Ediția din 2024 a Zilei europene a consumatorului a abordat tema Provocări legate de apă: explorarea perspectivelor consumatorilor – Dezvoltarea Pactului albastru al UE. Evenimentul a subliniat necesitatea unei gospodăriri durabile a apei, a îmbunătățirii infrastructurii și a educației consumatorilor pentru a se asigura că apa rămâne accesibilă pentru toți europenii.

Ediția din 2024 a Zilei europene a consumatorului a abordat tema Provocări legate de apă: explorarea perspectivelor consumatorilor – Dezvoltarea Pactului albastru al UE. Evenimentul a subliniat necesitatea unei gospodăriri durabile a apei, a îmbunătățirii infrastructurii și a educației consumatorilor pentru a se asigura că apa rămâne accesibilă pentru toți europenii.

Astfel cum a rezultat în urma Zilei europene a consumatorului, organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE) la 9 decembrie, prețul apei urmează să crească cu 25 % până în 2030, iar UE va trebui să investească peste 250 miliarde EUR pentru a răspunde nevoilor Europei în materie de apă și pentru a construi o societate în care toată lumea să aibă acces la apă curată, la prețuri abordabile.

Apa devine o resursă limitată, chiar și în Europa: 30 % dintre europeni se confruntă cu stres hidric cel puțin o dată pe an. Aceasta înseamnă că consumatorii, care, în general, încă consideră că apa este o resursă inepuizabilă, vor trebui să își schimbe comportamentul pentru a o utiliza mai eficient, atât prin conștientizarea mai bună a amprentei lor de apă, cât și prin utilizarea unor tehnologii inteligente de economisire a apei.

Cu toate acestea, principalii poluatori ar trebui, de asemenea, să plătească prețul și să nu lase consumatorii să suporte cheltuielile lor ascunse.

Având în vedere că sunt necesari 15 000 de litri de apă pentru a produce doar un kilogram de carne și 8 000 de litri pentru a produce o pereche de blugi, marii consumatori de apă (cum ar fi industria prelucrătoare și, în special, agricultura, care reprezintă 72 % din totalul prelevărilor de apă) vor trebui, de asemenea, să suporte costul impactului lor asupra mediului și să investească în instalații de producție mai bune.

„Apa ar trebui considerată un element fundamental al viitoarelor inițiative politice emblematice ale Comisiei Europene. Am dori ca noua coaliție privind apa să fie lansată, pentru a contribui la punerea în aplicare a Pactului albastru european, iar în prezent, lucrăm la crearea Platformei părților interesate privind Pactul albastru european”, a declarat Milena Angelova, raportoarea avizului CESE pe tema „Consumul eficient de apă și sensibilizarea consumatorilor cu privire la amprenta lor de mediu în privința apei”. Ea a subliniat importanța Pactului albastru al UE ca inițiativă-cheie a CESE, o „instituție cu rol de pionier a UE” în ceea ce privește aspectele legate de apă.

În discursul său programatic, Gaetano Casale, directorul Biroului de legătură al IHE DELFT Institute for Water Education, a declarat că apa este încă subevaluată în Europa. În opinia sa, în prezent, este absolut esențial să se adopte o abordare durabilă a apei. El solicită o mai bună sensibilizare cu privire la costurile de mediu, la provocările cu care se confruntă populația mondială în creștere și la schimbările climatice.

„Aș fi bucuros dacă noi toți - cetățenii, guvernele, agențiile, oamenii de știință, industria și legiuitorii - am valorifica această ocazie unică și am face un mare salt înainte pentru a pregăti pentru viitor una dintre cele mai valoroase resurse de care dispunem, apa - din sol, din mare și din atmosferă”, a declarat Hildegard Bentele, raportoarea din umbră a Parlamentului European pentru Directiva-cadru privind apa. (ll)

În cadrul sesiunii sale plenare din 5 decembrie de la Bruxelles, CESE a organizat o dezbatere pentru a sărbători Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap și, totodată, spiritul olimpic. 

În cadrul sesiunii sale plenare din 5 decembrie de la Bruxelles, CESE a organizat o dezbatere pentru a sărbători Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap și, totodată, spiritul olimpic. 

CESE a sărbătorit atât Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap, cât și spiritul olimpic, invitând personalități din lumea sportului paralimpic – inclusiv campionul paralimpic belgian Joachim Gérard.

