UE trebuie să reziste mirajului dereglementării, deoarece nu ar face decât să creeze incertitudine pentru întreprinderi, să slăbească competitivitatea bazată pe durabilitate și să diminueze bunăstarea și încrederea cetățenilor, afirmă Danny Jacobs, director general al rețelei de mediu Bond Beter Leefmilieu (BBL) din Flandra. El ne-a împărtășit preocupările ONG-urilor de mediu cu privire la cea mai recentă propunere a UE de simplificare a reglementărilor – temerea lor este că, prin adoptarea acestei propuneri, ambițiile esențiale ale Pactului verde european riscă să treacă în plan secund.

Ce părere aveți despre cele mai recente inițiative ale Comisiei privind dereglementarea, cum ar fi Busola pentru competitivitate sau pachetul Omnibus?

Comisia Europeană a prezentat o agendă de dereglementare și simplificare bazată pe rațiuni economice, care amenință să pună în pericol realizări ecologice, sociale și economice obținute cu mari eforturi. Această tensiune între adaptarea și conservarea acquis-ului european îngreunează urmărirea unei direcții clare de către UE.

Busola pentru competitivitate a Comisiei, prezentată la sfârșitul lunii ianuarie, reflectă preocupările întreprinderilor cu privire la costurile energiei și provocările economice, dar ignoră prioritățile-cheie, cum ar fi reducerea la zero a poluării și bunăstarea cetățenilor, nereușind să orienteze economia Europei către un viitor curat, prosper și circular. Busola riscă să deturneze Europa de la obiectivele sale. Promovarea unei decarbonizări competitive fără integrarea obiectivelor sociale și de mediu subminează însuși rațiunea de a fi a instituțiilor UE – și anume de a servi și apăra binele comun.

Organizațiile societății civile sunt deosebit de îngrijorate de obiectivul riscant de simplificare cu 25 %, prevăzut în cadrul Busolei. Deși simplificarea reglementărilor este binevenită, dacă nu merge mână în mână cu o evaluare atentă a impactului, ea ar putea pune în pericol protecția sănătății, protecția socială și a mediului. La urma urmei, inovarea economică nu este împiedicată de un exces de reglementări, ci de lipsa de norme clare. O dereglementare suplimentară nu ar face decât să creeze incertitudine generală, penalizând întreprinderile inovatoare, cu rol de pionierat, și ar pune în pericol progresul și durabilitatea.

De asemenea, ne temem că această simplificare se va face în detrimentul obiectivelor sociale și de mediu. Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea, Directiva privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (CS3D) și taxonomia UE au multe deficiențe și nu merg atât de departe cât am fi dorit. A slăbi și mai mult aceste directive, care pleacă deja de la un nivel de ambiție relativ modest, ar face ca ele să devină complet lipsite de sens.

Un alt exemplu concret ilustrează clar miza actuală.  În ultimii ani, Flandra s-a confruntat cu o mare problemă cauzată de PFAS: o mare parte a teritoriului nostru este poluată de aceste substanțe chimice și sute de mii de oameni sunt afectați. O restricție sau o interdicție în temeiul legislației privind substanțele chimice (REACH) este considerată cel mai eficace instrument de control al riscurilor prezentate de substanțe, precum PFAS, care sunt utilizate în procesele industriale și în produse (amestecuri și produse finite). Dacă Comisia ar pune sub semnul întrebării importanța unui regulament REACH strict, riscul expunerii la substanțe chimice periculoase și dăunătoare sănătății publice ar crește. Obligația întreprinderilor de a căuta soluții alternative sigure ar fi mai puțin presantă, ceea ce ar avea ca efect încetinirea inovării în domeniul chimiei durabile. Poluarea mediului riscă să crească, deoarece normele mai puțin stricte conduc la deversări și deșeuri mai periculoase. Consumatorii vor fi mai expuși riscurilor, deoarece produsele nu vor mai fi verificate cu atâta atenție pentru depistarea substanțelor toxice. În consecință, întreprinderile europene ar putea rămâne în urmă în tranziția globală către produse mai sigure și mai ecologice, pierzând cote de piață în fața concurenților care adoptă inovații adaptate exigențelor viitorului.

