Text redactat de Grupul „Diversitate Europa” al CESE

La 22 iunie, Grupul „Diversitate Europa” a organizat o conferință pe tema Organizațiile societății civile din Europa în ajutorul refugiaților și migranților, cu participare la fața locului sau de la distanță

Evenimentul și-a propus să ilustreze rolul central al organizațiilor societății civile și provocările cotidiene cu care se confruntă în acțiunile de sprijinire a refugiaților și migranților. Conferința s-a străduit, de asemenea, să readucă în atenția responsabililor politici această problemă și să ofere un forum de discuții între societatea civilă și instituțiile UE, în special în contextul procesului de redresare și reconstrucție a UE după criza generată de COVID‑19.

În primul grup de dezbatere, organizații ale societății civile din patru țări (Grecia, Italia, Cehia și Suedia) au fost invitate să își prezinte experiența practică în materie de sprijinirea refugiaților și migranților care traversează Europa în momentul sosirii și în integrarea acestora în statele membre ale UE.

În grupul al doilea, dl Michael Shotter, directorul DG Migrație și Afaceri Interne și dl Erik Marquardt, membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (Grupul Verzilor/ALE, Germania) au reprezentat Comisia Europeană și Parlamentul European. Dna Rossella Nicoletti (EUROCITIES), membră a Biroului, a reprezentat Forumul european privind migrația.

Dl Pavel Trantina, vicepreședinte al Grupului „Diversitate Europa”, a rezumat discuțiile primului grup, menționând, printre provocările cu care se confruntă aceste organizații în activitatea de zi cu zi, lipsa de respect față de refugiați și organizațiile care îi ajută, infrastructura inadecvată, sprijinul educațional și psihologic insuficient, lipsa unor orientări clare din partea statelor membre și birocrația excesivă. Lipsa finanțării și rețelele de introducere ilegală de persoane de la frontiere se numără, de asemenea, printre principalele obstacole cu care se confruntă organizațiile societății civile.

Dl Séamus Boland, președintele ales al Grupului Diversitate Europa, a încheiat conferința, subliniind costul uman ridicat al migrației către Europa și importanța coeziunii sociale, a respectării demnității acestor persoane și a manifestărilor de solidaritate.

Președintele ales a declarat că Grupul „Diversitate Europa” își va continua activitatea pe acest subiect și va coopera cu instituțiile UE și statele membre pentru a aborda problemele ridicate de organizațiile societății civile active în acest domeniu.

Mai multe informații pe pagina internet a evenimentului. (jk)