrărilor grupurilor de studiu și al dezbaterilor, am împărtășit, ca de fiecare dată în această perioadă a anului, starea de spirit festivă a prietenilor noștri din Bulgaria, cu ocazia sărbătorii „Martenița”. Ne-am prins la încheietura mâinii brățări subțiri împletite din fire albe și roșii și am zâmbit la vederea păpușelelor tricotate care ne-au fost dăruite ca să ne poarte noroc. În aer plutea starea de optimism pe care ți-o dă venirea primăverii. Ne-am urat unii altora succes pentru perioada finală a mandatului nostru de cinci ani în cadrul CESE.

Din instinct, încercam să nu ne gândim că virusul venit din Asia amenința și viața noastră bine ordonată din inima Europei. Adevărul era că din sudul Europei soseau deja semnale și avertismente serioase, însă porneam de la ideea că procedurile instituțiilor europene ne vor proteja de pandemie. În plus, așa cum ne asigurau zâmbind colegii de dincolo de Dunăre, în ultimă instanță, puteam recurge cu încredere la o înghițitură din leacul lor tradițional – rachiul bulgăresc Martenița. La drept vorbind, apelurile la folosirea de produse dezinfectante în sălile de ședințe au fost ignorate, dar, chiar și așa, ni se reamintea constant că pericolul era monitorizat atent, ceea ce ne liniștea temerile.

În ziua de miercuri, 11 martie, încă mai participam la dezbateri, în grupul de studiu ECO/505, pe tema recomandărilor referitoare la planul de investiții într-o Europă durabilă. În cadrul secțiunilor, am redactat planuri de acțiune, am făcut rezervări pentru următoarele călătorii. Dar dintr-o dată, o săptămână mai târziu, viețile noastre s-au oprit în loc. Lockdown! Metaforic vorbind, am putea asemăna acest moment cu cel în care un tren de mare viteză frânează brusc, iar de sub roțile sale țâșnesc scântei.

Nimeni nu se aștepta să fim îngrădiți, zi de zi, de restricții tot mai severe. Viețile noastre au fost zdruncinate din temelii. A fost un tsunami psihologic, cu totul aparte, cu a sa „tristețe în care ni se cufundă gândurile”, cum ar spune poetul Ildefons Gałczyński. Șocul necesității de a sta în casă și, pur și simplu, frică. Semne de întrebare despre posibilitățile de a obține ajutor și produse esențiale, trecerea în revistă a propriilor obiceiuri.

N-aș fi bănuit că următoarea mea călătorie la Bruxelles va avea loc de-abia în iunie, când am condus tot drumul pe autrostrăzi pustii, pentru că legăturile aeriene încă nu fuseseră restabilite. Îmi amintesc cum am imprimat, cu emoție, un e-mail din partea secretarului general care cuprindea un „permis de liberă trecere”, și anume documentul COVID-19 laissez-passer, eliberat la 29 mai 2020, în patru limbi și ornat cu o ștampilă impresionantă, rotundă. Documentul urma să-mi ofere garanția că nu voi fi obligat să intru în carantină.

Ca să fiu complet sigur, am confirmat informația prin telefon cu birourile germane ale Gesundheitsamt din landurile pe care urma să le traversez. În ziua de 8 iunie, am participat la Bruxelles la cea dintâi ședință în format hibrid a Grupului de studiu ECO/510, și ulterior la sesiunea plenară din 10 și 11 iunie.

Între timp mass-media și rețelele sociale fuseseră deja inundate de comentarii și tot felul de supoziții despre așa-zișii „adevărați creatori” ai virusului. Mare păcat că, cel puțin până acum, toate acestea nu au fost transpuse în niște capodopere contemporane pe măsura Decameronului lui Giovanni Boccacio, din secolul al XIV-lea, sau a Ciumei lui Albert Camus, din 1947, care să înfățișeze în mod la fel de realist slăbiciunile naturii umane și lupta omenirii cu epidemia.

Din perspectiva experienței lockdown-ului mondial și a avertismentelor legate de un nou atac al coronavirusului, de data asta odată cu gripa sezonieră – care la rândul ei face multe victime în fiecare an, chiar mai multe decât actuala pandemie de COVID-19 – am reflectat asupra semnificației serviciilor de interes general (services of general interest). Decenii la rând, ele au fost tratate cu indiferență.

Pandemia de COVID-19 a demonstrat, în sfârșit, funcția remarcabil de importantă și cu rol stabilizator a furnizorilor de astfel de servicii de la nivel local, regional și paneuropean. În spațiul social a apărut, în fine, convingerea că rolul acestor servicii este esențial și că pe ele se bazează modelul social european sau s-ar putea baza o regenerare calitativă a economiei, în cadrul instrumentului „Next Generation EU” și al Pactului verde european.

În momentul înghețării activităților economice, serviciile energetice, cele privind apa și tratarea deșeurilor și transportul public au permis vieții să pulseze în societățile noastre și ne-au asigurat securitatea. Într-adevăr, fără investițiile anterioare în aceste sectoare, lucruri banale, precum dușul de dimineață, cafeaua de la expresor sau faptul de a ajunge la timp la muncă sau la spital n-ar mai fi posibile. Același lucru este valabil și pentru problemele legate de asistența medicală, de îngrijirea persoanelor cu handicap și a persoanelor în vârstă. Toate acestea nu ar putea funcționa fără proceduri de gestionare a situațiilor de criză, și nici dacă serviciile de interes general nu ar beneficia de înțelegere politică și de sprijinul cetățenilor.

În același fel ar trebui să privim și domeniile extraordinar de importante ale educației, cercetării și culturii înțelese în sens larg, și de-abia atunci ne vom putea plânge de greutățile prin care am trecut în timpul crizei.