European Economic
and Social Committee
CESE își încheie mandatul cu un bilanț al contribuției sale la proiectul european
La 17 septembrie, Comitetul Economic și Social European (CESE) a găzduit ceremonia de sfârșit de mandat, cu ocazia ultimei sesiuni plenare înainte de următorul său mandat din octombrie. Luca Jahier, președintele CESE din aprilie 2018 și până în prezent, și-a exprimat recunoștința față de toți membrii Comitetului și a subliniat contribuția importantă la proiectul european a organizațiilor societății civile reprezentate în cadrul CESE.
În ultimul său discurs în calitate de președinte, Luca Jahier a evocat principalele priorități ale mandatului său, și anume dezvoltarea durabilă, consolidarea relațiilor dintre UE și Africa, extinderea UE și cultura ca factor unificator în Europa. El a subliniat, de asemenea, contribuția adusă de CESE în ultimii ani la abordarea provocărilor cu care se confruntă UE: de exemplu, CESE a fost prima instituție care a propus o uniune europeană a sănătății. Totodată, și-a exprimat speranța că CESE va putea juca un rol activ în Conferința privind viitorul Europei, propusă de Comisia Europeană și de Parlamentul European.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj video în care a elogiat „rezultatele excelente” ale activității CESE din ultimii cinci ani și contribuția sa importantă la procedura legislativă a UE. David Sassoli, președintele Parlamentului European, a transmis la rândul său un mesaj video prin care își exprimă disponibilitatea de a colabora mai strâns cu CESE pentru a crea un dialog structurat cu societatea civilă organizată. Klara Dobrev, vicepreședinta Parlamentului European, a luat cuvântul în cadrul plenarei CESE pentru a sublinia faptul că „nimic nu se poate schimba în lume dacă nu ne bucurăm de sprijinul cetățenilor, iar rolul CESE este de a intra în legătură cu societatea civilă organizată, cu persoane reale, provenite din medii diferite și cu nevoi diferite”. (dgf)