„M-a intrigat totdeauna decalajul dintre aparențe și realitate. Lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par”, Norman Davies.

CESE info: Europa se află la un moment de cotitură, dat fiind că pregătește Conferința privind viitorul Europei. Printre schimbările care au intervenit în paralel cu criza provocată de pandemie, au apărut, îndeosebi în Europa Centrală și de Est, unele forțe centrifuge care ar putea pune sub semnul întrebării integrarea europeană. Care este opinia dumneavoastră pe această temă?

N.D.: Ca istoric, ar trebui să încep prin a spune că ne aflăm mereu la un moment de cotitură. Există întotdeauna ceva care se schimbă, îndreptându-se în direcții neprevăzute. În fapt, ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană este cea mai mare schimbare care a avut loc în Europa de Vest în ultimii cinci ani. Iar – după părerea mea – Regatul Unit se dezintegrează. Cred că, în curând, Regat Unit nu va mai exista; el va fi substituit de altceva. În ceea ce privește Europa Centrală, nu bănuiam că o largă parte a populației era nemulțumită de schimbările intervenite după 1989 și, bineînțeles, nu aveam un nume pentru această nemulțumire. La epoca respectivă nu auziserăm de populism. Mai mult, nu eram conștienți că lucruri similare celor care începuseră să se întâmple în Polonia interveniseră și în alte țări. La momentul respectiv, nu era vorba nici de președintele Trump, nici de riscul unui Brexit. Acum știm că ne-am înșelat. Aceste tendințe populiste se regăsesc în numeroase țări. Uniunea Europeană însăși și stabilitatea internațională în general sunt puse foarte mult sub semnul întrebării la momentul actual.

În ceea ce privește forțele centrifuge din cadrul UE, aș afirma că ele există cu siguranță și nu sunt localizate în mod exclusiv în jurul Ungariei și al Poloniei; ele sunt prezente și în centrul zonei euro, îndepărtând țările mai bogate din nordul Europei de economiile mai fragile din sud.                                                                                                            

CESE info: În ceea ce privește Conferința privind viitorul Europei, care ar trebui să fie, în opinia dumneavoastră, cel mai important element al activității UE?

N.D.: Elementul cel mai important îl reprezintă cultura cooperării, care se află la antipodul ideii mai vechi conform căreia națiunile individuale au dreptul să urmeze ceea ce francezii numeau „égoisme sacré”, adică egoismul sacru al țărilor individuale, care era, odinioară, norma. Al Doilea Război Mondial a arătat că dreptul de a se comporta în mod egoist și de a urmări, cu orice preț, „interesele naționale” a fost (și este încă) distructiv pentru toți; cultura cooperării în locul egoismului național este cea mai prețioasă realizare a comunității europene. Este limpede că unele guverne și grupuri doresc să revină la urmărirea propriilor interese naționale. Dar sunt profund convins că ele greșesc. Dacă îmi permiteți să folosesc o veche expresie din limba engleză, „Tot înainte laolaltă ori (sfârșim) aparte în ștreang” („if we don't hang together, we'll all hang separately”). Acesta este secretul supraviețuirii mișcării care stă la baza UE și al perioadei îndelungate de pace de care ne-am bucurat până în prezent.

CESE info: Președintele François Mitterrand și cancelarul Helmut Kohl ocupă un loc aparte în istorie, ca două personalități politice majore. În opinia dumneavoastră, există un cuplu de țări care ar putea, în același mod, conduce lupta împotriva egoismului național? Cine ar putea fi lider în UE?

N.D.: Nu, sunt de părere că conducerea UE a fost slabă, acest lucru a devenit evident în timpul pandemiei, care nu a fost bine gestionată în Europa. Rolul de lider al tandemului franco-german a fost, poate, esențial la începutul mișcării europene, în urmă cu 50 de ani. În „Europa celor șase”, Franța și Germania au fost de departe cei mai mari membri – fără a vrea să ofensez Italia – și este firesc ca Franța și Germania, care au condus procesul de reconciliere postbelică, să fi asigurat impulsul inițial necesar pentru acest proiect. Dar acest lucru nu mai este valabil. În prezent, sunt 27 de state membre, și este nevoie de o mai mare coeziune. Este de sperat că rolul de lider va apărea din diverse surse și nu va fi doar franco-german. Existe motive întemeiate să sperăm acest lucru.

