În martie 2020, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat noua strategie privind Africa, menită să remodeleze relațiile dintre UE și țările africane. Înainte de mult-așteptatul summit UE-Africa, CESE a mers mai departe, propunând un parteneriat UE-Africa sustenabil, bazat pe drepturile universale ale omului, structuri democratice, investiții pe termen lung în infrastructură și integrarea deplină a societății civile organizate. Această nouă relație propusă între UE și Africa nu poate fi construită pe abordarea depășită bazată pe politica industrială și creștere economică, care este dăunătoare pentru planetă și are consecințe sociale foarte negative. CESE consideră că trebuie pus accentul pe distribuirea echitabilă a bunăstării și pe crearea de structuri specifice statului social.

Concret, CESE subliniază că parteneriatul pentru dezvoltare al UE trebuie să susțină mai ferm crearea de sisteme educaționale publice locale la toate nivelurile, alături de extinderea programului Erasmus+. Obiectivul final ar fi acela de a evita un „exod al creierelor” din Africa către UE și de a inversa migrația.

Președintele CESE aflat la sfârșit de mandat, dl Luca Jahier, a subliniat că Africa a constituit una dintre principalele priorități ale mandatului său și că proiectul aflat în curs de desfășurare de a institui o zonă continentală africană de liber schimb ar crea sinergii cu piața internă a UE. Dl Jahier a menționat migrația și implicarea necesară a societății civile africane în viitorul parteneriat UE-ACP și a încheiat afirmând că „Africa nu și-a pierdut locul central pe ordinea de zi a CESE, în ciuda pandemiei de COVID-19”. (dgf)