Laure Batut: Teamă, reziliență și apoi?

În primul moment, teamă și stupoare

Frica, frica adevărată. Cea care a oprit totul, care, la bilanțul funebru din fiecare seară, a făcut să ne tremure inima pentru cei apopiați, foarte tineri sau foarte în vârstă, foarte vulnerabili. Cea care ne reamintește că neantul este aproape, în așteptare.

Stupoarea a venit din constatarea faptului că serviciile de sănătate centrale franceze nu erau pregătite, personalul medical din prima linie și cetățenii, toți duceau lipsa mijloacelor de bază pentru a se proteja, pentru a da îngrijiri. Stupoare, de asemenea, să vezi cum într-o țară întreagă precum Franța, inclusiv în teritoriile sale de peste mări, mașinăria activităților umane se oprește într-o clipă, cum se golesc orașele și școlile, după o iarnă întreagă în care s-a ieșit în stradă pentru a protesta în mod legitim.

Lumea, încă mai globalizată de pandemie, s-a fragmentat prin măsurile de izolare într-o multitudine de individualități solitare. Pandemia a făcut să crească toate distanțele.

Intervenția statului

Serviciile publice, în special cele din domeniul sănătății, au misiunea de a face ca viața să câștige; treptat, acestora li s-a pus la dispoziție logistica necesară, unele măsuri fiind luate de dragul spectacolului, cum a fost transferul câtorva bolnavi cu trenul sau elicopterul, în timp ce clinicile private, gata să intervină, nu erau solicitate.

Întreprinderile care asigură servicii vitale au fost ajutate de stat să-și îndeplinească misiunea de a menține condițiile de trai – aprovizionare, curățenie etc.

Însă angajații din aceste sectoare n-au beneficiat în aceeași măsură de măsuri de protecție împotriva virusului și nu au primit sistematic răsplata cuvenită.

Reziliența

Reziliența s-a manifestat prin restabilirea unor legături, a profesorilor cu elevii, prin rețele, telefon, radio, televizor, mass-media, legături esențiale și ludice: trebuia să ne ocupăm timpul, să-l gestionăm, să lucrăm. De la ferestrele caselor, oamenii i-au aplaudat pe lucrătorii din spitale în fiecare seară la ora opt; statul însă nu le-a acordat toată recunoașterea cuvenită.

Oamenii și-au descoperit capacitatea de a inventa metode de lucru. Munca la distanță, care era uneori refuzată unora dintre angajați, s-a extins cu toată viteza. Părinții, mai ales mamele, au fost puși în situația de a asuma două ocupații: propria meserie și cea de profesor.

Rolul de intermediere a sindicatelor între angajați, angajatori și guvern le-a legitimat încă o dată acțiunea la nivel național. Să sperăm că acestea vor fi nu doar auzite, ci și ascultate.

Europa

Primele declarații de la nivel european, cele ale Comisiei, au produs, la rândul lor, stupoare.

Se anunța mai mult decât un plan Marshall. Ce gură de aer pentru relansare! Dar guvernele și Parlamentul au găsit rapid motivele de amânare pe care le știm,

deși multe magazine mici din țară – puțini angajați, puține lichidități – au dat deja faliment, mici restaurante au fost vândute în pierdere de tinerii lor proprietari care abia începuseră o afacere. Băncile sunt absente. Angajații au dreptul să primească indemnizații de șomaj parțial până în luna septembrie, dar după aceea? În pofida ajutoarelor primite din partea statelor, mari întreprinderi, cum ar fi Air France-KLM (7 miliarde EUR primite de la Țările de Jos și Franța) și Airbus își reduc scandalos personalul. Și toate acestea, în condițiile în care 700 000 de tineri intră la sfârșitul acestei veri pe piața forței de muncă.

Cum va ziua de mâine?

Ziua de mâine începe să semene din ce în ce mai mult cu cea de ieri. În primul rând, deoarece virusul este încă prezent. În al doilea rând, pentru că reformele, în curs de aplicare „înainte”, se vor întoarce „după”, în timp ce piața muncii din Franța nu le dorește. Guvernul asigură cetățenii că impozitele nu ar trebui să finanțeze scăderea PIB-ului cu 13%; dar lanțul de concedieri și creșterea prețurilor au continuat în această vară – energia, transporturile, fructele și legumele etc.

În lumina învățămintelor desprinse din criză, organizarea muncii va evolua. Munca la distanță, pe platforme, prin videoconferințe, va avea nevoie de reglementări care nu există încă. După reziliență, este nevoie de vigilență. Oare criza ne va arăta încă o dată că cei mai puternici din punct de vedere economic se descurcă mai bine și că cei mai puțin avuți suferă din ce în ce mai mult? În regiunea pariziană, cel mai mare număr de bolnavi s-a înregistrat în departamentul cel mai sărac. Din păcate, nimic nou sub soare.