Text redactat de Grupul „Diversitate Europa” al CESE

Scris de Simo Tiainen, membru al Grupului „Diversitate Europa”, reprezentant al Uniunii centrale a producătorilor agricoli și proprietarilor de păduri (MTK) din Finlanda.

Un echilibru economic, social și regional mai mare în Europa și competitivitatea industriilor și întreprinderilor din UE, inclusiv a agriculturii: iată care ar trebui să fie și în viitor prioritățile politicilor UE. Competitivitatea noastră ar trebui să se bazeze pe producția durabilă, ocuparea forței de muncă și creșterea economică. Numai o Europă puternică din punct de vedere economic poate prelua un rol de leader și își poate asuma responsabilitatea. În cadrul negocierilor comerciale, principiile producției alimentare europene, cum ar fi sustenabilitatea, standardele înalte și securitatea alimentară, nu trebuie niciodată compromise.

Agricultura are o importanță deosebită pentru provocările strategice, economice, de mediu și sociale de mâine. Europenii doresc să consume în continuare alimente durabile și sigure. Acesta este motivul pentru care politica agricolă comună (PAC) trebuie să garanteze aprovizionarea cu alimente sănătoase și sigure, protecția mediului și a peisajului, bunăstarea animalelor, atenuarea schimbărilor climatice și măsurile de adaptare la acestea, mijloacele de subzistență ale fermierilor și viabilitatea zonelor rurale. UE trebuie să apere modelul agricol european bazat pe principiile suveranității alimentare și durabilității. PAC ar trebui simplificată și ar trebui să existe mai puțină birocrație și mai multă subsidiaritate.

Nu în ultimul rând, politicile UE ar trebui să consolideze gestionarea durabilă a pădurilor. UE are nevoie de o strategie forestieră puternică, care să ia în considerare toate dimensiunile durabilității. Ea ar face posibilă creșterea volumului de lemn și de alte produse din Europa și ar contribui în mod semnificativ la dezvoltarea unui nou tip de bioeconomie, la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon, la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică. Gestionarea durabilă a pădurilor, necesitatea absorbanților de carbon și a conservării biodiversitatății sunt obiective pe deplin compatibile între ele.