În deschiderea sesiunii, președintele CESE, Oliver Röpke, a declarat: „Această dezbatere subliniază necesitatea urgentă de a aborda decalajul în materie de ocupare a forței de muncă cu care se confruntă persoanele cu handicap. În pofida cadrelor juridice existente, mult prea multe persoane sunt excluse de pe piața forței de muncă din cauza obstacolelor persistente. CESE solicită să se ia măsuri pentru a crea locuri de muncă favorabile incluziunii, pentru a elimina obstacolele sistemice și pentru a asigura egalitatea de șanse pentru toți. O Europă cu adevărat favorabilă incluziunii nu trebuie să lase pe nimeni în urmă.”

 

Joachim Gérard, campion belgian de tenis în scaun cu rotile, a declarat în cadrul sesiunii plenare că, atunci când a început să joace tenis, a fost adesea întâmpinat cu reacții de surprindere, și chiar cu proteste, imputându-i-se că „strică terenul” cu scaunul său cu rotile. „În ultimii 10 ani, am înregistrat progrese uriașe în ceea ce privește rolul persoanelor cu mobilitate redusă în lumea sportului. Am participat la un număr mare de turnee de tenis de Grand Slam în întreaga lume și, grație acestor competiții și Jocurilor Paralimpice, am sentimentul că sunt din ce în ce mai acceptat ca sportiv de nivel înalt. Nu numai ca sportiv paralimpic, ci și ca sportiv de nivel înalt.”

Anne d’Ieteren, președinta Federației belgiene francofone pentru sportul persoanelor cu handicap (La Ligue Handisport Francophone), a subliniat că, în pofida succeselor mari demonstrate cu ocazia Jocurilor Paralimpice, există încă multe obstacole în viața de zi cu zi a persoanelor cu handicap. „Un număr semnificativ de instalații sportive le sunt încă inaccesibile, având spații de parcare inadecvate sau nefiind proiectate în mod corespunzător. Aceste probleme pot părea minore, dar efectul lor cumulativ poate exclude aceste persoane și descuraja participarea lor”, a precizat ea.

Aurel Laurențiu Plosceanu, vicepreședintele CESE responsabil cu comunicarea, le-a urat bun venit dlui Gérard și dnei d’Ieteren și a afirmat că „Prezența și palmaresul lor ne reamintesc cât de mult excelența atletică poate fi o sursă de inspirație pentru toți cei care se străduiesc să-și valorifice pe deplin potențialul, demonstrând totodată rolul esențial pe care îl joacă persoanele cu handicap în societatea noastră și, în special, în lumea sportivă”.

Christophe Lefèvre, președintele Grupului permanent privind drepturile persoanelor cu handicap din cadrul CESE, a pledat în favoarea instituirii unui mecanism european de accesibilitate dotat cu indicatori în materie, care să acopere domenii precum locuințele durabile, sportul, justiția și educația, în timp ce Pietro Vittorio Barbieri, membru al acestui grup permanent, a adăugat că „este esențial ca toate persoanele cu handicap care trăiesc în Europa să aibă acces la sport și educație, astfel încât să beneficiem cu toții de aceleași privilegii în cadrul societății”. (lm)

La 13 decembrie 2024, CESE, Fondul European pentru Democrație (FED) și Clubul de presă din Belarus au organizat, în comun, un seminar privind rolul mass-mediei independente belaruse în promovarea unei societăți reziliente și democratice. Fiind singura sursă de informații pentru populația țării, mass-media independentă belarusă trebuie sprijinită financiar și implicată în parteneriate cu mass-media occidentală pentru a menține Belarus printre prioritățile actualității internaționale.

 

La 13 decembrie 2024, Comitetul Economic și Social European (CESE), Fondul European pentru Democrație (FED) și Clubul de presă din Belarus au organizat, în comun, un seminar privind rolul mass-mediei independente belaruse în promovarea unei societăți reziliente și democratice. Fiind singura sursă de informații pentru populația țării, mass-media independentă belarusă trebuie sprijinită financiar și implicată în parteneriate cu mass-media occidentală pentru a menține Belarus printre prioritățile actualității internaționale.

 

Participând la inițiativa „Zilele Belarusului” (9-13 decembrie 2024), organizată de Serviciul European de Acțiune Externă și de Direcția Generală Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei, CESE și-a demonstrat angajamentul ferm față de un Belarus democratic, care respectă drepturile omului și libertatea de exprimare.

În deschiderea evenimentului, președintele CESE, Oliver Röpke, a declarat: „Mass-media independentă reprezintă coloana vertebrală a unei societăți libere și democratice. Astăzi, ca parte a Zilelor Belarusului, ne reafirmăm solidaritatea cu poporul belarus și lupta curajoasă a acestuia împotriva dezinformării și a opresiunii”.

