European Economic
and Social Committee
Germania preia Președinția UE. Așteptările sunt tot mai mari
La 1 iulie, Germania a preluat de la Croația ștafeta Președinției Consiliului UE pentru, probabil, cel mai dificil mandat al său de până acum, Europa confruntându-se cu cea mai mare criză economică, socială și sanitară din istoria sa modernă.
Germania, care va deține Președinția pentru a 13-a oară de la semnarea Tratatelor de la Roma în 1957, a anunțat deja că programul său se va concentra direct pe depășirea pandemiei de COVID-19 și pe conturarea redresării economice a UE, precum și pe consolidarea coeziunii sociale a Europei.
Prioritățile președinției germane – al cărei motto va fi „Împreună pentru redresarea Europei” – au fost prezentate de ministrul federal al economiei și energiei, dl Peter Altmaier, în sesiunea plenară a CESE.
Ministrul german le-a comunicate celor prezenți: „Cu toții ne dăm seama că nu putem să combatem eficient această pandemie decât acționând împreună. Putem spera să avem succes numai dacă UE și statele sale membre rămân unite, dacă dăm dovadă de solidaritate față de cei mai slabi, dacă refuzăm să ne lăsăm dezbinați. Iată de ce soluționarea acestei crize este prioritatea noastră cheie. Vrem să ne asigurăm că va exista o solidaritate reală față de cetățenii noștri, de care ei vor putea beneficia la modul cel mai concret.”
În opinia dlui Altmaier, adoptarea rapidă a unui cadru financiar multianual (CFM) reînnoit și ambițios și a Planului de redresare „Next Generation EU”, propus de Comisie pentru a răspunde crizei sociale și economice provocate de pandemie, ar fi primul pas în această direcție.
Pe lângă negocierile privind CFM, este de așteptat ca Germania să abordeze și alte probleme urgente, precum protecția climei și Pactul verde european, transformarea digitală, statul de drept și rolul Europei în lume. De asemenea, în timpul mandatului Germaniei, ar trebui stabiliți termenii viitoarei relații a UE cu Regatul Unit.
CESE este gata să se alăture eforturilor Președinției germane și să se asigure că vocea societății civile europene se face auzită în aceste vremuri foarte grele și cruciale pentru Europa și viitorul său.
„CESE este gata să-și mobilizeze forțele pentru a ajuta la elaborarea și punerea în aplicare a Planului de redresare al UE («Next Generation EU»), menit să ne scoată din actuala criză devastatoare, consolidând totodată proiectul european. Rămânem angajați în a sprijini eforturile Președinției germane, care se va afla în fruntea unei Europe menite să vindece și să protejeze, relansând ideea unei Europe solidare, antreprenoriale și durabile, angajate pe calea unei noi rEUnașteri”, a declarat dl Luca Jahier, președintele CESE.
CESE a fost deja solicitat să prezinte avize pe diverse teme, printre care economia platformelor, lanțurile de aprovizionare durabile și locurile de muncă decente în comerțul internațional, întreprinderile sociale nonprofit și potențialul lor de a contribui la o Europă echitabilă din punct de vedere social, la digitalizare și durabilitate și multe altele.
CESE și-a exprimat satisfacția cu privire la faptul că una dintre prioritățile Președinției germane este să se ajungă la un acord în cadrul Conferinței privind viitorul Europei, unde se așteaptă ca CESE să joace un rol strategic și esențial.
Puteți afla mai multe despre cooperarea CESE cu Președinția germană, parcurgând broșura noastră, publicată recent.