Franța este una dintre țările cele mai amenințate de populism. Marine Le Pen avansează, iar Macron nu este foarte puternic din punct de vedere politic. Este puțin probabil ca Franța să fie în măsură să preia controlul. În mod similar, Germania se confruntă cu puternice turbulențe, odată cu ieșirea din scenă a Angelei Merkel. Europa trebuie să își găsească foarte curând o conducere eficace în altă parte. În caz contrar, viitorul va arăta mai degrabă ca o dezbatere de la televiziune decât ca un program de acțiune.

CESE info: Ce credeți despre rolul societății civile în dezbaterea privind viitorul Europei? La 19 aprilie 2021, Comisia Europeană și Parlamentul European au lansat o platformă pentru cetățeni, invitându-i să trimită întrebări cu privire la aspirațiile lor privind viitorul Europei. Ce rol considerați că le poate reveni cetățenilor în această dezbatere?

N.D.: În mod evident, societatea are un rol de jucat, dar ea generează mii de opinii diferite și nu poate niciodată să realizeze, de una singură, acțiuni eficace. Societatea trebuie să fie condusă de lideri politici, care înțeleg temerile și aspirațiile cetățenilor, dar, în absența unei astfel de conduceri, ea însăși cade victimă șarlatanilor și extremiștilor. În mod evident, este benefic să se solicite opiniile cetățenilor, dar jocul politic cere mai mult de atât. Societatea trebuie să fie inspirată și mobilizată de lideri dinamici, de partide, de mișcări și, desigur, de idei pozitive.

CESE info: Care este opinia dumneavoastră despre posibilele rezultate ale Conferinței privind viitorul Europei? Există perspective să se înregistreze progrese în timpul Președinției franceze? Vă amintiți ce s-a întâmplat în urma Convenției europene din 2002-2003, prezidată de președintele Giscard d’Estaing, care a elaborat o Constituție europeană respinsă scurt de Franța și de Țările de Jos în 2005?

N.D.: Sunt istoric, nu citesc în stele. Nu pot prezice ce se va întâmpla în viitor, dar, în general, conferințele nu sunt instanțe decizionale, cu excepția cazului în care este vorba despre conferințe cu caracter executiv, precum cele de la Yalta sau Potsdam, care au luat decizii internaționale importante. Majoritatea conferințelor au rolul de a da tonul, de a stabili climatul politic, atmosfera, de a-i motiva sau, dimpotrivă, a-i descuraja pe participanți. Să sperăm că o conferință de calitate va îmbunătăți starea de spirit generală și va încuraja responsabilii politici să acționeze. Dar conferințele în sine duc rareori la un astfel de rezultat.

Îmi amintesc bine de dl Giscard d'Estaing. (Era originar dintr-un sat din Auvergne unde aveam prieteni buni.) Dar poate fi pus eșecul Constituției UE pe seama Convenției? Cauzele sunt mult mai ample. Unele persoane nu și-au făcut datoria.

EESC info: La 1 mai am sărbătorit cea de-a 17-a aniversare a extinderii UE, 10 noi state membre s-au alăturat UE, urmate de 3 altele, ceva mai târziu. La 17 ani de la aderarea lor, ce părere aveți despre această evoluție?

N.D.: Această mare extindere a adus cu sine o serie de așteptări, și anume că pacea și prosperitatea – de care Europa de Vest se bucurase în ultimii 30-40 de ani – aveau să se extindă către celălalt capăt al continentului – și, din numeroase punct de vedere, acest lucru s-a și întâmplat. Și este foarte greu de crezut că unele țări care au votat pentru extindere, pentru aderarea la UE cu un sprijin masiv din partea populației, au astăzi guverne cu convingeri complet opuse. Vorbeam mai devreme despre cultura cooperării, care este antiteza egoismului național. Ei bine, această lecție nu a fost învățată de toată lumea.

EESC info: În calitate de cetățean britanic, în prezent locuiți într-o țară terță. Ce învățăminte poate desprinde Europa de pe urma Brexitului?

