În decembrie, CESE a organizat o proiecție a filmului „Under the Grey Sky” („Sub cerul gri”), care denunță prețul personal teribil plătit de jurnaliștii belaruși pentru că au îndrăznit să relateze tulburările politice din țara lor.

„Under the Grey Sky” („Sub cerul gri”), primul lungmetraj al regizoarei belarus-poloneze Mara Tamkovich, relatează drama pe care o trăiește Lena, o jurnalistă belarusă care sfârșește în închisoare după ce a transmis în direct represiunea, ordonată de guvernul Belarusului, a unei demonstrații pașnice desfășurate în Piața Schimbărilor din Minsk. Acțiunea se desfășoară în 2020, când un val de proteste fără precedent traversează Belarusul în urma alegerilor falsificate, în virtutea cărora Aleksandr Lukașenko a fost reales pentru a șasea oară.

Lena și cameramanul ei Olya sunt arestate fiindcă au continuat să filmeze protestele, în pofida faptului că au fost interceptate de o dronă a poliției. Într-un crescendo de manipulări judiciare demn de Kafka, Lena este acuzată mai întâi de „organizarea de revolte și perturbarea transportului public”, iar apoi de înaltă trădare. Astfel, în urma unui proces secret , ceea ce ar fi trebuit să fie o detenție administrativă de șapte zile se transformă într-o pedeapsă cu închisoarea de opt ani. Olya primește doi ani de închisoare. Ilya, soțul Lenei, la rândul său hărțuit de poliția regimului, caută cu disperare să o scoată din închisoare, încercând chiar și să o convingă să pledeze vinovată în schimbul libertății – ceea ce Lena nu poate accepta.

Filmul este inspirat de povestea adevărată a jurnalistei TV belaruse Katsiaryna Andreyeva, a soțului ei, Ihar Iljash, și a colegei ei, Darya Chultsova. În timp ce Darya și-a încheiat pedeapsa de doi ani, Katsiaryna și Ihar se află în prezent în închisoare, executând o pedeapsă prelungită cu închisoarea de opt ani și trei luni. Ei sunt departe de a fi singurii în această situație: la sfârșitul lui 2024, Asociația Jurnaliștilor din Belarus estima că numărul lucrătorilor din mass-media care continuă să se afle în spatele gratiilor se ridică la 45. Mulți alții continuă să fie supuși presiunilor chiar și după ce au fugit în străinătate.

Filmul a fost prezentat în premieră mondială la festivalul Tribeca de la New York, în iunie 2024.

La 13 decembrie, în cadrul unui seminar privind rolul mass-mediei independente belaruse în promovarea unei societăți reziliente și democratice, Comitetul Economic și Social European (CESE) a găzduit o proiecție a filmului „Under the Grey Sky ” („Sub cerul gri”), în prezența dnei Tamkovich.

CESE Info a vorbit despre acest film cu realizatoarea sa, dna Tamkovich:

În ce măsură urmărește filmul dumneavoastră evenimentele din viața reală și situația Katsiarynei Andreyeva? Ați utilizat înregistrări autentice ale protestelor din 2020 și ale procesului dnei Andreyeva?

Da, în acest film am utilizat de mai multe ori secvențe reale. Protestele pe care cele două jurnaliste le retransmit la începutul filmului sunt imagini reale care fac parte din filmările realizate de dnele Andreyeva și Chultsova; le-am încorporat într-o scenă interpretată de actori. Și înregistrarea legată de detenția lui Raman Bandarenka, la care personajele se uită pe laptop, este autentică (nota autorului: activistul Raman Bandarenka a fost omorât în bătaie de indivizi mascați după ce a încercat să îi împiedice să smulgă panglicile roșii și albe, simboluri ale drapelului Belarusului înainte de ocupația sovietică). La sfârșitul filmului, prezint, într-un fel de epilog, un montaj al retransmisiilor protestelor de către Katsiaryna.

Acțiunea filmului este strâns legată de realitate: modul în care jurnalistele au fost arestate și urmărite penal și condamnările pe care le-au primit. Dar scopul meu nu a fost de a prezenta evenimentele cu exactitate, ci mai degrabă de a evidenția adevărul emoțional al alegerilor dureroase pe care victimele acestei situații au trebuit să le facă și cu care au trebuit să se confrunte. Am ales să dau personajelor nume fictive pentru a pune o anumită distanță între ele și persoanele reale care le-au inspirat, dar și pentru a invita publicul să se gândească la povestea aceasta ca la una dintre multe altele, ca o metaforă pentru ceea ce s-a întâmplat cu întreaga nație. 

Publicul larg din Belarus știe ce s-a întâmplat cu dna Andreyeva și cu alți jurnaliști ca ea? Știți câte persoane au avut aceeași soartă sau o soartă similară?

În Belarus au avut loc arestări politice și represiuni la o scară atât de amplă încât este dificil să nu fi la curent cu situația. Cel puțin 130 000 de persoane au suferit diferite forme de represiune și aproximativ 500 000 de persoane au părăsit țara după 2020. Este o realitate pur și simplu prea mare pentru a fi ascunsă.

În ultimii ani, numărul oficial al prizonierilor politici (acuzați sau condamnați pentru acuzații penale) din Belarus a rămas mereu la în jur de 1 300 de persoane, dar trebuie avut în vedere că sute, dacă nu mii, și-au executat deja pedeapsa, unele au fost eliberate înainte de termen, iar multe dintre persoanele condamnate recent se tem să revendice statutul de prizonier politic. Este vorba despre un lanț de represiune aflat în mișcare constantă, cu noi deținuți care îi înlocuiesc pe cei care au fost eliberați. 

Care a fost principala motivație care v-a determinat să faceți acest film? Ce sperați să realizați cu acest film?

În calitate de cetățean belarus, am simțit nevoia de a face ceva atunci când regimul belarus a reprimat brutal protestul din 2020. În calitate de fostă jurnalistă, am putut să mă pun foarte ușor în locul personajelor mele. În calitate de cineastă, am văzut o poveste puternică și emoționantă pe care am simțit că trebuie să o spun. 

Care sperați că este principala concluzie sau emoție pe care spectatorii o iau cu sine după vizionarea filmului dumneavoastră?

Sper cu adevărat că oamenii vor reflecta la ceea ce înseamnă de fapt libertatea, la costul său și la măsura în care apreciază efectiv ceea ce au. Sper din inimă că se gândesc la Kacia și Ihar și la toate persoanele aflate în închisoare, deoarece libertatea este un lucru pe care multe persoane aici, în Europa, îl consideră de la sine înțeles. 

Ce ar trebui să facă UE – instituțiile sale, societatea civilă, asociațiile de jurnaliști și de apărare a drepturilor omului și guvernele naționale – pentru a ajuta?

Îndemn UE să nu uite de Belarus și să nu considere această țară drept o cauză pierdută. Sprijinul UE este ceea ce permite culturii noastre, mass-mediei noastre și societății civile să supraviețuiască sub această presiune enormă și, deși poate fi privit ca o investiție pe termen lung, acest sprijin va fi util.