Directorul executiv al FED, Jerzy Pomianowski, a subliniat: „Rezultatul alegerilor din 26 ianuarie este deja prestabilit, iar regimul va încerca să intre într-o nouă etapă, să se legitimeze pe scena internațională și să facă uitată opresiunea. Totuși, mass-media belarusă independentă pare să reușească să mențină dialogul cu publicul său”.

Hanna Liubakova, jurnalistă independentă aflată în exil, care a fost condamnată în lipsă la 10 ani de închisoare pe baza a patru acuzații penale, își exprimă bucuria că poporul belarus este motivat să rămână informat și să aibă acces la mass-media independentă, subliniind că 50 % din traficul de pe site-urile web belaruse gestionate din străinătate este generat de cititori din țară. Ea a confirmat că până la 90 % din publicul platformei de comunicare socială se află în Belarus. „Mass-media independentă din Belarus este cel mai bun antidot împotriva propagandei lui Lukașenko și a Kremlinului”, a adăugat ea.

Natalia Belikova, care lucrează pentru Clubul de presă din Belarus, a declarat că scopul urmărit de guvern cu noua campanie de propagandă este de a redefini sensul alegerilor, încercând să creeze un sentiment de unitate între cetățeni și încurajându-i să dea dovadă de patriotism. „Prin astfel de tactici se încearcă schimbarea percepției întregii populații cu privire la ce este democrația”, a declarat dna Belikova.

Seminarul s-a încheiat cu proiecția filmului artistic Under the Grey Sky („Sub cerul de plumb”), inspirat de povestea adevărată a lui Katsyaryna Andreeva, jurnalistă belarusă aflată în închisoare, la care a participat și regizoarea filmului, Mara Tamkovich. (mt)

La sesiunea sa plenară din decembrie, CESE a găzduit o dezbatere privind democrația în Africa cu reprezentanți ai Consiliului Economic și Cultural al Uniunii Africane (ECOSOCC al UA). Ambele părți au convenit că societatea civilă este forța motrice a unui parteneriat UE-Africa de succes, bazat pe egalitate, care promovează dialogul civil și social.

La sesiunea sa plenară din decembrie, CESE a găzduit o dezbatere privind democrația în Africa cu reprezentanți ai Consiliului Economic și Cultural al Uniunii Africane (ECOSOCC al UA). Ambele părți au convenit că societatea civilă este forța motrice a unui parteneriat UE-Africa de succes, bazat pe egalitate, care promovează dialogul civil și social.

În cadrul dezbaterii în plen a fost adoptat, de asemenea, avizul „Democrația în Africa – situația actuală și perspective viitoare”. Ce rol poate juca CESE?. Cu această ocazie, CESE și-a reiterat angajamentul de a consolida parteneriatul strategic cu Uniunea Africană, sprijinind inițiativa privind o întreprindere comună care să promoveze valorile democrației, ale dialogului incluziv și ale dezvoltării durabile. La începutul acestui an, CESE și ECOSCOCC UA au semnat un memorandum de înțelegere.

Adresându-se plenului în numele președintelui în exercițiu al ECOSOCC,Khalid Boudali, dl Kyeretwie Osei, șef pentru programe din cadrul Uniunii Africane a ECOSOCC, a declarat: „Jucăm un rol important în consolidarea instituțiilor prin faptul că stabilizăm instituțiile democratice pe întregul continent, arătând că suntem în măsură să instituim o bună guvernanță prin eliminarea și reducerea corupției și prin crearea de spații pentru exprimarea cetățenilor, printre altele. Societatea civilă se află în centrul acestui obiectiv.”

Oliver Röpke, președintele CESE, a subliniat: „Cooperarea cu ECOSOCC a UA este esențială pentru promovarea rolului societății civile în Africa. Societatea civilă ar trebui să participe la procesul decizional și să abordeze și alte provocări, cum ar fi schimbările climatice, dezvoltarea durabilă și migrația”.

În avizul său, CESE abordează aceste provocări și consideră că, împreună cu reprezentanții recunoscuți ai platformelor societății civile africane, poate contribui la promovarea valorilor democratice și a drepturilor omului și la apărarea regimurilor democratice din Africa. 

