Emilie PROUZET

Disfuncționalitățile pieței unice au un impact direct asupra costului vieții, iar CESE observă cu părere de rău că situația se înrăutățește. Costul vieții este, acum mai mult ca niciodată, principala preocupare a concetățenilor noștri, în special a tinerilor. Cei mai afectați sunt cei 94,6 milioane de europeni care sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

FMI estimează că barierele netarifare din interiorul UE echivalează cu taxe vamale de aproximativ 44 % pentru mărfuri, adică de trei ori mai mult decât barierele dintre statele SUA, pentru a recurge la o comparație devenită familiară. În cazul pieței serviciilor, vorbim de 110 %!

Numeroase domenii sunt afectate, precum alimentația, locuințele, energia, sănătatea și învățământul, și există inițiative europene. Toată lumea trebuie să își dea mai mult silința: statele membre, operatorii privați și Comisia Europeană, în rolul său de gardian al tratatelor. Voi aminti aici trei dintre principalele recomandări formulate în raportul nostru.

În primul rând, trebuie să abordăm urgent problemele reprezentate de constrângerile teritoriale în materie de aprovizionare și de segmentarea națională de către operatorii privați, probleme care restrâng concurența și generează prețuri mai mari pentru consumatori. Paisprezece miliarde de dolari – atât cheltuiesc în plus consumatorii în fiecare an, conform unui studiu efectuat în 2020 de Centrul Comun de Cercetare. Ținând seama de inflație, este logic că obiectivul principal este acum să se îmbunătățească piața unică. Comisia depune eforturi în acest sens, în principal prin intermediul SMET – Grupul operativ pentru asigurarea respectării normelor privind piața unică. Deși problema este complexă, au fost prezentate propuneri. A venit momentul să evaluăm impactul lor și să facem progrese rapide în această privință.

Propunem, de asemenea, accelerarea procedurilor împotriva normelor naționale care încalcă dreptul UE. Ar trebui să analizăm posibilitatea unor măsuri provizorii împotriva încălcărilor vădite ale normelor UE. Nu trebuie să permitem crearea de bariere. Protecționismul anumitor state membre are consecințe directe. Ce trebuie să înțelegem din faptul că medicamentele pot expira înainte de a putea fi redirecționate acolo unde este nevoie de ele?

Nu în ultimul rând, avem datoria de a găsi o abordare echilibrată, prin care nu doar să prevenim erodarea standardelor ridicate în materie de durabilitate, bunăstare și protecție a lucrătorilor și să reducem sarcinile administrative inutile, ci și să facilităm comerțul transfrontalier, astfel încât să promovăm o piață unică echitabilă și competitivă.