Christophe Préault, redactor-șef, Touteleurope.eu

La alegerile europene din 2024, partidul francez de extremă dreapta Rassemblement National a depășit așteptările sondajelor, obținând cele mai bune rezultate din istoria sa, reușind să obțină chiar o treime din voturile celor cu vârste de până la 35 de ani. Invitatul nostru special, Christophe Préault, redactor-șef la Toute l’Europe, analizează succesul obținut de Partidul Adunarea Națională (RN) și de liderul său, Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, originar din periferia Parisului și omniprezent pe TikTok.

La alegerile europene din iunie 2024, Partidul Adunarea Națională a obținut un scor fără precedent, atrăgând aproape o treime dintre alegători (31,4 %). Partidul de extremă dreapta s-a poziționat în fruntea preferințelor la aproape toate grupurile de vârstă și socio-profesionale, resetând vechile echilibre electorale. Acest lucru este valabil în special pentru tineri: lista lui Jordan Bardella a atras 32 % dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani și a câștigat peste 10 puncte procentuale (26 %) la grupa de vârstă 18-24 de ani, comparativ cu alegerile europene din 2019.

Există mai mulți factori care explică atractivitatea RN pentru tineri. În primul rând, merită menționată personalitatea lui Jordan Bardella, candidatul principal la alegerile europene și președintele partidului, în contrast puternic cu modelul tradițional al politicianului. Pentru tineri, el pare a spune adevărul, pare drept și sincer într-un moment de neîncredere în lumea politică. Trecutul său personal este, de asemenea, unul la care mulți se pot raporta: Bardella, un copil aparținând clasei mijlocii, a crescut la periferia Parisului (Seine-Saint-Denis), nu a urmat nicio universitate de prestigiu și nu are niciun titlu academic, ci doar o diplomă de bacalaureat. Acesta este modul în care el a devenit atât de popular în rândul tinerilor, care își fac griji cu privire la viitorul lor și se simt lăsați în urmă sau chiar uitați.

El a reușit să atragă atât de mulți din grupa de vârstă 18-34 de ani tocmai pentru că este atât de tânăr. La vârsta de 28 de ani, el cunoaște perfect codurile acestei generații și știe cum să le folosească în scop propriu. Este interesant și faptul că, în 2017, Emmanuel Macron a fost cel care a întrupat această tinerețe triumfătoare, chiar dacă la un alt nivel al societății.

RN profită astfel de personalitatea liderului său și de imaginea cultivată în mare măsură prin intermediul rețelelor sociale. Jordan Bardella este omniprezent pe TikTok, care joacă un rol important în strategia sa electorală, într-un moment în care tinerii nu mai urmăresc rețelele media tradiționale de știri. Popularitatea sa este în creștere (1,6 milioane de abonați). El nu vorbește despre reformarea tratatelor europene, despre Ucraina sau despre Pactul verde, nu: el pune în centrul atenției viața sa de zi cu zi, transmite urări de Ziua Mamei sau se filmează în biroul său și în diferitele sale călătorii, profitând de orice subiect la modă – subiectele fierbinți ale zilei. El lansează provocări adresate gamer-ilor (tineri sau mai puțin tineri), entuziaști de jocuri video.

Distanța tot mai mare dintre noile generații și lumea tradițională a politicii îi consolidează imaginea, poziția și discursul populist, în timp ce, de la alegerile europene din 2019, preocupările alegătorilor au deviat. Atenția tinerilor pentru problemele de mediu în 2019 s-a transferat către alte subiecte care sunt în egală măsură îngrijorătoare, dar înrădăcinate în viața de zi cu zi. Insecuritatea (legată de imigrație) și puterea de cumpărare sunt chestiuni care îi îngrijorează acum. Partidul de extremă dreaptă s-a impus hrănind această furie, valorificând sentimentul unei generații care se simte nedreptățită. Clasa politică în ansamblu nu a luat suficient în considerare consecințele crizei provocate de pandemia de COVID-19 în 2020. Pandemia de COVID-19 a expus și a agravat în mod dramatic inegalitățile care existau deja pentru tinerii francezi și europeni, nu numai pe piața forței de muncă, ci și în ceea ce privește accesul la educație, inclusiv dificultăți mai mari în ceea ce privește educația continuă sau pur și simplu formarea, într-un moment în care tehnologia digitală a fost masiv prezentată ca panaceu.

Prin urmare, în loc să ne facem griji cu privire la RN, trebuie să ne concentrăm în primul rând asupra alegătorilor RN, în special asupra tinerilor din clasa de mijloc. Lor trebuie să li se ofere răspunsuri clare, precise și urmărind linia preocupărilor lor, care sunt: creșterea violenței în societate, diminuarea resurselor publice în zonele rurale, dificultăți în găsirea unui loc de muncă sau efectuarea unei formări de calitate și sentimentul imigrației necontrolate. Pentru partidele politice tradiționale, acest lucru înseamnă să te apropii și să te îngrijorezi pentru cei care trec în mod regulat sub radar – cei care nu sunt interesați pentru că nu au preocupări politice sau nu sunt implicați în politică. În această luptă, trebuie să recunoaștem că Uniunea Europeană nu este foarte vizibilă, în ciuda numeroaselor programe dedicate tineretului, educației, sprijinirii ocupării forței de muncă și combaterii sărăciei. Programul Erasmus, care promovează mobilitatea și experiențele pentru o populație mai diversă (ucenici, șomeri etc.), reprezintă un punct de plecare, dar, în mod evident, nu este suficient în momentul de față. În ceea ce privește gestionarea migrației, care este un subiect central și polarizant în societățile noastre europene, găsirea unei soluții constă, de asemenea, în a pune întrebarea corectă. Acesta este un subiect aflat în continuare în amplă dezbatere, în pofida recentei adoptări a Pactului european privind migrația și azilul.

Christophe Préault este jurnalist, redactor la Touteleurope.eu, un site educațional de informare privind funcționarea și politicile Uniunii Europene. El are o experiență îndelungată, acoperind întreg spectrul de subiecte de actualitate, în special chestiunile europene și economice. După ce a absolvit Institutul de Studii Politice de la Bordeaux și a parcurs ciclul de Studii Europene Avansate al Școlii Naționale de Administrație, în prezent, el este redactor responsabil la touteleurope.eu și moderează în mod regulat dezbateri și conferințe pe teme europene.