European Economic
and Social Committee
În preajma summitului UE, președintele CESE, Luca Jahier, îi promite comisarului Gentiloni că va sprijini pe deplin pachetul de măsuri de redresare în urma crizei de COVID-19, propus de Comisie.
Președintele Jahier a criticat propunerea recentă a Consiliului UE ca guvernele naționale să se poată opune programelor de reformă ale unei țări în cadrul pachetului. Într-o dezbatere la sesiunea plenară a CESE, cu Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, dl Jahier a declarat că Comitetul sprijină unanim Comisia Europeană în acest sens.
Dl Jahier a afirmat că Comisia s-a ridicat la înălțimea provocărilor crizei cauzate de COVID-19, mai întâi prin măsurile rapide adoptate pentru a deroga de la regulile privind deficitul bugetar și ajutoarele de stat și apoi prin propunerile pachetului Next Generation EU, mobilizând circa 5 000 de miliarde EUR – aproximativ de cinci ori mai mult decât Planul Marshall – pentru a combate efectele enorme ale pandemiei.
„Dorim să știți că CESE vă sprijină unanim, sprijină Comisia și Parlamentul în această bătălie pentru a ajunge la un acord bun, un acord la înălțimea provocării și care nu bate periculos în retragere și, mai ales, nu suferă reversuri care ar putea arunca Europa în tulburări sociale devastatoare după trecerea verii”, i-a declarat dl Jahier comisarului Gentiloni.
Dl Gentiloni a subliniat enormul impact economic și social al COVID-19, care a produs cel mai mare șoc economic de la Marea depresiune. „Reziliența societăților și valorilor noastre rămâne linia noastră principala de apărare împotriva virusului și a crizei. Este crucial să se garanteze o redresare solidă în urma crizei.”
El a adăugat: „Absența convergenței economice și sociale dintre statele și regiunile UE este o amenințare pentru sustenabilitatea politică a proiectului european. Mai mult ca niciodată, pentru a asigura o redresare economică sustenabilă, a rezista la viitoarele șocuri și a consolida convergența în cadrul UE avem nevoie de investiții și de reforme substanțiale.”
Dl Jahier a reluat criticile puternice exprimate într-o declarație precedentă cu privire la contrapropunerile prezentate recent de președintele Consiliului, Charles Michel, pentru a face pachetul acceptabil pentru șefii de stat și de guvern, în special la reducerea bugetului CFM și la guvernanța pachetului.
Deși foarte mică în termeni absoluți, propunerea de reducere a bugetului multianual general al UE pentru perioada 2020-2024 (propus de Comisie în mai 2020), de la 1 100 la 1 074,6 miliarde EUR, ar fi prima tăiere de fonduri în termeni reali în bugetul UE. Reducerea ar afecta fondurile de bază ale UE, care ajută țările și regiunile rămase în urmă. Dl Jahier a subliniat că, înainte de toate, ea ar reprezenta punctul de plecare pentru negocierea viitorului CFM, aducând bugetul UE pentru acțiuni structurale pe o cale periculoasă, cu ambiții tot mai limitate.
CESE s-a exprimat și mai critic cu privire la propunerea de a diviza guvernanța pachetului între Comisie (CFM) și guvernele naționale (cărora le-ar reveni pachetul Next Generation EU). Aceasta ar însemna trecerea de la o gestionare integrată, în care Comisia are pârghii pentru un buget consolidat, la un buget fragmentat cel puțin în două componente.
Și mai îngrijorătoare este – în opinia dlui Jahier – propunerea făcută ieri seară de a acorda individual unor țări posibilitatea unui drept de veto în ultimă instanță, prin convocarea unei ședințe extraordinare a miniștrilor de finanțe din UE, în care aceste țări s-ar opune reformelor propuse de un stat membru în cadrul pachetului. În opinia sa, această posibilitate ar marca o divizare definitivă și structurală a bugetului european, ceea ce ar fi periculos și inacceptabil.
O altă chestiune arzătoare pe care Adunarea CESE a dorit să o dezbată cu comisarul Gentiloni a fost decizia pronunțată ieri prin care Curtea de Justiție a anulat o decizie europeană din 2016 ce ar fi constrâns Irlanda să ceară companiei Apple plata a 13 miliarde EUR ca impozite neachitate.
CESE și-a exprimat sprijinul pentru eforturile Comisiei de a determina companiile Big Tech să plătească mai multe taxe, corectând astfel o nedreptate flagrantă. De asemenea, dl Jahier și-a exprimat aprecierea pentru propunerile prezentate de Comisie cu o zi înainte și menite să pună capăt concurenței fiscale neloiale și nesustenabile dintre statele membre.
În legătură cu progresele privind impozitarea economiei digitale, dl Gentiloni a prezentat situația negocierilor pentru un acord global sau, în cazul eșecului acestuia, a unuia la scara UE, prin care Uniunea să capete propriile resurse de care are multă nevoie.
„Doresc să fiu foarte clar”, a declarat dl Gentiloni. „Din cauza problemelor politice, tehnice și internaționale, nu există soluții facile. Dar există și un aspect foarte pozitiv: avem tot mai multe solicitări în acest sens din partea opiniei publice, a Parlamentul European, a Comitetului vostru și a părților interesate. Apare o oportunitate pentru că statele membre înțeleg nevoia Comisiei de a dispune de resurse proprii mai puternice, pentru a rambursa această datorie comună.”
El a conchis: „Da, trebuie într-adevăr să avem resurse proprii mai puternice pentru ca planul Next Generation EU să fie implementat cu succes”. Pentru că experiența Uniunii noastre ne arată că este vorba de o inițiativă absolut extraordinară. Nu este ceva permanent, dar dacă va funcționa și va oferi investiții bune, dacă va ajuta economia să se modernizeze și dacă vom fi în măsură să ne sporim resursele proprii pentru a rambursa această datorie, vă asigur: ca întotdeauna în UE, aceasta va constitui un precedent pentru a construi în viitor, în cazul unei alte crize sau al unui nou obiectiv comun de realizat.” (dm)