Am participat la această COP cu un sentiment de urgență, cu senzația că au intrat zilele-n sac. COP27 era o COP decisivă, cea care urma să ne permită să trecem de la ambiție la acțiune, acea COP a punerii în aplicare.

Realitatea se încăpățânează să ne reamintească în fiecare moment de încălzirea climatică și să ne pună în fața propriei noastre inacțiuni în materie de climă.

Lipsa unei colaborări internaționale de ansamblu a fost demonstrată în ultimii ani de lipsa voinței politice, în ceea ce privește, de exemplu, crearea unui fond adecvat pentru acoperirea pierderilor și a despăgubirilor, deși țările cele mai vulnerabile și mai afectate le reclamă de ani de zile.

Acest obiectiv a fost atins în cursul acestei COP, chiar dacă nu știm încă exact cum va fi pus în aplicare.

COP27 a stabilit, după discuții lungi și complicate, un program de lucru pentru tranziția justă bazată pe dialogul social și protecția socială. Această abordare a fost dintotdeauna o solicitare a mișcării sindicale, dar și a Comitetului Economic și Social European.

Dar, trebuie să reamintim că nu ar putea exista justiție climatică fără drepturile omului și că drepturile în materie de muncă numără printre drepturile omului. S-a vorbit mult despre drepturi la Sharm El-Sheikh. Societatea civilă, marile organizații, sindicatele și unele guverne au denunțat încălcarea drepturilor omului în Egipt.

O altă chestiune pe care ar trebui s-o ridicăm privește chiar funcționarea COP, chiar a politicii internaționale în domeniul climei: ar trebui oare să le revizuim, nu ar trebui să ascultăm mai mult societatea civilă, partenerii sociali, tinerii și femeile, nu ar trebui să-i implicăm mai mult în luarea de decizii ?

Având în vedere rezultatul global al COP, aceasta suferă în mod clar de o lipsă de ambiție în condițiile uriașei urgențe climatice. Am asistat nevenindu-ne a crede la discuții privind o serie de chestiuni care ar trebui considerate „bătute-n cuie”, cum ar fi obiectivul de 1,5 °C, o reducere mai rapidă a utilizării combustibililor fosili etc., fără a mai vorbi de chestiunile privind finanțarea.

În sfârșit, este clar că bărbații continuă să domine negocierile privind clima, atât prin numărul lor, cât și prin poziția lor ierarhică. Prezența femeilor în procesul decizional în domeniul climei este esențială, iar absența lor exacerbează inegalitățile și le împiedică pe femei să contribuie pe deplin la formularea și punerea în aplicare a politicilor privind clima.

Timpul trece și, în fapt, această COP27 ne lasă cu certitudinea că, în ciuda unor progrese, avem încă mult de muncă.

Isabel Caño Aguilar

Vicepreședinta Observatorului dezvoltării durabile