Cillian Lohan, vicepreședintele CESE pentru comunicare

Îmi spun adesea că, dacă lucrurile merg prea ușor, înseamnă că nu sunt destul de ambițios. Și totuși, obiectivul nostru atunci când creăm sisteme funcționale este să ne asigurăm că lucrurile merg ușor, funcționează eficient și lin. Eu fac distincția între procese, care trebuie să fie simple, și conținut, care trebuie să ne pună în fața unor provocări.

Dintotdeauna mi-a plăcut să aduc munca mea la CESE la limita provocărilor, ca apoi să descopăr că, tocmai în acel punct, găsesc soluții valoroase.

Când mi-am preluat primul mandat de membru, procesele și metodele de lucru erau derutante: de la a găsi sala de ședință, până la a afla pe ce buton să apăs pentru a lua cuvântul.

Pentru orice membru nou poate dura câteva ședințe până se obișnuiește, însă prin repetiție lucrurile devin familiare. Și, desigur, pauzele de cafea și conversațiile de pe hol sunt surse prețioase de cunoștințe și informații despre mersul lucrurilor!

Acest mandat a început altfel, fără toate acele mijloace obișnuite care ne ajută să găsim punctele de reper în noul mediu. Nu este clar nici măcar cine a revenit și cine nu mai este prezent. Nu este ușor pentru noii membrii să se regăsească în modul de funcționare al CESE și să-i înțeleagă dinamica.

Ne-am dat seama că putem funcționa de la distanță, dar, în același timp, am ajuns să apreciem avantajul de a ne vedea față în față. Doresc să mulțumesc personalului tehnic al Comitetului nostru. De pe o zi pe alta, au ajuns în prim plan ca lucrători esențiali, care au facilitat continuarea activității noastre.

S-au îngrijit ca procesul să se desfășoare lin și eficient și ne-au înlesnit accesul la acest nou mod de lucru.

Vreau să cred că munca la distanță, conectarea din biroul de acasă, din bucătărie sau din sufragerie ne-a apropiat într-un fel. Ne-a reamintit că suntem cu toții doar oameni care încearcă să lucreze în acest mediu cât mai bine posibil.

Știu că atunci când vom umple din nou sălile din clădirea JDE, vom face acest lucru cu o nouă apreciere și, să sperăm, cu mai multă empatie unul față de celălalt, făcând eforturi să contribuim în mod semnificativ la lucrările Uniunii Europene.