Stefano Palmieri, Grupul „Lucrători” al CESE

Există multe suprapuneri între rapoartele Letta și Draghi, chiar dacă acestea diferă semnificativ în ceea ce privește analiza și strategiile propuse.

Politica de coeziune, de exemplu. În raportul Letta, aceasta joacă un rol central, asigurând că beneficiile pieței unice sunt împărțite între toți cetățenii și toate regiunile Uniunii. De asemenea, acest raport subliniază legătura dintre politica de coeziune și serviciile de interes general, care sunt esențiale pentru a le permite europenilor să trăiască și să lucreze acolo unde doresc. În schimb, raportul Draghi pare să minimizeze importanța politicii de coeziune și dimensiunile socială și teritorială ale competitivității. Acesta abordează competitivitatea europeană fără a lua în considerare disparitățile teritoriale, lăsând să se înțeleagă că simpla sporire a competitivității globale a UE ar rezolva problemele regionale. Ignoră faptul că, pentru multe regiuni, competitivitatea scăzută și dezavantajele teritoriale sunt două fețe ale aceleiași monede.

Ambele rapoarte recunosc că statu-quo-ul nu mai este o opțiune pentru Uniune. Urgența și complexitatea crizelor actuale necesită o schimbare semnificativă în procesul de elaborare a politicilor europene, eventual chiar și prin modificări ale tratatelor. Putem discuta cu adevărat despre extindere fără a aborda necesitatea unei integrări politice mai profunde? Această schimbare trebuie să implice, de asemenea, o schimbare de paradigmă. Actualul cadru financiar multianual (CFM) este insuficient, ancorat la puțin peste 1 % din VNB-ul UE și limitat de logica învechită „cât dai, atât iei înapoi” („juste retour”. Este necesară o nouă abordare, inspirată de modelul Next Generation EU. Provocările extraordinare trebuie abordate prin soluții îndrăznețe, inclusiv prin emiterea de active sigure comune, astfel cum s-a întâmplat în timpul pandemiei.

Viitorul CFM 2028-2034 va testa adevăratele intenții ale UE, deoarece stabilește prioritățile pentru următorii șapte ani. În acest context, este rezonabil să se aștepte o dezbatere deschisă cu privire la provocările cu care se confruntă UE, având în vedere multiplele crize actuale, precum și cu privire la obiectivele-cheie ale UE și la bunurile europene comune pe care urmărește să le furnizeze cetățenilor săi.

Atunci când se ia în considerare reforma în materie de reglementare, astfel cum se recomandă în ambele rapoarte, este important să se aibă în vedere că UE este cea mai avansată „economie socială de piață” din lume. Standardele sale economice, sociale și de mediu ridicate sunt condiții esențiale pentru succesul acestui model, și nu obstacole în calea sa. Prin urmare, compararea reglementărilor UE cu cele din SUA sau China este fundamental eronată. Orice efort de simplificare a normelor UE trebuie să protejeze în continuare condițiile de muncă, siguranța lucrătorilor, drepturile consumatorilor, coeziunea socială și economică și creșterea durabilă.

Europa a ajuns să înțeleagă, deși cu întârziere, că nu mai este suficient să fie doar o piață extinsă. Pentru a avansa, trebuie să depună eforturi pentru o mai mare unitate, ceea ce implică o integrare politică mai profundă și politici cu adevărat unitare privind economia, industria, comerțul, afacerile externe și apărarea. Lunile următoare vor fi decisive pentru conturarea viitorului Europei.