Carlos Trindade, membru al CESE și raportor al avizului, menționează că abordarea europeană a dezvoltării democrației în Africa ar trebui să se bazeze pe o relație între egali, ținând seama de complexitatea continentului în ceea ce privește dezvoltarea economică, diversitatea și interesele geopolitice.

Sifa Chiyoge Buchekabiri, directoare regională și directoare generală a Alianței Cooperatiste Internaționale - Africa (ICA-Africa), a vorbit despre importanța capacitării femeilor în Africa. „Promovarea emancipării femeilor este esențială, deoarece femeile sunt adesea coloana vertebrală a gospodăriilor lor. Prin urmare, capacitarea femeilor nu reprezintă doar un ajutor individual, ci un atu pentru întreaga comunitate”.

Grupul „Organizații ale societății civile” al CESE

Creșterea nivelului de digitalizare în sectorul construcțiilor și al locuințelor și implicarea actorilor din economia socială în serviciile de furnizare de locuințe pot contribui la abordarea provocărilor actuale legate de accesibilitatea ca preț și durabilitatea locuințelor în Europa. Având în vedere că locuința nu este doar o necesitate, ci și un drept al omului, este nevoie de un răspuns paneuropean la diferitele provocări; aceasta este concluzia unei conferințe recente organizate la CESE. 

Grupul „Organizații ale societății civile” al CESE

Creșterea nivelului de digitalizare în sectorul construcțiilor și al locuințelor și implicarea actorilor din economia socială în serviciile de furnizare de locuințe pot contribui la abordarea provocărilor actuale legate de accesibilitatea ca preț și durabilitatea locuințelor în Europa. Având în vedere că locuința nu este doar o necesitate, ci și un drept al omului, este nevoie de un răspuns paneuropean la diferitele provocări; aceasta este concluzia unei conferințe recente organizate la CESE. 

La 21 noiembrie, Grupul „Organizații ale societății civile” al CESE a organizat conferința pe tema „Protejarea celor mai vulnerabile persoane din Europa prin locuințe durabile și la prețuri accesibile”, în cadrul căreia discuțiile s-au axat pe modul în care UE și statele sale membre ar putea face ca condițiile de locuit în întreaga Europă să fie mai favorabile incluziunii, mai accesibile ca preț și mai durabile.

Séamus Boland, președintele Grupului „Organizații ale societății civile”, a accentuat că accesul la locuințe adecvate constituie un drept al omului care necesită o abordare paneuropeană. El a pus în evidență legătura dintre creșterea prețurilor locuințelor și nivelurile de sărăcie, subliniind că „furnizarea de locuințe accesibile ca preț și durabile este esențială pentru eradicarea sărăciei”.

Dl Boland a subliniat, de asemenea, că „Strategia UE de combatere a sărăciei și planul european privind locuințele la prețuri accesibile propuse de președinta aleasă a Comisiei Europene trebuie să facă parte dintr-o abordare politică transsectorială pentru a pune capăt sărăciei. Această abordare trebuie să implice organizațiile societății civile pe parcursul întregului proces de elaborare, punere în aplicare și monitorizare a soluțiilor. Locuințele durabile trebuie examinate dintr-o perspectivă mai largă, care să includă utilizarea eficientă a resurselor, circularitatea, reziliența, adaptarea și accesibilitatea economică”.

În cadrul manifestării a fost prezentat, de asemenea, noul studiu al CESE privind locuințele durabile la prețuri accesibile în UE, comandat de Grupul „Organizații ale societății civile”. Studiul explorează soluții de politică pentru locuințe durabile și la prețuri accesibile în întreaga UE. Acesta analizează două tendințe emergente: digitalizarea și implicarea actorilor din economia socială în furnizarea de locuințe. Studiul examinează inițiativele inovatoare din șase state membre, evaluând potențialul acestora pentru o aplicare mai largă în întreaga Europă.

Aici puteți afla mai multe despre recomandările de politică pe termen mediu și lung ale studiului CESE.

De asemenea, puteți consulta concluziile și recomandările conferinței.

António Costa, noul președinte al Consiliului European, a dedicat prima sa prezență în cadrul Comitetului Economic și Social European (CESE) prezentării priorităților-cheie pentru UE. El subliniază competitivitatea ca fundament al prosperității Europei, subliniind importanța combinării acesteia cu drepturile sociale pentru a construi un viitor durabil. Președintele CESE, dl Oliver Röpke, a reiterat acest lucru, afirmând: „Competitivitatea trebuie să funcționeze pentru cei mulți, nu doar pentru unii.”

