Europa ignoră această problemă majoră și lasă de dorit sub acest aspect. Combaterea succesului înregistrat de extrema dreaptă se dovedește în prezent o sarcină dificilă. Când nazismul și fascismul au fost biruite în 1945, s-a crezut că mișcările extremiste își vor pierde influența și aria de influență. Dar nu s-a întâmplat asta. Regimul democratic a dat voie extremei drepte să supraviețuiască și să profite de pe urma resentimentelor și a neputinței. Extrema dreaptă a beneficiat de optzeci de ani de toleranță și de îngăduință în democrațiile liberale europene. Ea se-a prefăcut că respectă regulile democratice, dar nu a renunțat niciodată la intenția ei de a distruge democrația din interior, dacă poate face acest lucru.

Și nu este departe de a-și împlini dorința: în numele așa-zisei „suveranități naționale”, extrema dreaptă a ajuns deja la putere în mai multe țări, ca de exemplu în Ungaria condusă de Orban iar în Slovacia, de Fico. În Polonia s-a aflat la cârmă timp de opt ani sub guvernul PiS (Prawo i Sprawiedliwość/Lege și Dreptate) până la recentele alegeri din octombrie.

În Uniunea Europeană, extrema dreaptă încearcă, de asemenea, să submineze democrația și să o distrugă. Evoluțiile din domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor din ultimii treizeci de ani, favorizate de platformele digitale și de cele de comunicare socială, au sporit în mod dramatic capacitatea grupurilor neo-naziste și neo-fasciste de a interacționa și de a dobândi vizibilitate și putere la scară mondială. Ele se folosesc de libertatea de expresie din democrație pentru a-și accentua și a-și reitera ideile xenofobe și rasiste. Pun la cale strategii și profită de probleme, chiar acum, pentru a submina ordinea cetățenească din care fac parte și ele. Problema este că democrația oferă mișcărilor – care doresc să o distrugă – condiții obiective favorabile dezvoltării și pătrunderii sociale – inclusiv prin finanțare din partea statului.

Extrema dreaptă a găsit un teren fertil de creștere în Europa, având în vedere că politicile neoliberale și capitalismul financiar bazat pe Reaganomics au dus la împiedicarea progresului și a bunăstării sociale a claselor de mijloc, care sunt simbolul edificării și reușitei Europei. Neoliberalismul a dus la dereglementare și a împiedicat dezvoltarea economică și socială, a redus veniturile reale produse de muncă în favoarea capitalului, a restricționat sprijinul social și serviciile publice și a lăsat sectorul locuințelor la cheremul speculațiilor imobiliare. Guvernele europene se întrec din nefericire în a da vize privilegiate cleptocraților și oligarhilor de tot felul. Criza de pe piețe și dumpingul fiscal, care fac ca concurența pe piața internă să fie neloială, sprijinul slab acordat de Bruxelles și Frankfurt IMM-urilor, precum și sprijinul slab acordat forței de muncă și scăderea puterii de cumpărare au sporit sentimentul de nemulțumire în Europa în ultimii cincisprezece ani.

Este o greșeală politică de neiertat, care duce la scăderea constantă a participării la vot la alegerile europene și la creșterea prezenței extremei drepte în Parlamentul European. Reapariția ideologiei naziste și fasciste este rezultatul modelului de austeritate la care a recurs Europa. Acest model a protejat sistemul financiar, dar a eșuat pe planul echității economice și fiscale și nu a dat un răspuns problemelor, dorințelor și așteptărilor cetățenilor. El a oferit un teren prielnic vechilor ideologii identitare șia celor care se bazează pe ideologia supremației albe, care pândesc mereu prilejul ca umanitatea să regreseze pe scara progresului civilizațional. Această intensificare a urii culturale și religioase se face simțită astăzi în viața noastră, pe ecranele televizoarelor și pe platformele de comunicare socială, prin încurajarea neîntreruptă a dezinformării. A insufla frică și nesiguranță printre cetățeni, invocând pericolul islamizări și al sfârșitului supremației albe sau al identității iudeo-creștine, precum și a demoniza comunitatea romă, percepută ca trăind din ajutoare, sunt strategii care au facilitat de obicei venirea la putere a dictatorilor sau a liderilor autoritari.

În prezent, guvernele europene permit alarmismul legat de „pericolul imigrației” într-o Europă în curs de îmbătrânire, care se confruntă cu o urgentă nevoie să importe o parte din forța sa de muncă pentru a se menține și a se dezvolta economic. Și asta în ciuda faptului că numărul refugiaților și al migranților care vin în prezent în UE este scăzut – de fapt, chiar mai mic decât nevoile populației și ale pieței de muncă de pe continent. Cu toate acestea, discursul xenofob și rasist persistă într-o Europă care nu are nici acum un cadru juridic sigur și eficient pentru primirea și integrarea migranților, favorizând în schimb traficul de persoane. Lucrătorii migranți s-au dovedit de neprețuit în reconstrucția Europei postbelice și a creării UE. Contribuția lor va rămâne crucială pentru progresul Europei în deceniile următoare. Extrema dreaptă știe foarte bine acest lucru, în condițiile în care mulți dintre cei care o finanțează se folosesc de migranți în întreprinderile și afacerile lor.

Dar ea va continua să își facă de cap, creând temeri și manipulând mintea oamenilor, dar și profitând de slăbiciunea liderilor naționali și europeni, nesiguri când vine vorba de o viziune strategică, de valorile și de principiile noastre. Democrații și proeuropenii nu se pot lupta cu aceste lucruri decât cu arma valorilor noastre. În numele democrației, libertății, demnității și păcii în Europa.