Care sunt speranțele dumneavoastră cu privire la soarta Pactului verde în lumina noii traiectorii anunțate de Comisie pentru stimularea economiei europene?

Programul de lucru al Comisiei pentru 2025 conține atât promisiuni, cât și potențiale pericole. În timp ce angajamentele sale privind decarbonizarea și energia la prețuri accesibile arată calea către o Europă mai curată și mai rezilientă, ambițiile-cheie ale Pactului verde european riscă să se dilueze. Există o îngrijorare crescândă cu privire la propunerea de regulament „omnibus”, care ar putea permite în mod indirect dereglementarea responsabilității întreprinderilor sub pretextul „simplificării”. Tendințele recente arată că simplificarea este prea des utilizată pentru a slăbi garanțiile esențiale, de la legislația privind substanțele chimice la agricultură. Reforma pripită a politicii agricole comune (PAC) în martie 2024, care a eliminat garanțiile ecologice, este un exemplu grăitor în acest sens. În prezent, mult așteptata revizuire a REACH, care a fost concepută ca un instrument de protecție a sănătății publice și a mediului, riscă să fie reformulată ca o măsură de „simplificare” pentru a flexibiliza normele impuse industriei.

Cu doar câteva luni în urmă, președinta von der Leyen a promis că va menține traiectoria convenită în ceea ce privește toate obiectivele Pactului verde pentru Europa. Cu toate acestea, programul de lucru actual pare să urmeze o linie foarte diferită, acordând mai puțină prioritate tocmai obiectivelor în cazul cărora este urgent să se treacă la acțiune, în special obiectivul ambițios de reducere la zero a poluării.

Credeți că dereglementarea, astfel cum este propusă, ar putea avea un impact negativ asupra durabilității și a progreselor realizate până în prezent?

UE trebuie să reziste tentației dereglementării, care nu ar face decât să submineze certitudinea și predictibilitatea reglementărilor pentru întreprinderi, să slăbească competitivitatea pe termen lung bazată pe durabilitate și să erodeze bunăstarea și încrederea cetățenilor.

UE trebuie să se asigure că reducerea birocrației nu duce la reducerea protecției mediului și a sănătății publice. O punere în aplicare inteligentă ar trebui să consolideze Pactul verde european, și nu să-l submineze. Slăbirea principalelor măsuri de protecție socială și de mediu sub pretextul reducerii birocrației nu reprezintă o strategie de consolidare economică. Este un pas înapoi nesăbuit care ar sabota chiar normele care au fost concepute pentru a ne adapta economia la cerințele viitorului. Toate acestea accentuează riscul alarmant de a anula un deceniu de progrese în materie de durabilitate.

În același timp, societatea civilă este supusă unei presiuni din ce în ce mai mari în întreaga UE, cu legi restrictive privind „agenții străini”, o reprimare a mișcărilor de protest și reduceri de finanțare care amenință drepturile fundamentale. „Scutul european pentru democrație” și viitoarea strategie a UE pentru societatea civilă trebuie să depășească simplul angajament simbolic: ele trebuie să ofere protecție juridică, finanțare durabilă și un dialog civil structurat cu instituțiile europene. Programul de lucru al Comisiei trebuie să acorde prioritate protejării democrației prin consolidarea societății civile. Fără o societate civilă independentă și bine finanțată, democrația europeană însăși este amenințată.

Danny Jacobs este director general al Bond Beter Leefmilieu (BBL), o federație de 135 de ONG-uri de mediu din regiunea Flandra din Belgia, și reprezentant al Belgiei în Biroul European de Mediu, cea mai mare rețea de organizații cetățenești de mediu din Europa, reprezentând aproximativ 30 de milioane de membri și susținători.