European Economic
and Social Committee
CÂTEVA CUVINTE DESPRE PREMIUL CESE PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ
Până în prezent, premiul emblematic al CESE pentru societatea civilă a fost decernat de 15 ori. Prin acest premiu sunt recompensate proiectele care adoptă o abordare deosebit de creativă și inovatoare a unor teme de mare relevanță pentru UE.
Candidaturile pot fi depuse de oricare dintre organizațiile societății civile înregistrate oficial în Uniunea Europeană și care acționează la nivel local, regional, național sau european. Premiul este deschis și persoanelor fizice care își au reședința în UE, precum și întreprinderilor înregistrate sau care își desfășoară activitatea în UE, cu condiția strictă ca proiectele lor să fie non-profit.
Inițiativele și proiectele eligibile trebuie să se desfășoare în UE. Ele trebuie să fi fost deja puse în aplicare sau să se afle în derulare la data-limită pentru depunerea candidaturilor;
Scopul premiului este de a sensibiliza opinia publică cu privire la contribuția remarcabilă a societății civile la crearea unei identități și a unei cetățenii europene și la promovarea valorilor comune care consolidează integrarea europeană.
Tema premiului se schimbă în fiecare an. În 2023, proiectele s-au axat pe sănătatea mintală. În 2022, în mod excepțional, CESE a acordat câte un premiu pentru două teme diferite: tineretul și Ucraina. În 2021, premiul a recompensat proiecte climatice care promovează o tranziție justă. În 2020, CESE a înlocuit Premiul pentru societatea civilă cu un premiu unic, Premiul pentru solidaritatea civilă, dedicat combaterii COVID-19. Între alte teme din trecut s-au numărat egalitatea de gen și emanciparea femeilor, identitățile europene, patrimoniul cultural și migrația.
În octombrie 2024, CESE a lansat cel de-al 15-lea Premiu pentru societatea civilă, dedicat, de data aceasta, combaterii polarizării dăunătoare a societății europene.
Tema polarizării este mai urgentă ca niciodată. În contextul numeroaselor crize care se suprapun – inclusiv pandemia de COVID-19, războiul Rusiei în Ucraina și instabilitatea socială și economică larg răspândită – a crescut neîncrederea în instituțiile și autoritățile publice, ceea ce a dus la o polarizare dăunătoare.
Societatea civilă joacă un rol esențial în combaterea acestei neîncrederi și în monitorizarea punctelor critice de polarizare online și offline, și, astfel, în îmbunătățirea coeziunii sociale și în susținerea idealurilor democratice. Împreună cu autoritățile publice și cu societatea civilă, premiul poate contribui la protejarea democrației liberale de tendințele autoritare.
Din acest motiv, CESE a decis să acorde actualul Premiu pentru societatea civilă unor inițiative non-profit care intervin în mod eficace prin punerea în aplicare a unor măsuri preventive, de avertizare timpurie și, acolo unde este necesar, de detensionare, care să garanteze că valorile democratice sunt respectate, că polarizarea nu devine nocivă și că discursurile unilaterale nu duc la acte de violență.