Redactat de Grupul „Angajatori” al CESE

Grupul „Angajatori” al CESE a primit răspunsuri de la cel mai înalt nivel politic la solicitarea sa referitoare la un acord rapid privind un buget de redresare ambițios. În iunie 2020, Grupul „Angajatori” a trimis o scrisoare pe această temă membrilor Consiliului European, precum și președintelui Consiliului European, Charles Michel, președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintelui Parlamentului European, David Sassoli.

Mesajul-cheie al Grupului „Angajatori” a fost că întreprinderile de succes și reziliente sunt esențiale pentru redresarea întregii economii a UE. Prin urmare, trebuie să se pună un accent ferm pe condițiile de afaceri, pe măsură ce ne pregătim pentru perioada de după criză. Frédéric Bernard, șeful de cabinet al dlui Michel, a subliniat în răspunsul său din 3 iulie că următorul CFM va fi cheia unei redresări stabile și va sprijini o „piață unică pe deplin funcțională și modernizată”.

De asemenea, dl Sassoli, în răspunsul său adresat Grupului „Angajatori”, la 17 iulie, a afirmat că „avem nevoie de măsuri economice extraordinare, fără precedent și de o unitate reală, necondiționată la nivel european”. El a salutat perspectiva comună cu Grupul „Angajatori” privind necesitatea unui răspuns solidar la nivelul UE. Este nevoie de un CFM ambițios pentru a-i ajuta pe cetățeni și întreprinderile să se redreseze rapid în urma crizei.

Dna von der Leyen a mulțumit, de asemenea, pentru scrisoare și pentru documentul de poziție „Întreprinderile joacă un rol esențial în redresarea UE în urma crizei provocate de coronavirus”. Ambele documente au fost transmise dlui Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei pentru relații interinstituționale și prospectivă. În numele președintelui Macron, șeful său de cabinet, Patrick Strzoda, a confirmat importanța relansării rapide a economiei. Scrisoarea a fost transmisă, de asemenea, dlui Bruno le Maire, ministrul francez al economiei și finanțelor, și dlui Clément Beaune, ministru de stat francez pentru afaceri europene.