În cadrul sesiunii plenare din iulie, CESE a primit vizita unor reprezentanți ai organizațiilor societății civile din țările candidate și a anunțat inițiativa de a numi „membri onorifici din țările în curs de aderare la UE” și de a-i invita să participe la lucrările consultative cotidiene ale Comitetului.

Ca prim pas concret către atingerea acestui țel, la sesiunea plenară din iulie, CESE a organizat o dezbatere privind importanța societății civile în procesul de extindere al UE. Președintele CESE, Oliver Röpke, a semnat un memorandum de înțelegere cu Consiliul de Cooperare Regională (CCR), cu scopul de a stimula angajamentul structurat al societății civile și al tinerilor în promovarea păcii și prosperității în Europa de Sud-Est.

Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a salutat inițiativa CESE „Membri onorifici din țările în curs de aderare la UE” ca o modalitate de a menține politica de extindere în prim-planul agendei UE. 

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a subliniat că această nouă inițiativă a CESE este oportună și va consolida cooperarea cu societatea civilă din Republica Moldova. 

Majlinda Bregu, secretara generală a CCR, a declarat: „În cadrul CCR, nu ne putem imagina coordonarea eforturilor regionale privind Agenda verde pentru Balcanii de Vest fără Forumul consultativ al organizațiilor societății civile (OSC) și nici coordonarea eforturilor în direcția unei piețe regionale fără vocea puternică a camerelor noastre de comerț”. 

Bosko Savkovic, din partea Uniunii angajatorilor din Serbia, a lăudat societatea civilă sârbă pentru că s-a făcut auzită, a luptat împotriva dezinformării străine și a reamintit sârbilor perspectiva aderării la UE. 

Oleksandr Yavorskyi, din partea Federației angajatorilor din Ucraina, a afirmat: „Ucraina a ales drumul către aderarea la UE cu mult timp înainte de începerea războiului. Partenerii sociali și societatea civilă din Ucraina au nevoie acum de formare adecvată, care să-i pregătească pentru procesul de aderare la UE.”

Anisa Subashi, vicepreședinta Confederației sindicatelor din Albania, a subliniat rolul sindicatelor în consolidarea dialogului social, în special într-o perioadă în care guvernul albanez încearcă să reducă spațiul civic. 

Atât Dajana Cvjetkovic, din partea Centrului de promovare a societății civile din Bosnia și Herțegovina, cât și Daliborka Uljarevic, directoare executivă a Centrului pentru educație civică din Muntenegru, au susținut rolul societății civile în procesul de extindere. „Suntem coloana vertebrală a societății noastre și reprezentăm aspirațiile cetățenilor noștri. Suntem cei mai apropiați aliați ai instituțiilor UE, iar această inițiativă va aprofunda și mai mult cooperarea noastră”, a declarat dna Uljarevic. (mt)