Comisia Europeană va prezenta în curând un pachet de reforme legislative privind obligațiile de raportare ale întreprinderilor, cunoscut ca „pachetul Omnibus”.  Pachetul urmărește să simplifice și să raționalizeze reglementările în materie de sustenabilitate, astfel încât obligațiile de raportare să devină mai simple pentru întreprinderi. Anunțarea sa în noiembrie a trimis unde de șoc în toată Uniunea Europeană, generând numeroase dezbateri și reacții ale diverselor grupuri. Organizațiile societății civile (OSC), sindicatele, întreprinderile, investitorii, juriștii și mediul universitar și-au exprimat cu toții îngrijorarea legată de posibilitatea ca pachetul Omnibus să conducă la dereglementare, îndemnând Comisia să protejeze aceste instrumente, mai degrabă decât să le slăbească.  Andriana Loredan, reprezentantă a Coaliției europene pentru justiție corporativă (ECCJ), explică ce este în joc și de ce anumite organizații ale societății civile, precum ECCJ, se opun pachetului Omnibus.

Competitivitatea este utilizată ca pretext pentru a dereglementa legislația foarte necesară în materie de sustenabilitate

Pachetul Omnibus se axează pe trei instrumente esențiale în materie de sustenabilitate aflate în centrul Pactului verde european, și anume Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea (CSRD), Directiva privind diligența necesară a întreprinderilor în materie de durabilitate (CSDDD) și Regulamentul privind taxonomia. Acest pachet este rezultatul direct al schimbării de strategie a noii Comisii, care a început cu publicarea raportului lui Mario Draghi, intitulat Viitorul competitivității europene, în septembrie 2024. Raportul Draghi atribuie parțial stagnarea piețelor UE unor sarcini de reglementare excesive pentru întreprinderi, ignorând totodată prea ușor alți factori-cheie, cum ar fi inflația prețurilor la petrol, gaze și alimente determinată de speculațiile întreprinderilor multinaționale. Potrivit raportului Draghi, cadrul UE de raportare privind durabilitatea și diligența necesară este o sursă majoră de sarcină impusă de reglementare. Fără dovezi care să coreleze legislația în materie de durabilitate cu lipsa percepută a competitivității UE, această perspectivă restrânsă a devenit un pretext pentru a elimina, eventual, în întregime legislația privind sustenabilitatea.

Prin acest pachet specific Omnibus, Comisia urmărește să simplifice unele dintre cele mai importante instrumente adoptate recent pentru a aborda impactul întreprinderilor mari asupra oamenilor și a mediului. Printre acestea se numără CSDDD, care a fost adoptată abia anul trecut și nu a fost încă pusă în aplicare.

Orice discuție privind conținutul pachetului Omnibus rămâne speculativă pentru moment. Cu toate acestea, unul din cele mai semnificative riscuri asociate cu pachetul Omnibus este ca instrumentele legislative privind sustenabilitatea să fie repuse în discuție, ceea ce ar putea duce la renegocierea unor dispoziții esențiale (cum ar fi răspunderea civilă sau planurile de tranziție climatică în cadrul CSDDD). ECCJ se opune cu fermitate să fie redeschisă discuția legată de legislația convenită anterior privind durabilitatea, deoarece o astfel de decizie ar spori incertitudinea în materie de reglementare, ar afecta respectarea de către întreprinderi a drepturilor omului și a mediului și i-ar penaliza pe operatorii de avangardă.

Influența disproporționată a întreprinderilor în contextul unui proces de consultare deficient

Comisia a anunțat pachetul Omnibus și și-a elaborat propunerea cu o lipsă totală de transparență și fără a ține seama de dreptul primar al UE sau de propriile sale norme procedurale.

Comisia intenționează să-și prezinte inițiativa Omnibus într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce nu permite evaluarea adecvată a impactului și o consultare publică corespunzătoare. Această abordare este incompatibilă cu dreptul de a participa la procesele decizionale ale UE, un principiu democratic protejat de legislația UE, și contravine propriilor Orientări ale Comisiei privind o mai bună legiferare, care necesită consultarea amplă și transparentă a părților interesate în cursul procesului de elaborare a politicilor sale.

În schimb, în februarie 2025, Comisia a organizat un fel de consultare, o așa-numită „verificare a realității”, cu un grup mic și selectiv de părți interesate, în principal întreprinderi mari și asociații de întreprinderi. Multe din aceste întreprinderi se confruntă în prezent cu acțiuni în justiție pentru încălcarea drepturilor omului sau a normelor ecologice în propriile operațiuni sau în cadrul propriului lanț valoric. Astfel, ele au un interes legitim să slăbească legislația privind sustenabilitatea, în detrimentul lucrătorilor, al comunităților locale și al climei. În plus, reprezentarea disproporționată a marilor întreprinderi a contrastat puternic cu subreprezentarea societății civile. Organizațiile societății civile, sindicatele și întreprinderile mici au fost reprezentate doar simbolic, în timp ce victimele abuzurilor corporative și întreprinderile care pledează pentru reglementări în materie de sustenabilitate au fost complet excluse din dialog.

Pachetul Omnibus: o posibilă amenințare pentru politicile climatice ambițioase

Președinta Ursula von der Leyen și comisarul Valdis Dombrovskis, care supraveghează întregul demers de simplificare, par să se alinieze la agenda celor mai mari și mai puternice corporații. Principalii parteneri ai Comisiei în timpul așa-numitei verificări a realității au inclus mai ales întreprinderile ale căror activități comerciale contribuie semnificativ la schimbări climatice și care au un interes în reducerea obligațiilor în materie de climă, cum ar fi întreprinderile din sectorul petrolului, gazelor, petrochimic, al autovehiculelor și din sectorul financiar. Dată fiind actuala criză climatică și impactul său negativ asupra oamenilor și a mediului, acest lucru stârnește teama că pachetul Omnibus ar putea reprezenta un regres pentru politicile climatice.

Prioritatea Comisiei ar trebui să fie punerea în aplicare, mai degrabă decât dereglementarea

Dacă este efectiv preocupată de competitivitate, de reducerea sarcinii de reglementare, de drepturile omului și de justiția climatică, Comisia ar trebui să analizeze cum poate pune în aplicare eficient instrumente de durabilitate. Acest lucru se poate realiza cu ușurință prin elaborarea de orientări care să sprijine întreprinderile și autoritățile statelor membre, astfel cum se specifică în CSDDD, și prin dezvoltarea finanțării și a consolidării capacităților. Această abordare ar răspunde criticilor formulate în raportul Draghi cu privire la lipsa de orientări care să faciliteze aplicarea legislației UE în materie de sustenabilitate.

În ultimă analiză, rescrierea secretă a reglementărilor esențiale în materie de durabilitate în spatele ușilor închise, împreună cu unele din cele mai mari corporații din lume, nu este chiar calea către obținerea unei competitivități reale. 

Andriana Loredan este responsabilă de politici în cadrul Coaliției europene pentru justiție corporativă (ECCJ) și, încă de la publicarea propunerii pentru prima dată în 2022, a participat la promovarea Directivei privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor. Anterior, a lucrat pentru organizația Anti-Slavery International, pe tema afacerilor și a drepturilor omului din perspectiva muncii forțate.