European Economic
and Social Committee
Semestrul european: o consultare amplă a societății civile organizate pune în evidență nevoia unei reforme solide
CESE și-a reînnoit solicitarea de revizuire a semestrului european, solicitând un regulament al UE care să stabilească obligativitatea implicării societății civile în ciclul semestrului european.
Într-un aviz dezbătut și adoptat în sesiunea sa plenară din aprilie, CESE a subliniat că reformele economice ar trebui să se bazeze și pe factori sociali, nu doar pe indicatori economici. A subliniat, de asemenea, că trebuie revizuit și procesul de recomandări specifice fiecărei țări, pentru a încuraja statele membre să preia cârma în procesul de implementare a acestora.
Semestrul european este ciclul anual cu o durată de șase luni de coordonare economică, socială și fiscală între statele membre; el monitorizează și planurile naționale de redresare și reziliență (PNRR). În ciuda rolului important pe care semestrul l-a avut de la instituirea sa în 2011, acesta prezintă și o serie de puncte slabe semnificative.
În avizul său, CESE își reiterează apelul în favoarea reformei semestrului european, în vederea consolidării transparenței și democrației, a implicării societății civile organizate și a eficacității funcționării sale. CESE recomandă:
- revizuirea și completarea sistemelor de indicatori existente în sensul coerenței lor, pentru a contribui la îmbunătățirea procedurilor de evaluare;
- ca recomandările specifice fiecărei țări – unul dintre instrumentele principale ale semestrului – să acopere o perioadă de trei ani, cu evaluări și revizuiri anuale, iar punerea lor în aplicare și finanțarea lor să fie legate de bugetul UE, acesta fiind stimulentul cel mai adecvat pentru asigurarea respectării normelor;
- implicarea partenerilor sociali și a organizațiilor societății civile printr-o procedură de consultare formală structurată și un organism specific căruia să i se încredințeze în mod legal această sarcină. Consiliile economice și sociale naționale existente ar trebui, de asemenea, să joace un rol relevant în acest proces;
- stabilirea într-un regulament al UE a principiilor și a caracteristicilor generale ale implicării structurate și permanente a societății civile organizate în diferitele etape ale semestrului european.
Avizul complet (tk)