European Economic
and Social Committee
Tranziția ecologică în domeniul transportului pe apă trebuie să țină seama de sănătatea oamenilor
Ecologizarea transporturilor maritime și fluviale trebuie să țină seama în mod imperativ de sănătatea și calitatea vieții populațiilor care trăiesc și muncesc în apropierea axelor de navigație sau a porturilor. Acesta este principalul mesaj al avizului CESE elaborat de Pierre Jean Coulon și adoptat în sesiunea plenară a Comitetului din luna februarie.
În document, CESE abordează dimensiunea societală a aspectelor legate de transportul maritim local și regional, formulând recomandări esențiale pentru viitoarea consolidare a economiei albastre și completând concluziile altor două avize adoptate recent: Inițiativa FuelEU în domeniul maritim (TEN/751) și NAIADES III (TEN/752).
Exprimându-se în marja sesiunii plenare, dl Coulon a declarat: „Avem nevoie de o abordare inovatoare și durabilă, care să combine obiective ecologice și de sănătate. Pentru a atinge obiectivul final, transportul maritim presupune o cooperare strânsă cu toate părțile interesate din sector și de la nivelul lanțului de aprovizionare. De asemenea, este necesară o cooperare strânsă pentru a asigura beneficiile evidente ale creării de terminale intermodale, care să permită dezvoltarea transportului pe căile navigabile interioare în orașe și să contribuie la o mai bună calitate a vieții.
Transportul maritim reprezintă aproximativ 75 % din transportul de mărfuri din UE. Prin urmare, este extrem de important să se găsească un echilibru între aspectele economice, sociale și de mediu, printr-o abordare integrată. Autoritățile portuare și părțile interesate din domeniul transporturilor ar trebui să colaboreze cu autoritățile locale și regionale pentru a regândi legăturile dintre orașe, porturi și modurile de transport.
Alte preocupări care trebuie abordate sunt formarea personalului, perspectivele de angajare, tratamentul inegal între bărbați și femei și schimbările profunde generate de digitalizarea și automatizarea locurilor de muncă. (mp)