Statul de drept este, în mare parte, și o chestiune de economie!

Criza statului de drept cu care se confruntă UE se agravează; ea a devenit extrem de politizată și a declanșat litigii care subminează înseși bazele Uniunii Europene. Deși aspectele politice și juridice ale dezbaterii privind statul de drept sunt foarte prezente în discursul public, perspectiva economică rămâne subestimată. În opinia mea, aceasta este o greșeală, deoarece stabilitatea socială și economică este puternic afectată de principiile statului de drept.

Respectarea principiilor statului de drept stimulează creșterea întrucât îi atrage pe investitori, care apreciază siguranța, securitatea și transparența. Investitorii apreciază, de asemenea, condițiile stabile oferite de guvernele cu o abordare echitabilă și etică, precum și un sistem judiciar corect și independent. Așadar, respectarea principiilor statului de drept este esențială pentru investiții și comerț.

Eu personal cred că principiile statului de drept ar trebui să joace un rol mai semnificativ pe piața internă. Nu putem beneficia de o concurență loială dacă într-un număr tot mai mare de țări ale UE există măsuri discriminatorii (cum ar fi birocrația suplimentară și impozite care se aplică numai investitorilor străini). Anumite drepturi, cum ar fi dreptul la proprietate și libertatea antreprenorială, trebuie consolidate.

Aspectul economic al statului de drept este vizibil în special în ceea ce privește extinderea. Pentru țările candidate și potențial candidate, perspectiva aderării la UE este cel mai puternic stimulent pentru realizarea de reforme economice și consolidarea statului de drept. UE trebuie să dea un exemplu astfel încât aceste țări să rămână pe calea aderării și să continue să își dezvolte democrațiile în stil european. Acest lucru este cu atât mai important acum, când alte țări își intensifică eforturile pentru a-și extinde influența, de exemplu, în Balcanii de Vest.

Acestea sunt doar câteva motive pentru care trebuie intensificată monitorizarea aspectelor economice ale statului de drept. Trebuie să acordăm o atenție mai mare dimensiunii economice a statului de drept. Acesta este un rol e care noi, CESE, să ni-l asumăm în timpul misiunilor de informare pe care le desfășurăm privind statul de drept. Personal, aș încuraja Comisia Europeană să includă un capitol separat în raportul său din 2022 privind statul de drept, care să fie axat pe dimensiunea economică. Această chestiune merită în mod cert reflecție și angajament pe termen lung.

Christa Schweng,
președinta CESE