European Economic
and Social Committee
Nu putem ieși din criză fără stimularea investițiilor publice și private, arată CESE
Luând în considerare impactul social și economic dezastruos al crizei provocate de pandemia de COVID-19, CESE a prezentat două avize cu punctele sale de vedere despre actuala criză economică și perspectivele de redresare în UE.
Pe de o parte, Comitetul consideră că propunerile Comisiei privind planul „Next Generation EU” sunt atât binevenite, cât și oportune. Orice întârziere nejustificată în aprobarea și punerea în aplicare a planului riscă să submineze grav redresarea economică a UE.
Pe de altă parte, membrii CESE avertizează că statele membre trebuie să stimuleze investițiile publice și să genereze sinergii cu investițiile private: clauza derogatorie din Pactul de stabilitate și de creștere și o flexibilitate maximă în aplicarea normelor privind ajutoarele de stat ar trebui să se aplice cel puțin până când se va realiza o redresare economică generalizată, iar șomajul va scădea semnificativ.
În termeni generali, UE are nevoie de o mutație către o guvernanță economică axată pe prosperitate și bazată pe solidaritate: revenirea la austeritate ar submina orice beneficii ale inițiativei „Next Generation EU”.
Philip von Brockdorff, raportorul avizului privind Strategia anuală privind creșterea durabilă pentru 2020, a declarat: „CESE consideră că strategia reprezintă o oportunitate pentru a face ca modelul economic dominant să devină mult mai rezilient și mai sustenabil, acordând o pondere egală obiectivelor economice și celor sociale.”
Judith Vorbach, coraportoare a avizului Recomandare privind politica economică a zonei euro, a subliniat: „Pentru a reduce la minimum și a evita efectele grave ale pandemiei de COVID-19 și ale schimbărilor climatice, CESE recomandă o guvernanță economică axată pe prosperitate, intensificarea investițiilor în creșterea durabilă, punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale și reformarea politicilor fiscale.”
Cele două avize, adoptate în sesiunea plenară din octombrie 2020, reprezintă contribuția CESE la viitorul pachet al Comisiei Europene privind semestrul de toamnă și la discuțiile interinstituționale care vor urma. Citiți aici întregul comunicat de presă. (na)