António Costa, noul președinte al Consiliului European, a dedicat prima sa prezență în cadrul Comitetului Economic și Social European (CESE) prezentării priorităților-cheie pentru UE. El subliniază competitivitatea ca fundament al prosperității Europei, subliniind importanța combinării acesteia cu drepturile sociale pentru a construi un viitor durabil. Președintele CESE, dl Oliver Röpke, a reiterat acest lucru, afirmând: „Competitivitatea trebuie să funcționeze pentru cei mulți, nu doar pentru unii.”

Luând cuvântul în sesiunea plenară a CESE la doar câteva zile de la preluarea mandatului, la 1 decembrie, dl Costa a solicitat acțiuni colective urgente. „Suntem pe drumul cel bun. Diagnosticul a fost făcut, avem propuneri ambițioase, dar trebuie să dăm dovadă de voință politică. Trebuie să ne concentrăm pe creștere, locuri de muncă și o Europă socială, astfel încât tânăra generație de astăzi să poată privi înapoi și să spună: acesta a fost momentul în care ne-am asigurat prosperitatea.”

Competitivitatea și reformele adaptate se află în centrul agendei dlui Costa. El propune reînnoirea pieței unice, eliminarea reglementărilor inutile și investiții în competențe și inovare pentru a consolida economia Europei. „Avem nevoie de întreprinderi puternice – nu pentru că sunt mai ieftine, ci pentru că inovează cu idei și cu o forță de muncă calificată”, a declarat el. Dl Costa a solicitat, de asemenea, reforme bazate pe performanță inspirate de NextGenerationEU: „Aceasta este o logică solidă pentru viitor”. El a îndemnat statele membre să abordeze cu deschidere următorul buget al UE.

„Competitivitatea nu se referă doar la obiective economice; este vorba despre crearea de oportunități pentru toți europenii și de promovarea rezilienței”, a declarat dl Röpke. „Creșterea economică trebuie să meargă mână în mână cu progresul social, asigurându-se că nimeni nu rămâne în urmă.”

Dl Costa salută rolul CESE în promovarea dialogului social, numindu-l „modelul european” pentru conectarea cu cetățenii. „Dialogul social ne permite să găsim soluții durabile prin negocieri constante între diferiți reprezentanți ai societăților noastre. Acest lucru este vital, în special în prezent”, a declarat el.

Dezbaterea în plen a abordat principalele preocupări, inclusiv locuințele, migrația și costurile energiei – aspecte identificate de dl Costa drept priorități. Dl Röpke subliniază necesitatea unor soluții practice, subliniind investițiile în educație, recalificare, locuințe la prețuri accesibile și tranziția verde. „CESE este pe deplin angajat să facă auzită vocea societății civile în procesul de construire a unei Europe favorabile incluziunii, reziliente și pregătite pentru provocările viitorului.” (gb)

În acest număr:

  • Asigurarea unui sprijin financiar echitabil pentru entitățile din economia socială în cadrul normelor UE, de Guiseppe Guerini
  • Proiecția filmului belarus Under the Grey Sky („Sub cerul gri”) la CESE – interviu cu regizoarea Mara Tamkovich
  • Noul pact privind migrația și azilul ar putea pune la încercare proiectul european, de Camille le Coz, Institutul pentru politici în domeniul migrației Europa
  • Morminte anonime la granițele externe ale Europei, de Barbara Matejčić
  • Refugiații sirieni:

    Abordarea UE cu privire la returnările în Siria – un punct de cotitură al politicii în domeniul migrației, de Alberto-Horst Neidhardt, Centrul European de Politici (EPC)

    Țările UE nu trebuie să oblige refugiații sirieni să se întoarcă în actualul context de stabilitate, de Jean-Nicolas Beuze, UNHCR

Reference number
56/2024

În cadrul sesiunii sale plenare din decembrie, Comitetul Economic și Social European (CESE) a organizat primul său Forum privind locuințele, subliniind nevoia urgentă de locuințe decente, durabile și la prețuri accesibile în întreaga Uniune Europeană. Forumul a reunit părți interesate la nivel înalt pentru a aborda actuala criză a locuințelor și pentru a explora posibile soluții.

Acordarea Bulgariei și României a statutului de membru cu drepturi depline al spațiului Schengen va aduce beneficii și pieței unice a UE, întrucât orice limitare a libertății de circulație în interiorul UE afectează competitivitatea UE și împiedică creșterea economică a acesteia

Decizie privind interpretarea și aplicarea Tratatului privind Carta energiei

Document Type
AC