N.D.: Mi-aș dori să vă pot răspunde. În opinia mea, Brexitul a fost o greșeală imensă și va distruge, probabil, țara în care m-am născut. Întâmplarea face că sunt și cetățean polonez, iar soția mea este poloneză. Așadar, avem o dublă perspectivă asupra lucrurilor. Așa cum le spun întotdeauna prietenilor mei polonezi, poate că situația din Polonia este proastă, dar nu este la fel de încărcată de amenințări ca cea din Marea Britanie. Polonia nu se va dezintegra într-un viitor apropiat, dar cu Regatul Unit se va întâmpla probabil acest lucru. Cu câteva zile în urmă, am ținut o prelegere online pentru un public din orașul Armagh din Irlanda de Nord; traiectoria este foarte clară: tendința Irlandei de Nord este de a se îndrepta către unificarea cu Republica Irlanda. Brexitul a distrus uniunea cu UE, dar distruge și uniunea Angliei cu Irlanda de Nord și Scoția și, în timp, cu Țara Galilor. Brexitul a fost determinat de la început de naționalismul englezesc egoist și va avea ca rezultat o Anglie mai săracă și mai slabă, privată de sprijinul celorlalte națiuni vecine de pe insulele noastre. Fără coeziune, totul se duce de râpă. Opinia mea este că toate aceste mișcări populiste „își taie craca de sub picioare”, cum s-ar spune, pregătindu-și singure un scenariu catastrofal. În prezent, nu reușesc să văd în ce direcție se îndreaptă UE. Tot ceea ce pot să afirm este că se confruntă cu numeroase probleme. Înainte de Brexit, Regatul Unit și UE se luau la întrecere către prăpastie. În urma Brexitului, îmi este limpede că Regatul Unit câștigă această tristă întrecere: este puțin probabil ca UE să se prăbușească înainte de Regatul Unit. De pe insula pe care mă aflu, invidiez Europa, căci problemele ei sunt mai puțin acute decât ale noastre.

EESC info: Putem învăța din modul în care președintele Joe Biden gestionează schimbări rapide și lansează reforme în Statele Unite? Credeți că acest lucru ar putea avea consecințe pentru UE?

N.D.: Ei bine, da. Înfrângerea electorală a lui Donald Trump a fost cea mai mare lovitură pe care populismul a primit-o în ultimii zece ani. Trump era liderul global al populiștilor; idolul anumitor regimuri din Europa, care admirau modul în care califica și descalifica ordinea existentă; și a pierdut. Biden a intrat în scenă și se descurcă surprinzător de bine. A trecut puțin timp și este dificil de spus dacă va obține succese majore sau nu. Îi doresc să izbândească. După cum știți, lumea occidentală, Europa și America de Nord, constituie un singur bloc din punct de vedere al politicii și al civilizației, iar Statele Unite sunt cea mai mare și mai puternică țară din acest bloc. Ceea ce se întâmplă în America are repercusiuni asupra noastră.

 CESE info: O ultimă întrebare, la ce proiecte lucrați în prezent? O nouă carte?

N.D.: Întotdeauna lucrez la o nouă carte. Pot menționa chiar două cărți. Una dintre ele va fi publicată în câteva zile la editura Penguin Books din Londra; este vorba despre o biografie a regelui George al II-lea, o „istorie continentală” a acestui monarh britanic care a domnit în perioada 1727-1760 și pe care eu îl numesc „George Augustus”. A fost suveranul unui stat compus din trei părți, Regatul Marii Britanii, Regatul Irlandei și Electoratul din Braunschweig-Lüneburg, din Germania, cunoscut sub numele de Hanovra. Pe lângă rege britanic, a fost un important principe elector al Sfântului Imperiu Roman și a guvernat timp de mulți ani, în epoca în care Marea Britanie a devenit atât cea mai mare putere navală la nivel mondial, cât și principala promotoare a comerțului cu sclavi. Majoritatea cetățenilor britanici nu știu că un monarh britanic putea fi, în același timp, guvernatorul unui stat situat pe continent. Așa că am scris această scurtă carte, care va da, probabil, naștere unor dezbateri aprinse.

Acum că am încheiat cartea dedicată lui George Augustus, îmi voi consacra timpul încheierii unei istorii a Galiției austro-ungare, unul dintre „regatele dispărute”, care au încetat să mai existe. Galiția, al cărei teritoriu se află, în prezent, în parte în Polonia și în parte în Ucraina, a fost locuită înainte de 1918 de trei mari comunități de polonezi, ucraineni și evrei. Însă, după dezmembrarea sa, memoria sa a fost denaturată de prejudecăți naționale. Polonezii scriu despre ea ca și cum ar fi fost o regiune poloneză, ucrainenii ca și cum ar fi fost înainte de toate ucraineană, iar istoricii evrei lasă impresia că Galiția era o planetă evreiască distinctă. În opinia mea, Galiția istorică poate fi imaginată și reconstruită cu precizie numai prin combinarea tuturor celor trei elemente în context austriac. Ca atare, încerc să obțin efectul dorit prin utilizarea a numeroase surse și scrieri contemporane.

EESC info: Vă mulțumesc mult.

N.D.: Și eu vă mulțumesc. A fost o plăcere!