European Economic
and Social Committee
Editorial
Reducerea diviziunilor: cum poate societatea civilă să combată polarizarea dăunătoare
Într-o perioadă în care societățile noastre se confruntă cu o polarizare tot mai accentuată și încrederea în instituțiile democratice este în scădere, societatea civilă trebuie să facă față acestor dificultăți. Polarizarea, în sine, nu este întotdeauna negativă, căci dezbaterea democratică are de câștigat din diversitatea de opinii. Cu toate acestea, atunci când polarizarea conduce la ostilitate, dezinformare și dezbinare, ea amenință însăși fundamentele democrațiilor noastre.
În cadrul Săptămânii societății civile din acest an, am văzut exemple remarcabile de inițiative care luptă împotriva polarizării dăunătoare. Premiul CESE pentru societatea civilă a pus în lumină organizații care promovează educația în domeniul mass-mediei, combat dezinformarea și încurajează dialogul între generații. Acestea sunt tipurile de proiecte care trebuie susținute dacă ne dorim să construim societăți reziliente și coezive.
În întreaga Europă, asistăm la o fragmentare tot mai accentuată a societății. Provocările sunt numeroase: inegalități economice, excluziune socială, dezinformare digitală și extremism politic. Recenta ascensiune a mișcărilor populiste în Europa, reducerea pluralismului mediatic și scăderea încrederii în instituții ilustrează modul în care polarizarea alimentează nemulțumirea. Aceste tendințe slăbesc structurile democratice și erodează coeziunea socială. În astfel de vremuri, societatea civilă nu este doar un participant la procesul democratic, ci și un gardian al rezilienței acestuia.
Organizațiile societății civile se află de mult timp în prima linie a apărării valorilor democratice. Ele acționează ca mediatori, aducând la masa discuțiilor voci diverse, combătând dezinformarea și promovând dezbateri publice informate. Oferă o platformă celor care nu se simt auziți, militând pentru politici incluzive care reduc diviziunile, nu le adâncesc. Prin implicare civică, discuții bazate pe fapte și inițiative care promovează toleranța, societatea civilă luptă activ împotriva forțelor diviziunii.
CESE crede cu tărie că consolidarea participării și a dialogului este singura cale de urmat. Vedem acest lucru în activitatea noastră zilnică – membrii noștri, reprezentând angajatori, sindicate și ONG-uri, participă la dezbateri intense, dar întotdeauna cu scopul de a găsi un numitor comun. Puterea noastră rezidă în consens, iar acest model trebuie extins în întreaga Europă.
Societatea civilă trebuie să fie responsabilizată să își joace pe deplin rolul în combaterea polarizării. Aceasta presupune să-i asigurăm accesul la finanțare, să-i protejăm libertatea de acțiune și să creăm un mediu în care contribuțiile sale la viața democratică să fie recunoscute și apreciate. Mecanismele participative, fie că este vorba despre consultări cetățenești, inițiative de la firul ierbii sau instrumente de democrație deliberativă, trebuie consolidate pentru ca oamenii să se simtă implicați în procesul decizional.
Viitorul Europei depinde de cât de bine se simt cetățenii săi reprezentați, implicați și ascultați. Societatea civilă nu este un accesoriu al democrației, ci coloana sa vertebrală. Pe măsură ce traversăm această eră a dezbinării, trebuie să-i oferim societății civile instrumentele, recunoașterea și spațiul de care are nevoie pentru a ne proteja în continuare valorile democratice. Prin încurajarea dialogului, promovarea incluziunii sociale și combaterea extremismului, societatea civilă poate fi forța care transformă polarizarea din sursă de conflict într-un factor determinant al dezbaterii constructive și al progresului social.
Haideți să lucrăm împreună pentru a ne asigura că nu dezbinarea ne va defini viitorul. Să construim în schimb o Europă în care diversitatea de opinii ne întărește unitatea, implicarea reconstruiește încrederea și societatea civilă deschide calea către crearea unor punți de legătură.
Oliver RÖPKE
Președintele CESE