Când am intrat în sala unde avea loc înscrierea participanților la COP27 de la Sharm el Sheik, m-am simțit copleșită: de numărul de persoane și de multitudinea de evenimente, de diversitate și de zgomot. Imaginați-vă că mii de persoane vorbesc simultan, iar nimeni nu ascultă. Este greu de descris în cuvinte.

Aș putea reda mai bine imaginea, folosindu-mă de simbolul biblic al Turnului Babel: în timp ce construiau turnul, oamenii au început brusc să vorbească diferite limbi și nu au reușit să comunice și să colaboreze pentru a-și duce la bun sfârșit construcția. Provocările pe care le implică colaborarea pentru o cauză comună au fost prezente și în cadrul COP din acest an, unde mii de persoane, fiecare cu propria agendă și cu o abordare unică, au interacționat, în grupuri, cu persoane care împărtășesc aceleași idei. Negocierile oficiale au fost oarecum eclipsate de un fel de târg, unde era dificil de găsit chiar și locul de desfășurare a unui eveniment, din cauza lipsei de timp sau a distanței excesive. Orice dialog trebuia planificat în avans, și puține lucruri puteau fi improvizate.

Avem oare, într-adevăr, nevoie de un eveniment organizat în acest mod? Ne aduce, oare, speranță? În opinia mea, astfel de evenimente ar putea fi mai bine organizate logistic. Dar, având în vedere că este singurul eveniment anual cu ocazia căruia atât de multe - și diverse - părți interesate se întâlnesc și împărtășesc aceeași realitate, aceeași pasiune și aceeași preocupare sinceră pentru viitorul nostru, trebuie să recunosc că COP27 a adus, într-adevăr, speranță. Poate că la asta au contribuit și căldura de care am avut parte, în luna noiembrie, costul excesiv al mâncării din prima săptămână sau ședințele prelungite până târziu în noapte. Sau poveștile pe care le-am auzit și împărtășit cu oameni din întreaga lume. Ori faptul că ne-am dat seama că pierderile și daunele cauzate de schimbările climatice intervin deja peste tot, și că nu mai are sens să ne întrebăm dacă trebuie să acționăm sau nu.

În calitate de membră a grupului YOUNGO și delegată de partid, în pofida zgomotului, a atmosferei de târg și a multitudinii de evenimente, imediat după adunarea plenară, am avut o revelație: dacă nu apărăm o cauză comună, pierdem totul.

Lupta împotriva schimbărilor climatice nu se va câștiga niciodată la masa negocierilor, ci numai pe teren, cu cauza noastră comună. Împreună putem învinge teama, la fel cum picăturile de apă care formează râuri pot modela canioane și pot mișca munții! Trebuie să construim alinațe, să garantăm o participare democratică vizibilă și să respectăm demnitatea ființei umane și drepturile omului.
 
Nu putem obține rezultate diferite făcând același lucru. Dacă nu acționăm, prețul pe care va trebui să-l plătim va fi planeta noastră, Terra. Pe scurt, a sosit timpul să renunțăm la discursul „nu mai este nimic de făcut, este prea târziu”, să facem un enorm și ambițios pas în convingerile noastre și să garantăm angajamentul real al părților de a respecta deciziile adoptate în cadrul COP27 de la Sharm El-Sheikh.